Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă avocat Sonia Florea, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii JURIDICE.ro. Dacă vă uitați cu interes în urmă, alegând să studiați Dreptul ați ales bine? Și a doua oară, dacă ar mai fi, tot așa ați decide?

Sonia Florea: Am ales să urmez cursurile Facultății de Drept datorită structurii personalității mele. Am înnăscute simțul dreptății, respectul pentru fiecare persoană în parte, bunul simț și, nu în ultimul rând, buna credință.

Ambii părinți sunt avocați și au profesat numai ca avocați după ce au absolvit Facultatea de Drept a Universității din București. M-am format așadar într-o familie în care discuțiile pe probleme de drept ridicate în diferite spețe erau la ordinea zilei.

Limbajul juridic mi-a fost familiar înainte de anul I de facultate, astfel că, spre deosebire de alți colegi, nu m-am confruntat cu problema înțelegerii și asimilării noțiunilor tehnico-juridice. În plus, am știut să aleg esențialul dintr-un curs predat, ceea ce mi-a folosit pentru asimilarea mai ușoară a materiei studiate.

Aș face aceeași alegere dacă s-ar pune problema, inclusiv cu privire la opțiunea de a studia concomitent în cadrul Facultății de Drept a Universității din București și în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene.

Alina Matei: Și avocatura a fost firească? Cu ce gânduri în suflet ați început ca avocat? Să vă specializați, să fiți mai bună decât părinții dumneavoastră, să scrieți cărți? Sau fiecare a venit pe parcurs, s-a așezat la locul și, mai ales, timpul potrivit, conștientă fiind că anumite procese durează?

Sonia Florea: Da, opțiunea de a profesa ca avocat a fost și este una firească.

Numai profesia de avocat îți dă deplina libertate de a alege o anumită specializare într-o ramură de drept, dosarul de care te poți ocupa, clientul, timpul și locul desfășurării activității profesionale, libertatea de a opta pentru exercitarea profesiei în litigii sau în avocatura de consultanță juridică în afaceri.

În profesia de avocat poți să ai libertate de conștiință deplină și să ai un crez profesional propriu, bazat pe respectul față de lege și responsabilitatea față de omul care îți solicită asistență juridică.

Ca avocat, am avut marea șansă de a lucra de la bun început în dosare extrem de dificile, care ridicau probleme de drept substanțial și procesual complexe și variate.

Dosarele la care am lucrat au mize mari, inclusiv din perspectiva dificultății interpretării legii și a impactului soluției juridice asupra jurisprudenței în domeniu.

Problemele de drept cu care m-am confruntat mi-au demonstrat că interdisciplinaritatea, impusă de realitatea vieții, este cheia înțelegerii și rezolvării conflictelor între drepturi și interese.

La solicitarea altor profesioniști ai dreptului, în principal avocați, consilieri juridici, profesori universitari, am elaborat și am susținut studii în cadrul unor conferințe juridice naționale și internaționale pe teme de drept procesual civil și de drept al proprietății intelectuale. Particip în calitate de speaker la Simpozionul organizat anual de Agenția de proprietate industrială Rominvent, ‘‘Contrafacerea și pirateria în domeniul proprietăţii intelectuale’’.

Am prezentat lucrări în limba engleză în cadrul conferințelor internaționale organizate la București, pe teme de drept procesual civil și dreptul proprietății intelectuale (în cadrul Congresului organizat de Asociația Internațională a Tinerilor Avocați, Uniunea Internațională a Avocaților, Baroul German și Baroul București și în cadrul Forumului legal balcanic), precum și în materia dreptului concurenței (în cadrul Congresului Uniunii Internaționale a Avocaților).

O parte din aceste studii au fost publicate în reviste de specialitate. Îmi amintesc cu plăcere de primul articol publicat pe JURIDICE.ro, intitulat ‘‘Parallel/Grey imports v. Exhaustion’’, în zilele de început al proiectului JURIDICE.ro, care a tot crescut de atunci, fapt pentru care îl felicit pe domnul avocat, profesor Andrei Săvescu și pe toți cei cu care colaborează.

În timp, pe parcursul a mai bine de 5 ani de zile, am adunat mai multe astfel de studii, astfel că am decis să fac pasul următor și să le reunesc pe toate într-o lucrare unitară și coerentă.

În consecință, am urmat studiile doctorale la Facultatea de Drept a Universității din București, la materia drept procesual civil, îndrumătorul științific fiind iubitul și regretatul Profesor dr. Viorel-Mihai Ciobanu, care mi-a lăsat deplină libertate de cercetare inter- și pluridisciplinară în două materii de drept: dreptul procesual civil și dreptul proprietății intelectuale.

Cercetarea s-a finalizat prin teza susținută în fața unei Comisii de doctorat în cadrul căreia au fost referenți prof. univ. dr. Lucian Mihai (Universitatea București), prof. univ. dr. Gabriel Boroi (Universitatea ”Nicolae Titulescu” din București), prof. univ. dr. Viorel Roș (Universitatea ”Nicolae Titulescu” din București), președintele fiind domnul Decan al Facultății de Drept, Universitatea București, conf. univ. dr. Flavius A. Baias.

Comisia de doctorat a decis acordarea titlului de doctor în drept, cu calificativul excelent (summa cum laude).

La sfatul domnului profesor univ. dr. Marian Nicolae, am decis să public teza de doctorat, sub titlul ”Proceduri civile în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Dobândirea, apărarea şi stingerea drepturilor de proprietate intelectuală”, la Editura Universul Juridic.

Monografia a primit cele mai râvnite premii acordate de comunitatea științifică a profesioniștilor în drept, respectiv: premiul științific ”MIHAIL ELIESCU”, acordat de Uniunea Juriştilor din România, Societatea ”Titu Maiorescu”, revistele ”Dreptul” şi ”Palatul de Justiţie” pentru anul 2013 și premiul ”HENRI CAPITANT”, pentru cea mai bună teză sau monografie juridică a anului 2013 pe teme de drept privat, premiu acordat de către Revista română de drept privat, în colaborare cu Asociația Henri Capitant – România şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Sunt foarte bucuroasă de împlinirile mele de până acum și sunt convinsă că exercitarea profesiei de avocat neracordată permanent la evoluția normelor legale și la activitatea de cercetare științifică sau, cel puțin, la studiul aprofundat al legii și la dezbateri profesionale despovărate de interese pecuniare și de orgolii personale, nu poate duce decât la plafonare și la pierderea interesului și a respectului pentru problemele de drept și pentru lege în general.

Alina Matei: Studiile efectuate la Londra, Geneva sau Teramo ce impresie v-au lăsat? E alta paradigma în care se studiază?

Sonia Florea: Se studiază în altă paradigmă și la București, în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, care este o reușită a colaborării dintre Facultatea de Drept a Universității din București și universități franceze.

Studenții Colegiului beneficiază nu numai de cursuri de metodologie juridică, dar și de exerciții continue pe parcursul seminarelor și de examene care le permit, în principal: să învețe să identifice problemele de drept, să își dezvolte gândirea critică, să își exprime punctul lor personal de vedere într-un mod coerent și structurat, să își permită să afirme numai ceea ce pot susține cu argumente legale, jurisprudențiale și doctrinale.

Finalitatea acestui model de învățământ superior juridic este formarea gândirii și dezvoltarea raționamentului juridic, a abilităților de analiză, sinteză, argumentare, redactare a opiniilor și lucrărilor juridice, documentare etc.

Metoda de învățământ practicată în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene am regăsit-o și în cadrul facultăților (colegiilor) de drept din cadrul University of London, precum și la Facultatea de drept din cadrul Universității din Teramo, Italia.

La Geneva cursurile urmate nu au fost organizate de o Universitate, ci de către Academia Organizației Mondiale pentru Protecția Proprietății Intelectuale (OMPI), după aceleași reguli care încurajează formarea și exprimarea liberă a gândirii juridice proprii.

Alina Matei: Profesorul Viorel Mihai Ciobanu v-a fost conducător de doctorat, cu tema ”Cereri și acțiuni în materia drepturilor de proprietate intelectuală”. Doctoratul ar trebui să fie o dovadă vie de onestitate și competență. Ce a însemnat pentru dumneavoastră acea perioadă? Și vreau să vă rog să ne spuneți de ce credeți că există atâtea plagiate în tezele de doctorat? Îndrumătorul de doctorat n-ar trebui să fie un fel de ‚‚făgăduială’’ că lucrurile vor fi curate și nu necurate?

Sonia Florea: Teza de doctorat a avut titlul ”Cereri și acțiuni în materia drepturilor de proprietate intelectuală”. Teza a fost publicată la Editura Universul Juridic sub titlul ”Proceduri civile în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Dobândirea, apărarea şi stingerea drepturilor de proprietate intelectuală”.

Am elaborat teza de doctorat cu toată seriozitatea și nu am considerat-o formalitate. Am valorificat toate cunoștințele juridice dobândite pe parcursul anilor de studii din țară și din străinătate, precum și din practică. Teza de doctorat este întemeiată pe argumente legale, jurisprudențiale și doctrinale.

Sunt recunoscătoare Institutului Max Planck pentru Inovare și Concurență din München (denumirea actuală) pentru că mi-a permis un stagiu de trei luni pentru cercetare în domeniu, ceea ce mi-a facilitat redactarea și finalizarea tezei de doctorat. Fără acest stagiu de documentare, nu aș fi putut să îmi ating scopul pentru care m-am înscris la studiile doctorale: efectuarea unui studiu inter- și pluridisciplinar aprofundat, în raport de stadiului cunoștințelor juridice actuale în domeniul cercetat, al reglementărilor legale și al practicii jurisprudențiale în Statele-Membre ale Uniunii Europene.

Îmi solicitați să vă spun de ce sunt atât de multe teze de doctorat plagiate sau suspecte de plagiat în România.

Eu nu am calitatea de cadru didactic, pentru a putea explica din interiorul sistemului de învățământ superior juridic românesc cauzele situației puse în discuție.

Sunt oameni mult mai competenți pentru a formula opinii bine argumentate, în cunoștință de cauză. Sunt deja bine cunoscute celor interesați de situația învățământului românesc: cartea scrisă de Mihai Maci, ‚‚Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe’’, Editura Trei, București, 2016, cărțile publicate de academicianul și profesorul universitar Solomon Marcus, la Editura Spandugino, în special ‘‘Zece nevoi umane’’, ‘‘Nevoia de oameni’’ și volumele ‘‘Răni deschise’’, precum și cursurile și repetatele intervenții publice ale profesorului Florian Colceag.

Eu pot numai să constat nerespectarea și disprețuirea dispozițiilor legale în vigoare.

Alina Matei: Care sunt pentru dumneavoastră mai interesante, din perspectiva protecției: brevetele, mărcile, muzica, secretele comerciale, sau…?

Sonia Florea: Toate. Îmi imposibil să ierarhizez. Fiecare dintre obiectele dreptului de proprietate intelectuală necesită un regim juridic special.

Alina Matei: Cum ați caracteriza drepturile de proprietate intelectuală, cu umor?

 Sonia Florea: Cu umor, cel mai bine le-a caracterizat domnul profesor Bogdan Dumitrache: ‚‚și proprietate, și intelectuală’’ ?

Da, în afară de ceea ce a creat Dumnezeu și regăsim ca atare în natură, toate bunurile corporale (o carte), care incorporează bunurile necorporale, protejate prin drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor), au fost cândva gânduri, idei, care mai apoi au fost dezvoltate până la materializarea lor.

Alina Matei: De ce nu mai sunteți formator la INPPA? Vă gândiți să reveniți?

Sonia Florea: Activitate depusă pentru elaborarea tezei de doctorat a impus retragerea temporară în spațiul bibliotecii, iar activitatea profesională de avocat s-a diversificat și s-a amplificat. Nu exclud reluarea activităților de lector în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților.

Alina Matei: Cum a fost prima oară ca arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional? Cu cine ați fost în complet?

Sonia Florea: A fost o experiență profesională nouă, care mă atrage.

Am avut șansa ca supraarbitru să fie doamna profesoară Brândușa Ștefănescu, o profesionistă autentică, cu o bogată și valoroasă experiență ca arbitru și judecător.

Alina Matei: Cum e Președintele UNBR ca tată? Ați fost răsfățată, v-a făcut voile sau, dimpotrivă, v-a încurajat să învățați diversitatea, a pus limite?

Sonia Florea: Tatăl meu este avocat în Baroul București încă de la terminarea Facultății de Drept, Universitatea din București, în anul 1978. Maestrul său a fost avocatul Victor Anagnoste, o personalitate marcantă a avocaturii românești și europene.

Nu funcția temporară de președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România l-a făcut cunoscut și respectat pe tatăl meu. Știu că tatăl meu, de care sunt mândră, este un avocat cu o reală vocație și dragoste pentru profesia pe care a ales-o la sfatul regretatului Profesor Gheorghe Beleiu, unul din mentorii săi spirituali.

Nu am crescut și nu m-am format alături de Președintele UNBR, ci alături de un tată și o mamă pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi.

Alina Matei: Ce planuri aveți? Ce intenționați?

Sonia Florea: Intenționez să mă bucur de fiecare zi din viață și de tot ceea ce aduce ea, de fiecare om întâlnit și să împlinesc în continuare ceea ce are rost pentru mine și pentru cei pentru care pot să fac un bine.

Alina Matei: Și pentru că bate vânt de vacanță, care a fost cea mai frumoasă vacanță?

Sonia Florea: Vacanța cea mai frumoasă a fost cea din anul 2002, petrecută la Geneva, la cursurile de vară ale Academiei Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, când m-am împrietenit cu cursanți din India, din Insulele Maldive, din Burundi și Malawi, din Brazilia, din Egipt, din China etc. și am realizat că avem atât de multe în comun, în ciuda condițiilor de viață atât de diferite: aceleași gânduri, aceleași trăiri și emoții, aceleași idealuri.

Am înțeles că ceea ce ne unește este mult mai autentic și mai puternic decât aparentele diferențe.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii JURIDICE.ro.

Sonia Florea: Cititorilor Juridice.ro le trasmit sfatul dat de domnul profesor Gheorghe Beleiu tatălui meu, proaspăt avocat repartizat în Baroul București: pentru profesia de avocat, în afară de o educație juridică solidă, ai nevoie de un pix, o foaie de hârtie, o mașină de scris și multă, multă muncă și răbdare.

Pentru adevărul esențial și simplu pe care îl cuprinde, sfatul profesorului Beleiu este valabil și în ziua de azi.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Sonia Florea: Și eu vă mulțumesc și vă doresc mult succes în continuare, în toate proiectele dumneavoastră!

de Florea Gheorghe

Andrei Săvescu: Stimate domnule Preşedinte, vă mulţumim pentru disponibilitatea de a ne acorda un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. Ecourile Congresului Avocaţilor, ale cărui lucrări s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti, nu s-au stins încă. A fost un Congres atât de diferit?

Gheorghe Florea: Nu. A fost un congres anual neelectiv în care, de regulă, sunt analizate şi aprobate/neaprobate rapoarte de activitate ale organelor profesiei de avocat şi ale Casei de Asigurări a Avocaţilor, la nivel central. Anul acesta Congresul avocaţilor trebuia să aprobe un nou Statut al Casei de Asigurări – impus de Congresul avocaţilor din 2010 şi 2011.

În fine, congresul recent încheiat a iniţiat proiectul unei Carte albe a situaţiei din profesia de avocat, analizată distinct de Congres, pentru prima dată după 1995, când a intrat în vigoare Legea de organizare şi exercitare a profesiei.

Tendinţa unei întruniri a reprezentanţilor profesiei la nivel naţional a fost firească, dar dezbaterea prealabilă, în barouri, a problematicii Casei de Asigurări a Avocaţilor, adesea influenţată de zvonuri şi „false probleme” induse de cei interesaţi să conserve o situaţie ce le convine, a aprins spiritele, ceea ce este benefic deoarece demonstrează funcţiunea democraţiei profesionale organizate de lege.

Andrei Săvescu: Problema sistemului de asigurări sociale pentru avocaţi a ţinut capul de afiş al Congresului. Ce tendinţe s-au confruntat? Cum va fi viitorul pentru avocaţi?

Gheorghe Florea: S-au confruntat două tendinţe: cea care tinde la menţinerea situaţiei actuale, care favorizează decizia adecvată situaţiilor particulare ale fiecărui barou şi cea care impune controlul avocaţilor şi transparenţa sistemului, neconvenabilă celor predispuşi la procurarea de „avantaje” proprii. A reuşit să de impună – după dezbateri aprinse, adesea marcate de modele de conduită specifice politicului, promovate mai ales de foşti oameni politici sau de cei cu „experienţă” parlamentară, ori de şedinţe de consilii locale (!) – opinia majoritară, cea propusă de Consiliul UNBR, ceea ce este pozitiv! S-a conservat descentralizarea – de altfel necesară şi benefică – şi s-a perfecţionat sistemul controlului şi al responsabilităţii individuale pentru decizii luate de cei aleşi să decidă.

Sistemul Casei de Asigurări a Avocaţilor va evolua instituţional ca o necesitate impusă de regulile stricte ale disciplinei financiare, dar are suficiente rezerve dacă cei care îl gestionează sunt cu adevărat dedicaţi intereselor generale şi nu au alte interese decât cele declarate public – pentru ca să se reducă cota de contribuţie la sistem, dacă se respectă strict disciplina financiară!

Andrei Săvescu: Ce s-a discutat în Congres cu privire la eforturile UNBR de stopare a fenomenului avocaturii clandestine?

Gheorghe Florea: Problema nu a fost şi nu este de atributul legal al Congresului avocaţilor, organ instituit prin dispoziţii normative exprese, cu o competenţă anume. Respectarea strictă a legii este de responsabilitatea autorităţilor competente, care, dacă vor să aplice corect legea vor înlătura „complicităţi suspecte” ce favorizează ilicitul! Barourile au competenţa prevăzută de art. 26 alin. (4) din lege, iar cei aleşi sunt obligaţi, dacă este cazul, să nu devină, la rândul lor, complici cu fărădelegea!

Andrei Săvescu: Cum stau în balanţă autoreglementarea profesiei de avocat şi reglementarea profesiei făcută de legiuitor?

Gheorghe Florea: În limitele prevăzute de lege, organele profesiei au demonstrat – până în prezent – că pot să îşi exercite corect competenţele. Problema publicităţii profesionale, a asistenţei judiciare şi a evitării conflictelor de interese sunt priorităţi în domeniul autoreglementării, potrivit direcţiilor de dezvoltare instituţională a profesiei, hotărâte de Congres.

Andrei Săvescu: Ziua Avocatului este în fiecare an un prilej de sărbătoare, dar şi de meditaţie, în pragul vacanţei judecătoreşti…

Gheorghe Florea: Desfăşurarea Congresului în apropierea Zilei Avocatului, sărbătorită în fiecare an la 24 iunie, îmi permite să adresez tuturor avocaţilor mesajul pe care l-am adresat Congresului avocaţilor: cu sănătate şi perseverenţă realizările profesionale bazate pe efortul de a se impune respectarea legii vor răsplăti încrederea în profesie şi în profesionalism! Este nevoie de conlucrarea între profesiile juridice, mai mult ca oricând. Lupte în contra imposturii şi fermitatea în reprimarea indisciplinei profesionale vor convinge societatea că cetăţenii se pot baza pe avocaţi totdeauna când securitatea lor juridică este în pericol!

Andrei Săvescu: Vă mulţumesc şi sper ca dorinţele dumneavoastră pentru profesia de avocat să se îndeplinească!

Gheorghe Florea: Şi eu vă mulţumesc!

Alina Matei: Înainte de toate, vă rugăm să lămuriți un aspect referitor la noutățile din proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care au creat atâtea controverse în spațiul public, respectiv interdicția perchezițiilor și a interceptării avocatului nesuspectat de fapte penale.

Gheorghe Florea: Aspectele cele mai controversate referitoare la interdicția perchezițiilor și a interceptării comunicărilor avocat-client nu sunt noutăți absolut deloc, așa cum eronat au fost prezentate de autorități publice și implict de o parte a presei. Dispozițiile referitoare la interdicția perchezițiilor la sediul avocatului nesuspectat de fapte penale, precum și a interceptărilor convorbirilor acestuia există în legislația națională și sunt în vigoare de când a căzut regimul comunist în România. Și până acum au fost considerate firești. În țările cu tradiție democratică sunt în vigoare dintotdeauna.

Deci, afirmația ministrului justiției că așa ceva este nemaiîntâlnit în Europa apare ca nefundamentată și nejustificată, așa cum au observat și judecătorii din UNJR, care au solicitat premierului Cioloș să indice public articolul de lege care ar conferi avocaților “imunitate absolută”. Acesta nu există!

Alina Matei: În ce constau modificările articolelor referitoare la interdicțiile privind percheziția și interceptarea?

Gheorghe Florea: Este vorba de completări, nu de modificări. Culmea este că noutatea, sub aceste aspecte, constă tocmai în precizarea că aceste interdicții de percheziție și de interceptare în privința avocatului nu se aplică în situația în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracțiuni în exercitarea activităților specifice profesiei. Și aceste aspecte erau deja incluse în legislație, însă la modul foarte general, în sensul că avocatul poate fi percheziționat, respectiv interceptat, ”în condițiile prevăzute de lege”, sintagmă care poate fi interpretabilă și, în consecință, susceptibilă de abuz.

Însă chiar dacă avocatul este suspectat, secretul profesional în privința tuturor clienților săi nu poate fi sacrificat. Este un principiu universal valabil, instituit în vederea garantării dreptului la apărare și la un proces echitabil. Trebuie respectate proporțiile, ridicate, sechestrate, respectiv confiscate numai documentele care au legătură cu cauza. Nu se poate ”da iama” în toate dosarele avocatului. Mandatele de percheziție trebuie să fie clar delimitate în acest sens. După cum știți, cauzele privind încălcarea de către autorități a secretului profesional în privința avocaților s-au înmulțit considerabil, tocmai din cauza confiscărilor nediferențiate de la sediul acestora, în descinderi abuzive ale autorităților pentru a strânge probe cu orice preț. În ultimii ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat de nenumărate ori în privința încălcării drepturilor fundamentale, în urma perchezițiilor la avocați dispuse în baza unor mandate legale sub aspectul autorizării de către judecător, dar ilegale sub aspectul conținutului acestor mandate mult prea evazive. Inclusiv în privința interceptărilor abuzive, ”prin ricoșeu” a avocaților nesuspectați că ar fi comis fapte penale. Statul român a fost condamnat recent la CEDO pentru acest motiv, în cauza Pruteanu contra României, care a devenit speță de referință în toată Europa.

Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care Legea nr. 51/1995 a trebuit să fie revizuită, prin precizări în privința limitelor în care se pot face percheziția și interceptarea avocatului. Supravegherea electronică în masă a atins dimensiuni fără precedent, drepturile la viață privată, la apărare și la un proces echitabil tind să fie sacrificate sub stindardul luptei împotriva terorismului și a crimei organizate. Însă această luptă legitimă trebuie să fie, la rândul ei, în conformitate cu legea, pentru că altfel ne îndreptăm spre noi dictaturi și statul de drept este compromis.

Alina Matei: Care credeți că este motivul acestui val de opoziție împotriva principiului secretului profesional și a confidențialității comunicărilor dintre avocat și clientul său?

Gheorghe Florea: Din păcate, sursa acestei opoziții provine tocmai din anumite atitudini ale autorităților statului, cu atribuții în acuzare. Pentru acestea, apărarea este o piedică în strângerea trofeelor acuzării și, la o privire obiectivă, se vede clar o campanie negativă împotriva apărării. S-a ajuns până acolo încât în punctul de vedere al Guvernului cu privire la proiectul de modificare a Legii nr. 51/2016 să apară o acuză directă adusă avocaților, că și-ar crea o anumită formă de imunitate pentru a se sustrage legii penale. Citez din acest document: ”apreciem, în acord cu opinia DNA, că prin completarea propusă se creează o formă de imunitate pentru avocați, care încalcă principiul constituțional al egalității persoanelor în situații juridice similare”. Cu alte cuvinte, se fac generalizări la adresa întregii bresle. Este un atac fără precedent la imaginea profesiei, inducându-se ideea avocații și-ar crea așa numita imunitate pentru a nu putea fi acuzați pentru infracțiuni. Așa cum am arătat, în proiect se precizează foarte clar că dacă avocatul devine el însuși suspect, interdicția percheziției, respectiv a interceptării nu i se aplică. Acest aspect este omis din neatenție oare?

Principiul secretului profesional și al confidențialității comunicărilor avocat client a fost instituit în întreaga lume, poate cu excepția unor regimuri dictatoriale, tocmai în scopul garantării principiului constituțional al egalității tuturor cetățenilor în fața legii. Acesta presupune ca armele legale ale apărării trebuie să fie egale cu armele legale ale acuzării. Aceasta este egalitatea în fața legii!

Confidențialitatea comunicărilor avocat-client este o armă a apărării, o garanție a dreptului fundamental la apărare. Atunci când comunicările avocat-client sunt cunoscute de acuzare prin interceptări și percheziții, persoana acuzată va avea mari reticențe de a spune tot adevărul avocatului și astfel apărarea va fi în dezavantaj.

Cu alte cuvinte, se induce ideea că avocații ar fi aceia care s-ar sustrage principiului egalității persoanelor în situații juridice similare. Așa cum am arătat, avocații nu fac niciun fel de excepție de la percheziții, interceptări, reținere sau arestare în cazul în care există probe sau indicii temeinice că au săvârșit infracțiuni.

Cuvântul imunitate nu are nicio legătură cu profesia de avocat. Termenul ”imunitate” este prevăzut de art. 72 din Constituția României și se referă la deputați și senatori, care nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Este un alt principiu atacat continuu prin denaturarea sensului și a finalității acestuia, prin inducerea ideii că acesta este doar un paravan pentru corupți. Chiar șeful DNA a emis opinia că imunitatea parlamentarilor trebuie eliminată complet.

Și atunci vin cu o întrebare: dacă distrugem apărarea prin denigrarea principiului confidențialității, dacă distrugem libertatea cuvântului politic prin denigrarea principiului imunității parlamentare, cine mai are un cuvânt de spus? Cine se mai poate exprima liber și mai poate lupta pentru dreptate când stă sub amenințarea acuzării, lipsit de garanțiile apărării?

Pe zi ce trece vedem cum prezumția de nevinovăție, principiul secretului profesional sunt golite de conținut. Persoanele suspectate sunt prezentate public ca infractori înaintea vreunui act oficial de acuzare, bazat pe probe și indicii temeinice. Apare știrea că se fac descinderi și percheziții și ”pe surse” apare și numele persoanei vizate. Și aproape întotdeauna se întâmplă acest lucru, deci nu e vorba de accidente de încălcare a secretului anchetei de către autorități.

Secretul profesional și confidențialitatea comunicărilor avocat client sunt esențiale sub aspectul garantării dreptului la la apărare, care presupune egalitatea de arme între acuzare și apărare.

Am speranța că, în apărarea profesiei, avocații își vor mai manifesta mai intens libertatea de exprimare și vor reuși să contracareze prin argumentele pe care le au din plin, curentul de opinie negativ cu privire la proiectul de lege, creat politic.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Gheorghe Florea: Și eu vă mulțumesc.

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Președinte Gheorghe Florea pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii JURIDICE ESSENTIALS. Intrăm în subiect, cum obișnuim. Ziua Avocaților Europeni a fost marcată de Consiliul Barourilor Europene în acest an sub titlu „Avocații în e-voluție”. De ce neapărat în acest an? Ce semnal vrea CCBE să atragă?

Gheorghe Florea: Mesajul CCBE este foarte clar acela că trebuie să folosim tehnologia pentru „e-voluția” profesiei de avocat și  pentru a întări relația cetățean – avocat. CCBE vrea să ne transmită că nu este cazul să ne opunem impactului tehnologiei, pentru că acest demers ar fi total inutil. Mai bine să ne gândim cum putem folosi mașinile și digitalizarea pentru a ne apropia de cetățeni, pentru că tehnologia deschide noi canale și mijloace de comunicare și ajută enorm în eficientizarea muncii.

La nivel european, s-au făcut mai multe studii privind impactul noilor tehnologii asupra sistemelor de justiție și implicit asupra avocaților. S-a constatat că digitalizarea oferă oportunități foarte mari serviciului public judiciar, cu condiția să știm cum să o punem în valoare.

În ultima vreme, să zicem în ultimii doi – trei ani în Europa, „avocații umani” au început să intre în impact frontal cu concurența „avocaților digitali”, culminând cu Ross, primul avocat robot din lume, angajat chiar la o mare firmă de avocatură, în primăvara acestui an, să dea consultații în domeniul insolvenței. Deci, e momentul confruntării!

Acest moment este crucial și revoluționează comunicarea judiciară, economia profesiilor, dar și cererea utilizatorilor. Iată de ce  această problemă a apărut acum  în prim plan!

Alina Matei: E demonstrat că revoluțiile schimbă lumea, vă rog să ne spuneți cum schimbă revoluția digitală lumea juridică?

Gheorghe Florea: Poate că ar trebui să fiu robot pentru a vă putea răspunde cu exactitate la această întrebare! Tehnologia avansează atât de repede și vine cu atâtea surprize care schimbă lumea, de la o zi la alta, încât prognosticurile pe durate mai lungi de 4-5 ani sunt practic imposibile sau ar fi necreditabile. Totul stă sub semnul instantaneității, al schimbărilor disruptive.

Faptul că tehnologia s-a instalat și continuă să se instaleze în domeniul dreptului și al justiției e vizibil „cu ochiul liber”. Începând cu ajutorul tehnologiei în stocarea și organizarea informației juridice disponibile în cantități imense, imposibil de controlat doar de mintea umană, trecând prin transmiterea online a unor ședințe de judecată, ajungând la audieri online în materie penală, reconstituiri digitale etc. Nu mai vorbesc de comunicarea electronică a actelor de procedură, de consultarea dosarului electronic și multe altele. Gândiți-vă ce impact au aceste aspecte asupra muncii avocaților și al tuturor participanților la actul de justiție! Ce va fi peste câțiva ani e greu de anticipat.

Depinde foarte mult de conduita noastră. Poate apare judecătorul electronic! Cyber-justiția! Există deja platforme de soluționare a litigiilor online cu ajutorul algoritmilor informatici, cum ar fi „Demander-justice”. Introduci documentele în sistem și el poate crea documente și oferi soluții. În plus, are facilități de sesizare a instanțelor de judecată de către orice justițiabil, chiar dacă nu are cunoștințele potrivite. Apoi sunt sute, poate chiar mii de platforme, în toată lumea, care pun în contact direct clienții cu avocații. Se vorbește foarte mult de „uberizarea dreptului și a avocaturii”, întrucât aceste aplicații permit contactarea profesioniștilor de către clienți, 24 din 24 de ore, cu răspunsuri imediate și cu costuri reduse. Exact cum e cu aplicația Uber, cu care chemi taxiul. De aici și termenul „uberizare”. Mult timp aceste tendințe au fost blamate de către avocați și mai sunt și acum. Însă până la urmă, barourile din Vest au preferat că controleze trendul, încheind parteneriate cu astfel de platforme. Pot da, ca exemplu, CMA-justice, care a încheiat mai multe parteneriate cu barourile din Franța, capabile să ia măsuri pentru menținerea în legalitate a acestor site-uri și folosirea lor în scopul întăririi relației cetățean avocat și nu pentru a concura avocații.

Aceste platforme încă folosesc factorul uman, însă urmează cele care vor răspunde solicitărilor numai pe bază de algoritmi. De fapt, robotul Ross asta face deja.

Alina Matei: Ce trebuie să facă avocații pentru adaptarea la noua lume?

Gheorghe Florea: Este foarte clar că trebuie început cu educația în acest sens, încă de pe băncile școlii. Pregătirea profesională trebuie să se extindă și în acest domeniu. O caracteristică a epocii este aceea că granițele clare între științe dispar, așa că avocații trebuie să se adapteze multilateralității, dacă vor să supraviețuiască.

Alina Matei: Ne-am obișnuit cu programele legislative, portalul instanțelor și, rareori, realizăm că e vorba de programe performante care reacționează mai bine decât noi și par a le ști pe toate. Pe de o parte, ajută (în cele mai multe cazuri), pe de altă parte, sperie. Conlucrarea avocați-roboți cum ar trebui să se producă?

Gheorghe Florea: Este foarte greu de anticipat cum va evolua această „relație” avocat-robot! S-ar putea ca, în viitor, chiar și legislația să fie făcută de roboți. Nu cred că ar fi greu, având în vedere avansul fantastic al inteligenței artificiale. Deci, va trebui să ne „împrietenim” cu ei.

Există deja multe voci care spun că avocații vor fi înlocuiți de roboți și spun că vor dispărea cam 90%. E posibil să fie adevărat. Sau nu.

Mă gândesc la robotul Ross, dezvoltat de IBM Watson, despre care se spune că poate oferi răspunsuri juridice, cu o exactitate de 90%. Păi, câți avocați pot oferi răspunsuri cu un procent atât de mare de exactitate? „Do more than humanly possible”, este sloganul lui Ross. Deci, va trebui să facem „mai mult decât este omenește posibil” pentru a face față acestui impact.

Robotul, numit ROSS, a fost comercializat drept „primul avocat artificial inteligent din lume”. Una dintre cele mai mari firme de avocatură din SUA a a anunțat public că l-a „angajat” pe acest avocat robot pentru a asista cazurile de insolvență. Aplicația permite să-i pui întrebări în cea mai simplă manieră, iar ROSS citește legislația și returnează un răspuns, inspirat nu numai din legi, ci și din alte lecturi de actualitate din legislație, jurisprudență și surse secundare.

Problema este că robotul poate fabrica niște acte juridice după anumiți algoritmi, dar cineva trebuie să-și asume responsabilitatea, să „semneze” actele respective. Cel puțin într-o ipoteză de actualitate. Mai târziu s-ar putea să fie altfel. Și acesta, cel care își va asuma responsabilitatea, va fi probabil avocatul uman, dacă vom ști să gestionăm situația!

E doar o ipoteză, pentru că dacă mă gândesc că ultimul robot, despre care s-a vorbit atât de mult zilele acestea, a primit cetățenia unui stat…. Sigur că, la ora actuală, este doar o manevră publicitară acordarea acestei cetățenii. Dar, e-voluția cere vigilență, pentru că se vorbește tot mai mult de drepturile roboților.

Alina Matei: În literatură se vorbește despre caracterul uman al computerelor (Isaac Asimov), spunându-se că sunt perfect cinstite. Le e de folos avocaților în activitățile lor această componentă a caracterului?

Gheorghe Florea: Eu cred că avocații sunt deja cinstiți și drepți și nu le trebuie robot ca să-i învețe asta! E drept că mai sunt și unii care fac profesia de râs și din păcate acestea sunt cazurile mediatizate. Faptul că un avocat e cinstit și drept nu e o știre, ci normalitatea. Deci, nu putem generaliza și nici măcar nu putem ști dacă roboții vor fi cinstiți sau drepți, dacă vor respecta legile lui Asimov. Depinde cu ce algoritmi operează.

Inteligența artificială s-ar putea întoarce împotriva umanității!

Alina Matei: În ce fel schimbă relația client-avocat existența Internetului? De foarte multe ori, clienții vin cu lecția învățată la avocat. Au citit pe Internet, Facebook și par a-l testa pe avocat.

Gheorghe Florea: Ce pot să spun aici este că dacă abordăm un complex de superioritate, nu rezolvăm nimic. Noi trebuie să fim buni ascultători ai clienților noștri, să înțelegem că au și ei o voce și să nu-i repezim, dacă spun că „au citit pe Internet” ce trebuie făcut. Clientul întreabă avocatul dacă ce a citit pe Internet „merge sau nu” în cazul lui. Răspunsul ține de diplomația fiecărui avocat, de modul în care și cum îl convinge pe client să acționeze așa cum îi spune avocatul, și nu cum îi spune oricine, eventual de pe Facebook.

Alina Matei: Există motive să ne temem de avocații-roboți care în mod sigur vor pătrunde mai mult în societăți?

Gheorghe Florea: Da, sigur că există. Temerea aceasta, că roboții vor acapara locurile de muncă ale oamenilor există de multă vreme, dar acum este mai acută decât oricând. Există reacții de negare, de respingere a acestei perspective, mai ales în rândul avocaților, destul de orgolioși. Există și cei care se adaptează și folosesc tehnologia pentru a-și ușura munca și consideră că tehnologia este o oportunitate. Aceștia din urmă cred că vor ieși învingători.

Alina Matei: Digitalizarea determină ca modul în care se legiferează să fie esențial, și nu doar să se mai așeze încă un strat de reglementări peste cele existente și neadaptate?

Gheorghe Florea: Poate că și legile vor fi determinate de roboți. Este foarte posibil. Cred că legile formulate în 1942, de Isaac Asimov, rămân valabile. Sunt trei legi:

– Legea 1: Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău;

– Legea 2: Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1;

– Legea 3: Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.

Cred că ar fi absurd ca aceste legi să fie îndreptate asupra roboților. Ele trebuie să se refere la oamenii care i-au creat.

Lumea juridică nu e încă elucidată cum să reacționeze în fața valului tehnologic. Inclusiv Parlamentul European face eforturi pentru identificarea unei abordări legislative a acestui fenomen extrem de rapid și imprevizibil.

La începutul acestui an, Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a prezentat un Raport privind normele civile în domeniul roboticii. Acest studiu este menit să evalueze și să analizeze, din punct de vedere juridic și etic impactul tehnologic asupra sistemelor de justiție și să seteze o serie de recomandări pentru viitoarea legislație în acest domeniu.

Evoluțiile în robotică și inteligența artificială necesită, de asemenea, o reflecție asupra marilor probleme etice pe care le ridică. În acest raport veți găsi și o propunere de rezoluție prin care se solicită crearea imediată a unui instrument legislativ care guvernează inteligența artificială, pentru a anticipa măcar pe termen mediu reglementările care ar putea fi adoptate.

Alina Matei: Acțiunile Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt în sensul vă salutăm roboți, știm că existați, dar nici noi nu stăm cu mâinile în sân. Și pentru a ține pasul cu infinita bogăție informațională, care sunt planurile și ce se intenționează?

Gheorghe Florea: S-a început cu conștientizarea problemei, prin organizarea Zilei Europene a Avocaților – 2017, la nivelul barourilor. Conștientizarea s-a făcut în sensul că roboții nu mai sunt din domeniul SF-ului, ci sunt cât se poate de reali, cu riscul ca unii dintre noi să râdă și să creadă că vedem extratereștri! Dar dacă ar arunca puțin ochiul la ce se întâmplă prin Europa, ar vedea că anul acesta subiectul digitalizării avocaturii și concurența roboților au fost pe ordinea de zi a a celor mai multe reuniuni europene din domeniul avocaturii. A fost și tema aleasă de cei mai mulți candidați la alegerile pentru Consiliul Barourilor din Franța. Pare foarte greu de crezut, dar „Roboții” lui Asimov nu mai fac parte din categoria SF.

Alina Matei: Uitându-ne în dreapta, în stânga, la celelalte profesii juridice, cum pot valorifica laolaltă avantajele digitalizării, dând la o parte mai repede vălul bramburelii?

Gheorghe Florea: Aici e o problemă. Tehnologia digitală s-a instalat deja și continuă să se instaleze. Trebuie să înțelegem că acest fenomen este ireversibil și necesită o strategie comună pentru a-i face față. De aceea, într-o astfel de strategie trebuie implicate toate profesiile juridice și principalul obiectiv ar trebui să fie calitatea actului de justiție.

E drept că în România sunt încă multe carențe în adaptarea digitală în justiție. Noi abia am ajuns în situația de a comunica acte de procedură online sau de a consulta dosarul electronic, la câteva instanțe. Iată, avem o lege privind soluționarea online a litigiilor, care nu poate fi funcțională și cred că principala cauză e deficitul de educație tehnologică, nu neapărat aspect de ordin financiar.

În avocatură sunt discrepanțe imense. Sunt avocați care folosesc tehnologie de ultimă oră ca sprijin în munca lor. Sunt și avocați care nu au un email!

Alina Matei: Cât de curând vom vorbi despre drepturile roboților, pasul fiind făcut de Arabia Saudită care a acordat cetățenie robotul Sophia, la sfârșitul lunii octombrie. Sau ei vor avea doar obligații, după modele din istorie nu foarte îndepărtate?

Gheorghe Florea:Acțiunea aceasta cu cetățenia robotului a fost una publicitară. Dar, trebuie să ne pună pe gânduri! După cum am spus, nu cred că legile ar trebui să se refere la roboți, ci la oamenii care îi creează.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Gheorghe Florea: Să se pregătească pentru a se putea adapta economiei digitale și pentru a putea folosi tehnologia în scopul apropierii de cetățeni! Altceva ce aș putea spune, în acest context? Viitorul e deja aici! Tehnologia îl aduce mult mai repede!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Gheorghe Florea: Și eu vă mulțumesc!

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Președinte Gheorghe Florea pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii JURIDICE ESSENTIALS. De ce un Congres al Avocaților cu veșnica temă privind „secretul profesional”?

Gheorghe Florea: Pot spune că din 2014, când am abordat pe larg secretul profesional cu ocazia Zilei Europene a Avocaților, acest principiu s-a confruntat cu multe obstacole și a venit momentul să fie din nou analizat și întărit. O serie de evenimente din ultimii ani, legate de escaladarea terorismului, a crimei organizate și al spălării banilor au determinat reglementări sporite de combatere a acestor fenomene, care au dus la o invazie fără precedent a vieții private a cetățeanului și implicit a secretului profesional, ca parte a acestui drept.

Toate aceste evenimente din ultimii ani au mai avut un efect, și anume ieșirea la rampă a organelor de anchetă, care au dobândit puteri sporite și au încercat într-un fel sau altul să legitimeze încălcarea dreptului la viață privată și implicit a secretului profesional al avocatului, sub argumentul luptei împotriva corupției și cu susținerea publică în acest sens. Sigur că acest lucru nu s-a întâmplat numai la noi, ci și în celelalte țări europene. Acest aspect nu a rămas indiferent legislativului european, astfel încât au fost adoptate reglementări privind respectarea prezumției de nevinovăție și protecția datelor personale în cadrul procedurilor judiciare. Aceste reglementări au legătură cu secretul profesional, având drept scop asigurarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, prin crearea unei plase de protecție a justițiabilului în fața publicității și a presiunilor asupra justiției.

Aceste reglementări provin și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în ultima vreme abundă de dosare care acuză încălcarea secretului profesional al avocatului. Anul 2018 a adăugat la CEDO o nouă fișă tematică în acest sens, în care cauza Pruteanu contra României este una de referință. Este un semnal că acest principiu este în pericol și trebuie conștientizat.

Tot în ultimii trei ani, pe rolul Parlamentului României a fost proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea și funcționarea profesiei de avocat, care urmărea întărirea secretului profesional al avocatului, ca garanție a dreptului la apărare al cetățeanului. Știm cu toții cu câte atacuri și manipulări s-a confruntat profesia în acea perioadă, prin lansarea sintagmei „superimunitatea avocaților”, culmea, chiar de către membri ai profesiei juridice, care ar fi trebuit să cunoască din start că secretul profesional în dreptul continental nu este un privilegiu al avocatului, ci un drept al cetățeanului, o garanție a dreptului său la apărare și la un proces echitabil.

În dosarul acestui proiect legislativ sunt documente întocmite de CSM, ÎCCJ, DNA, DIICOT, Ministerul Public care au tras din toate pozițiile asupra unor dispoziții care n-au avut alt scop decât să creeze garanții legale ale dreptului la apărare și la un proces echitabil. S-a ajuns până acolo încât să se invoce ca neconstituționale dispozițiile referitoare la interdicția ridicării și confiscării de înscrisuri aflate în posesia avocatului, în condițiile în care acesta nu era cercetat sau urmărit penal. Sau ca ministrul justiției de atunci să spună că nu a auzit niciodată ca în alte țări europene decanul baroului să fie prezent la perchezițiile la sediul avocatului, ca garant al respectării principiului secretului profesional. Or, dacă observăm fișa tematică de la CEDO, cu spețe publicate și traduse la vremea respectivă și pe site-ul UNBR, acest aspect apare frecvent ca o garanție a respectării drepturilor fundamentale.

A fost o perioadă de manipulare grosieră în care secretul profesional era promovat în spațiul public ca mijloc de a ascunde crime, nu ca garanție a dreptului la apărare al cetățeanului. Deși era clar că un astfel de demers nu ar putea avea sorți de izbândă la Curtea Constituțională, scopul a fost atins prin influențarea negativă a opiniei publice, atrasă în mod paradoxal într-un scenariu în care organul de anchetă devine apărătorul cetățeanului iar avocatul personajul negativ.

Alina Matei: Ce aspecte de noutate doriți să evidențiați la Congresul Avocaților 2018, cu privire la secretul profesional?

Gheorghe Florea: Cu ocazia conferinței din 2014 cu tema supravegherii electronice în masă, avocații au atras în mod special atenția asupra efectelor pe care le poate avea slăbirea garanțiilor apărării asupra încrederii în justiție și realitatea a arătat scăderi dramatice în sondajele de opinie. Și nici nu are cum să fie altfel când directive care urmăresc întărirea unor drepturi fundamentale, în special la viață privată, la apărare și la un proces echitabil sunt tratate cu indiferență de autoritățile legislative.

Ca dovadă a faptului că dreptul la apărare și la un proces echitabil nu se află pe lista de priorități este și faptul că ne apropiem de termenul de 1 aprilie, care este deadline-ul de implementare al Directivei (UE) 2016/343 din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Proiectul care urmărește implementarea acestei directive se află blocat în Parlament, în pachetul cu „legile justiției”, deși nu are ce căuta în acest pachet întrucât dispozițiile care se află aceste garanții intră într-un proiect de modificare a codului de procedură penală și nu a legilor de organizare și funcționare a justiției.

Mai este și Directiva UE 2016/680 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date. Și această directivă, cu „dedicație specială” pentru sistemul de justiție, ar trebui implementată până pe 6 mai 2018, ceea ce este puțin probabil având în vedere stadiul în care se găsește acum proiectul de lege. Și această directivă urmărește întărirea garanțiilor de apărare a drepturilor fundamentale. Această directivă se referă la pericolele care pândesc secretul profesional, necesitatea acestei reglementări având în vedere „Riscurile la adresa drepturilor și libertăților persoanelor fizice, prezentând grade diferite de probabilitate și gravitate, pot fi rezultatul unei prelucrări a datelor care ar putea genera prejudicii de natură fizică, materială sau morală, în special în cazurile în care: prelucrarea poate genera discriminare, furtul sau uzurparea identității, prejudiciu financiar, compromiterea reputației, pierderea confidențialității datelor protejate prin secret profesional, inversarea neautorizată a pseudonimizării sau la orice alt prejudiciu semnificativ de natură economică sau socială; persoanele vizate ar putea fi private de drepturile și libertățile lor sau de capacitatea de a-și exercita controlul asupra datelor lor cu caracter personal….”

Mai este DIRECTIVA (UE) 2015/849 din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, cu incidențe puternice asupra secretului profesional al avocatului, în special în ce privește obligațiile de raportare, care trebuie analizate și trebuie urmărit proiectul de transpunere a acestei directive, care trebuia transpusă deja în legislația națională în iunie 2017. Deci sunt multe reglementări cu impact puternic asupra secretului profesional și trebuie analizate într-un context mai larg.

Și ar mai fi un aspect important de luat în seamă în abordarea secretului profesional al avocatului, care ține de transformările profesiei la nivel european, de crearea, în Franța, de exemplu, a unei categorii aparte de avocați și anume avocatul de întreprindere prin așa numita lege Macron. Evoluțiile în Franța, după intrarea în vigoare a acestei legi, au arătat și un alt mobil al atacurilor asupra secretului profesional, care reprezintă elementul esențial care definește identitatea avocatului. Și dacă ne gândim că și la noi, primii care au atacat profesia de avocat au fost profesii juridice, ca și acolo, avem deja o idee despre efecte.

În concluzie, tema secretului profesional, deși e „veșnică” pentru avocați, ea capătă valențe noi de la an la an, schimbările fiind din ce în ce mai accelerate de evoluția tehnologică și transformările sociale și legislative la nivel global.

Alina Matei: Tot mai mult se afirmă că în raporturile cu UNBR, barourile trebuie să fie independente iar transparența activității organelor de conducere ale profesiei ar trebui să fie totală?

Gheorghe Florea: Înainte de toate, ar trebui lămurit ce înseamnă autonomie, independență și nu în ultimul rând transparență, pentru că suntem juriști și trebuie să cunoaștem sensul legal al termenilor.

Legea privind organizarea și funcționarea profesiei de avocat consacră conceptul de autonomie a barourilor, ceea ce implică și responsabilități ale conducerii barourilor în funcție de interesele avocaturii la nivel național.

Art. 49 din secțiunea „Baroul” prevede foarte clar că „Profesia de avocat este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei, în limitele competențelor prevăzute în prezenta lege.”

Așadar, tot ca juriști trebuie să știm că principiul autonomiei trebuie aplicat conform legii și cu bună credință, în interesul profesiei în ansamblu și nu a unui barou anume sau a unei persoane anume. Modul în care sunt privite autonomia și independența barourilor de către anumite persoane înseamnă destructurarea profesiei și odată cu aceasta slăbirea tuturor principiilor care asigură identitatea avocatului în această lume în care inclusiv roboții au ajuns să ofere consultanță juridică.

În ce privește independența, acest principiu este consacrat de art. 1 din Legea 51/1995 la nivelul profesiei în ansamblu: „Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei.”

Referitor la transparența, există diferențe evidente între instituțiile publice și o profesie de interes public, cum este avocatura. Nu putem vorbi de o asimilare a unei profesii autoreglementate în categoria instituțiilor publice sub autoritate statală pentru că ar fi un precedent periculos, care ar putea avea ca efect destructurarea profesiei. Să nu uităm că profesia de avocat este autoreglementată și are propriile mecanisme prevăzute de lege în ce privește controlul actelor organelor de conducere și de asigurare a transparenței față de membrii profesiei. Și ce înseamnă transparență totală? După unii înseamnă a afișa pe site-ul instituției, în mod detaliat, cât a constat meniul unui angajat al UNBR la vreo ședință profesională? Pentru că ni s-au cerut și astfel de date de către avocați care ar fi trebuit să știe că au acces la toate datele financiare ale UNBR conform legii speciale privind organizarea profesiei de avocat și nu a legii privind accesul la informațiile de interes public. Este foarte trist că unii membrii ai profesiei nu susțin autoreglementarea profesiei și încearcă să o tragă într-o sferă dependentă și neautonomă, urmărind interese personale. Este logic că aplicarea mecanismelor generale statale de control asupra profesiei nu poate avea ca efect decât slăbirea și înfrângerea principiilor autonomiei, independenței și auto reglementării.

Iar într-un an al centenarului, proclamarea independenței barourilor, într-un sens promovat de opozanții UNBR, nu a rămas și nu va rămâne un demers indiferent avocaturii la nivel național. Aceasta pentru că, în mod ce ar putea părea paradoxal, o astfel de „independență” este menită să știrbească tocmai autonomia și independența profesiei, prin destructurarea acesteia.

Apelul pe care l-am făcut și îl fac, în special către avocații cadre didactice de a-și folosi ascendentul dobândit în calitate de dascăli față de avocații tineri, foști studenți, și de a promova valorile profesiei de avocat independent de interesele altor entități cu care se intersectează în activitatea lor a fost și rămâne un apel de actualitate.

Alina Matei: A devenit sistemul Casei de Asigurări a Avocaților „cartoful fierbinte” din mâna conducerii UNBR?

Gheorghe Florea: Dacă tot vorbeam mai devreme despre independență și autonomie, aceste principii sunt incidente și Casei de Asigurări a Avocaților, însă, la fel ca în cazul barourilor, trebuie aplicate cu bună credință și în conformitate cu legea.

Din păcate, însă, acest subiect, sau „cartoful fierbinte” al Casei de Asigurări a Avocaților, apare în preajma campaniilor electorale pentru că fiind vorba de banii de pensie avocaților are o miză sigură în agitarea spiritelor. Nu contează că UNBR nu gestionează acești bani iar CAA are propriile mecanisme legale de gestiune, cu investiții aprobate prin vot transparent! Subiectul e de natură să inflameze cu tot felul de insinuări!

Suntem în epoca post adevăr, în care informația emoțională are preponderență asupra adevărului și pe aceasta mizează persoanele de rea credință. Nimeni nu mai stă să verifice în oceanul informațional, astfel că o vorbă aruncată cu scopuri oculte produce efecte extrem de agresive. E cam același gen de manipulare cum a fost cu „superimunitatea”. A fost aruncată sintagma și apoi preluată instant fără a fi disecată rațional. La fel se întâmplă și cu Casa de Asigurări a Avocaților. Dacă se verifică site-ul juridice.ro, din 2013 sunt aceleași puncte de vedere ale baroului Dolj, practic aceiași oameni care aruncă mereu acest cartof fierbinte în mâna UNBR, cu aceleași teme: reducerea contribuțiilor filialelor de pe lângă barouri la fondul centralizat al sistemului destinat asigurării funcționării acestora, renunțarea la centralizarea sistemului CAA, eliminarea contribuțiilor minime obligatorii a avocatului la sistemul și înlocuirea ei cu o contribuție procentuală proporțională cu veniturile efectiv declarate de avocați ca fiind reale. Fiecare dintre temele susmenționate sunt reiterate la fiecare Congres al avocaților iar acum doi ani a fost nevoie de o întâlnire cu președintele CAA Dolj, când lucrurile au fost clarificate, dar susținerile continuă să fie subordonate ideii de mesaj al opoziției.

Cred că este foarte grav să pui în opoziție avocații pensionari cu cei tineri, învrăjbindu-i prin insinuări că mărirea contribuțiilor s-ar face în favoarea seniorilor și în defavoarea tinerilor, puși să plătească în plus. Este o chestiune simplă și de bun simț că și pensiile tinerilor depind de investițiile lor actuale în acest sens. Cum s-ar putea susține un sistem de pensii dacă n-ar exista o limită minimă de contribuție? Sau cum ai putea avea pretenție la pensie cu cotizații zero? Sunt chestiuni elementare, acoperite de ieșirile furibunde ale unor oameni care urmăresc alte scopuri.

Există anumite neajunsuri cu privire la comunicarea făcută de sistemul Casei de Asigurări deoarece, în regulă generală, organele profesiei se laudă mai puțin cu realizările și transmit rugămintea către decanii barourilor ca regula jocului comunicării să țină seama de structurile instituționale ale UNBR. Politicile în materie de CAA sunt hotărâte în mod democratic la Congresul avocaților. Tema privind funcționarea CAA a devenit, din păcate, subiect de campanie electorală, în condițiile în care disciplina financiară funcționează după reguli precise și nu după regula benefică doar celui care e mai vocal decât alții, îndemnând generația tânără să opună intereselor sale drepturile pensionarilor, inclusiv drepturile lor de perspectivă la pensie.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Gheorghe Florea: Și eu vă mulțumesc!

Loredana Voiculescu: Care este, pe scurt, rolul Uniunii Naționale a Barourilor din România?

Gheorghe Florea: Rolul Uniunii Naţionale a Barourilor din România este de autoreglementare a profesiei și de apărare a acesteia în raport cu autoritățile. Totodată, UNBR are un rol important în apărarea prestigiului avocaturii, prin instituirea regulilor deontologice și vegherea la respectarea acestora.

Rolul UNBR, format din barouri, este sintetizat în art. 10 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: ”Barourile şi UNBR asigură exercitarea calificată a dreptului de apărare, competenţa şi disciplina profesională, protecţia demnităţii şi onoarei avocaţilor membri.”

Pentru înțelegerea rolului UNBR și poziționarea organizației în mintea oamenilor sunt esențiale câteva aspecte, care nu sunt suficient asimilate nici măcar de către toți avocații și creează în mod constant controverse bazate pe confuzii: faptul că UNBR este o ”Uniune Națională a Barourilor”, nu o ”Uniune a avocaților”, faptul că UNBR este o ”persoană juridică de interes public”. Nu în ultimul rând, trebuie înțeles conceptul de autonomie a Casei de Asigurări a Avocaților, confundată adesea cu UNBR.

În ce privește înțelegerea conceptului de ”Uniune a Barourilor”, și nu de ”Uniune a Avocaților”, Legea nr. 225/2004 a operat o transformare a persoanei juridice, decisă prin lege, în sensul desfiinţării Uniunii Avocaţilor din România şi al înfiinţării, în locul acesteia, ca succesoare universală, a Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

Ceea ce s-a dorit prin înlocuirea denumirii Uniunea Avocaților cu Uniunea Barourilor a fost descentralizarea profesiei, asigurarea autonomiei barourilor, concomitent cu asigurarea unității profesiei, ca voce unică și organism de autoreglementare.

Legea privind organizarea și funcționarea profesiei de avocat consacră conceptul de autonomie a barourilor, ceea ce uneori este înțeles greșit, în sensul opțiunii Barourilor de a face ce vor, indiferent de opțiunile ordinului profesional. Dar, art. 49 din secțiunea ”Baroul” prevede foarte clar că ”Profesia de avocat este organizată şi funcţionează în baza principiului autonomiei, în limitele competenţelor prevăzute în prezenta lege.” Așadar, principiul autonomiei trebuie aplicat conform legii și cu bună credință, în interesul profesiei în ansamblu și nu a unui barou anume sau a unei persoane anume.

Barourile trebuie să se supună legii care organizează profesia de avocat și deciziilor luate de organele profesiei, în limitele legii, care reprezintă voința majorității barourilor, având în vedere că orice proiect de modificare sau completare a acestei legi e supus votului Congresului Avocaților, prin procedurile legale.

Evident, conceptul de lege implică și voința Parlamentului, pentru că trăim într-o țară și nu putem face orice ne trece prin cap. Atâta vreme cât o propunere privind legea avocaturii este în acord cu întreg sistemul legislativ al acestei țări, nu sunt motive legale ca autoritățile cu drept de initiativă legislativă să nu declanșeze și să nu susțină procedurile parlamentare corespunzătoare adoptării unei legi.

Modul în care sunt privite autonomia și independența barourilor de către anumiți avocați mai vocali, care consideră că autonomia înseamnă să facă ce vor, poate însemna destructurarea profesiei și odată cu aceasta, slăbirea tuturor principiilor care asigură identitatea avocatului.

În al doilea rând, este esențială înțelegerea sintagmei prevăzute la art. 60 (2), potrivit căreia UNBR este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii.

În legătură cu acest aspect, au fost controverse serioase, în ultima vreme, în interiorul profesiei. Unii avocați consideră că UNBR ar trebui să procedeze la fel ca orice autoritate publică, adică să dea socoteală oricui (inclusiv terților) ce face UNBR cu banii contribuabililor – Barouri, ori cu alte venituri realizate, potrivit legii, uitându-se împrejurarea că avocații prin plata unor contribuții la constituirea bugetului fiecărui barou, din care se achită contribuții la Bugetul UNBR, nu devin contribuabili la stat și că există proceduri legale, interne, în care pot verifica și vedea tot ce se întâmplă cu banii avocaților achitați în baza obligației legale de ”contribuție la bugetul Baroului”.

Orice asociere a UNBR cu autoritățile publice, așa cum sunt acestea definite în Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, înseamnă controlul statului asupra acestora și știrbirea independenței avocaturii.

UNBR are ”patrimoniu și buget proprii”. Ca atare, există diferențe evidente între instituțiile publice și o profesie de interes public, cum este avocatura.

Nu putem vorbi de o asimilare a unei profesii autoreglementate în categoria instituțiilor publice sub autoritate statală pentru că ar fi un precedent periculos, care ar putea avea ca efect destructurarea profesiei. Să nu uităm că profesia de avocat este autoreglementată și are propriile mecanisme prevăzute de lege în ce privește controlul actelor organelor de conducere și de asigurare a transparenței față de membrii profesiei.În privința conceptului de autonomie a Casei de Asigurări a Avocaților atât în raport cu UNBR, cât și cu statul, aici este un punct nevralgic care creează controverse de multă vreme, ca orice lucru confuz.

Principiile independenței și autonomiei sunt incidente și Casei de Asigurări a Avocaților, însă, la fel ca în cazul barourilor, trebuie aplicate cu bună credință și în conformitate cu legea.

Din păcate, însă, acest subiect apare în preajma campaniilor electorale pentru că fiind vorba de banii de pensie datorată, potrivit legii avocaților pensionari, există o ”miză financiară” sigură în agitarea spiritelor.

UNBR nu gestionează însă acești bani, iar CAA are propriile mecanisme legale de gestiune, cu investiții aprobate prin vot transparent.

Subiectul e de natură să inflameze cu tot felul de insinuări.

Este foarte grav să pui în opoziție avocații pensionari cu cei tineri, învrăjbindu-i prin insinuări că mărirea contribuțiilor s-ar face în favoarea seniorilor și în defavoarea tinerilor, puși să plătească în plus. Este o chestiune simplă și de bun simț că și pensiile tinerilor depind de investițiile lor actuale în acest sens. Cum s-ar putea susține un sistem de pensii dacă n-ar exista o limită minimă de contribuție? Sau cum ai putea avea pretenție la pensie cu cotizații zero? Sunt chestiuni elementare, acoperite de ieșirile furibunde ale unor oameni care urmăresc alte scopuri.

Loredana Voiculescu: Cum se manifestă ”falsa avocatură” și cum se combate?

Gheorghe Florea: O vreme UNBR s-a confruntat cu problema ”barourilor paralele”, un fel de asociații nepatrimoniale, fără ființă juridică legală, care practicau ”falsa avocatură”, inclusiv la instanțe. Acestea erau formate din juriști care nu au reușit să acceadă în profesie în baza legii și a examenului de admitere. Cei care înființaseră aceste barouri paralele au parazitat pur și simplu avocatura reală, substituind denumirile organelor de conducere legale și înșelând publicul.

Prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015, Curtea Constituțională a tranșat aceste probleme, arătând foarte clar că numai cei înscriși în tabloul avocaților, gestionat de UNBR, succesoarea de drept a Uniunii Avocaților din România, pot practica această profesie. Curtea Constituţională a statuat că „avocatura este un serviciu public care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege”.

Acum, problema falsei avocaturi vine din alte sfere și se referă în special la uzurparea unor atribuții exclusive ale avocaților, prevăzute de lege, și includerea lor în servicii de consultanță integrată, în care numele avocatului nu mai apare, fiind ”dizolvat” în produsul finit oferit de o societate comercială (de recuperatori de creanțe, de ”consultanță” etc.)

Această tendință este periculoasă întrucât avocatul își pierde identitatea, și încet încet, lumea se obișnuiește că avocatura poate fi practicată de oricine, inclusiv de firme virtuale cu roboți sau aplicații gen Uber, care pun în legătură avocații cu justițiabilii ( de exemplu Cma-justice.fr propune corelarea între avocați și justițiabilii). Astfel de firme de avocatură virtuale, în spatele cărora nici nu poți ști dacă sunt avocați sau nu, sunt deja destul de larg răspândite la nivel internațional și sunt în pregătire și la noi.

Există tendințe de interprofesionalitate, ceea ce e foarte bine. Dar nu mai e bine pentru profesie, atunci când rezultatul final al unei cereri de consultanță juridică este dat de o societate comercială de consultanță.

Avocatura e o profesie independentă, societatea comercială nu-și poate aroga valorile fundamentale ale profesiei, în special secretul profesional.

E vorba și de o tendință inspirată de o lege britanică, care permite practic oricui să furnizeze servicii juridice. În contextul globalizării, orice lege se virusează spre celelalte țări, cu atât mai mult cu cât e dictată în limba engleză, accesibilă oricui. Această lege este supranumită ”legea Tesco”, după numele magazinului universal low cost. Cu alte cuvinte, serviciile de avocatură devin mărfuri generice, ce pot fi furnizate și de neprofesioniști.

Un astfel de trend nu poate fi stopat decât prin înțelegerea de către public a valorilor fundamentale ale avocaturii și prin educarea avocaților pentru a le impune.

Domeniile de practică pentru diferite profesii juridice și chiar nejuridice devin din ce în ce mai greu de diferențiat. Tehnicizarea excesivă a dreptului incumbă expertiza multiplă. Problemele apar în cazul răspunderii pentru consultanța oferită. Și când se pune problema secretului profesional, lucrurile devin și mai complicate, pentru că nu toate profesiile au aceeași protecție în acest sens. Și nici clienții lor, pentru că, de fapt, despre protecția clienților este vorba.

În România, ca și în alte țări, serviciile juridice nu mai sunt rezervate exclusiv avocaţilor. Ele pot fi și sunt realizate şi de alţi prestatori, al căror statut deseori diferă de cel al avocaţilor. Clienţii acestor prestatori nu beneficiază de protecţia specială recunoscută în cadrul schimburilor de informaţii dintre avocaţi şi clienţi, cu referire specială la secretul profesional.

În consecinţă, serviciile juridice şi consultaţiile juridice pot fi definite numai prin raportare la conceptul de „secret profesional al avocatului”.

În mod specific, multe țări se referă la conceptul de „consultaţii juridice”, folosind diverse formule: „evaluarea situaţiei juridice a clientului”, „prestarea de servicii juridice personalizate în favoarea unor indivizi sau întreprinderi”, „realizarea de analize juridice”, „oferirea de consultaţii juridice şi opinii juridice”, „emiterea de opinii privind toate aspectele juridice” etc.

Simpla furnizare de modele standardizate prin programe informatice liber disponibile, publicate, sau de declaraţii-model destinate instanţelor de judecată, nu pot reprezenta o asistenţă juridică, în absenţa unui serviciu silogistic intelectual constând într-o analiză de caz.

Nu este relevant criteriul complexităţii activităţii.

Definiţia conceptului de «consultaţii juridice» cuprinde două elemente principale: o componentă teleologică, potrivit căreia scopul consultaţiei juridice este acela de a crea posibilitatea celui care o solicită de a-şi evalua situaţia şi de a lua hotărâri, şi o componentă instrumentală, potrivit căreia consultaţia juridică este produsul unui raţionament intelectual de tip silogistic.

Deseori servicul de furnizare a informatiilor juridice este un serviciu pur material, care combină date introduse de utilizator cu informații din activitatea judiciară (precedente judiciare).

UNBR consideră că în definirea conceptului de consultaţie juridică trebuie arătat că aceasta reprezintă o activitate intelectuală a unei persoane care are autorizarea legală de a desfăşura această activitate.

Lipsa unei astfel de autorizări legale echivalează cu „falsa avocatură”.

Cu atât mai mult un asemenea raționament este valabil pentru așa-zisa reprezentare judiciară pe bază de ”procură”, ori pe baza unor ”înscrisuri” care imită formularul tipizat prin care se legitimează obișnuit un avocat.

”Falșii avocați”- de tradiție în România – întreținuți prin reglementări care permit ”reprezentarea” în chestiuni judiciare, pe riscul celui reprezentat, este pedepsită penal.

În prezent, există numeroase plângeri penale pe rolul organelor de cercetare penală sau în instanțe în care se solicită sancționarea judiciară a acestui fenomen.

El are o amploare progresivă, proporțională cu numărul licentiaților în Drept care anual depășesc puterea de absorbție a profesiilor juridice, dar și a celor care, fie pensionari din profesii juridice, fie proveniți din rândul unor profesii care implică o cunoaștere și aplicare a legii, întrețin și dezvoltă ”adevărate căi” de export către autoritățile publice a corupției, cu prețul ignorării drepturilor la protecție legală corespunzătoare a celor îndrituiți la asigurarea unei securități juridice și judiciare de către profesioniștii legal abilitați, dar care sunt ”veritabile victime” captive ale celor care ”promit”, își folosesc ”relațiile anterioare” aferente unor funcții ocupate și uneori chiar reușesc să devină ”avocați fără diplomă”, subiect încurajat de unele medii în condițiile în care educația juridică comună este încă deficitară.

Se fac eforturi uriașe în plan european, inclusiv în contextul tehnologizării justiției, ca avocații să fie în stare să gestioneze cabinete virtuale, păstrând valorile profesiei, în special secretul profesional. La noi încă nu se pune problema acut, dar momentul nu e departe, pentru că există deja firme de avocatură care se pregătesc în acest sens.

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule președinte Gheorghe Florea, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii JURIDICE.ro. La mulţi ani şi să fim norocoşi! Spuneați recent, într-un material publicat pe ESSENȚIALS, că niciodată profesia de avocat nu a avut liniște… Care au fost neliniștile anului 2018?

Gheorghe Florea: Mulțumesc și eu redacției JURIDICE.ro pentru invitație. În noul an vă doresc inspirație și energie pentru a ghida în continuare cititorii, așa cum ați făcut și până acum, cu obiectivitate și temeinicie, prin hățișul din ce în ce mai stufos al legislației și al procedurilor judiciare.

Dacă mă întrebați ce ”neliniști” au bântuit anul 2018, eu cred că ”neliniști” e un termen mult prea diafan pentru ultimul an, întrucât justiția a trecut prin atacuri și crize fără precedent, fiindu-i subminate constant credibilitatea și autoritatea.

A devenit fățișă o luptă continuă, pe viață și pe moarte, în plan politic, pentru a controla justiția, inclusiv avocatura, ca partener indispensabil al acesteia. Din păcate, principalele victime ale acestei lupte sunt cetățenii și drepturile lor fundamentale la un proces echitabil și la apărare. Pentru că nu putem vorbi de eficacitatea acestor drepturi în condițiile în care au existat protocoale secrete și plicuri galbene ce conțineau probe inaccesibile acestuia.

După cum știți, s-a încercat chiar și acreditarea ideii că UNBR ar avea ”protocoale”, mizându-se pe sensul negativ ce a fost dat acestei noțiuni. Am publicat toate ”protocoalele” pe care UNBR le-a încheiat cu Consiliul Național al Magistraturii,  Ministerul Public, Ministerul Justiției etc., al căror conținut era departe de orice sens peiorativ dat acestui termen.

Afirm încă o dată că UNBR nu a avut niciodată protocoale cu serviciile secrete!

Lupta politică a degenerat într-un război informațional între instituțiile statului, întreținut de știri false, ceea ce nu poate avea alt efect decât disoluția autorității.

Dacă facem o analiză a celor mai controversate propuneri legislative, observăm că acestea au vizat independența justiției, independența avocaților și independența parchetelor și/sau a procurorilor (o confuzie mai mult sau mai puțin premeditată).

Majoritatea confruntărilor politice s-au axat pe aspecte ce ar putea include instrumente de control asupra justiției, în funcție de cine le inițiază sau cine le combate, după caz: propunerile pentru întărirea apărării, numirea magistraților de rang înalt, răspunderea judecătorilor, rolul ministrului justiției,  pensionarea judecătorilor și altele.

Din păcate, aceste dispute politice au avut ca efecte blocaje legislative și judiciare și, în cele din urmă, compromiterea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Acestea s-au văzut cel mai bine la sfârșitul anului când, ca efect al Deciziei Curții Constituționale cu privire la ilegalitatea constituirii completurilor de judecată în ultimii patru ani, au fost bulversate o serie de procese aflate în atenția publică.  S-a ajuns la un blocaj judiciar pentru că s-au acumulat prea multe decizii ale Curții Constituționale care prevăd reabilitarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, în diverse situații.

S-a ajuns și la blocaje legislative, cauzate tot de ambiții politice, întrucât majoritatea reglementărilor importante se învârt într-un cerc vicios, între Parlament, Guvern, Curtea Constituțională și Președinție, cu consecința neimplementării la timp a directivelor europene și  a deciziilor Curții Constituționale.

Anul trecut au fost patru cereri de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. Nu sunt multe, comparativ cu alți ani. Însă deciziile Curții Constituționale cu privire la acestea nu-și pot produce efectele în mod eficient, deoarece presiunile politice sunt tot mai mari și autoritatea judecătorească este denigrată constant.

Alina Matei: În 2019, neliniștile vor fi mai adânci?

Gheorghe Florea: E posibil ca în acest an neliniștile să fie mai adânci. România deține președinția Consiliului UE, ceea ce o va solicita și expune foarte mult pe plan european și internațional.  În plus, 2019 este și un an electoral.

Așteptăm, la data de 16 ianuarie, conform ultimei amânări, o decizie a Curții Constituționale în legătură cu obiecțiile de neconstituționalitate ale dispoziţiilor Legii privind declasificarea unor documente, care prevede, printre altele, că persoanele care se consideră vătămate într-un drept sau un interes legitim de documentele declasificate au posibilitatea, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să se adreseze instanței cu acțiuni în revizuire, pretenții, răspundere civilă delictuală, constatarea încălcării unor drepturi sau libertăți fundamentale și repararea prejudiciului.

De asemenea, așteptam, tot la data de 16 ianuarie, dacă nu se va amâna, o decizie a Curții Constituționale cu privire la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, declanşat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii.

Alina Matei: Uitându-mă pe programul de activități al organelor conducere avocat pentru acest an, am remarcat organizarea a două sesiuni de examene pentru primirea în profesia de avocat: una în februarie, alta în august. Cârcotașii ar putea spune: de ce două examene, în loc de unul și bun? Tinerii aspiranți la statutul de avocat sunt deja cu burta pe carte în așteptarea examenului. Cum s-a fundamentat această decizie? 

Gheorghe Florea: La toate ședințele de Consiliu UNBR din ultima vreme, s-a pus problema cum putem face ca să primim mai mulți avocați stagiari competenți. Aceasta a devenit o chestiune stringentă, deoarece de ei depinde viitorul profesiei. Cifrele sunt destul de îngrijorătoare, întrucât numărul stagiarilor a scăzut de la 3.180 în 2007, la 1.240 în 2017, ceea ce se va reflecta în evoluția profesiei. Avem nevoie de tineri pregătiți care să ajute profesia să evolueze. Ei sunt cei care pot veni cu soluții noi pentru vremurile noi.

Alina Matei: Aș dori să nu trecem cu vederea peste intervenția UNBR și a Baroului București în ceea ce privește stabilirea noii reguli privind folosirea de avocați a telefoanelor mobile/tabletelor în unele parchete mari, aspect foarte stresant pentru avocații penaliști. A părut că a fost folosit fierăstrăul, ca să nu zic răzătoarea, în sensul concentrării atenției asupra principiului proporționalității, pentru că dacă nu se intervenea inter-profesional și astăzi mai aflam de aceste practici care nu aveau bază legală. S-a pus în practică normalitatea la parchete?

Gheorghe Florea: Aceasta a fost una dintre practicile abuzive, sesizată de mai mulți avocați și de barouri, astfel încât la Congresul Avocaților din 21 aprilie 2018 a fost adoptată o rezoluție care prevedea, la punctul 6: ”Respectarea statutului avocatului de către organele de urmărire penală prin eliminarea dispozițiilor legale sau a cutumelor de la nivelul organelor de urmărire penală care impun în acest moment ca avocatul să își lase dispozitivele electronice (telefoane, tablete, laptop-uri, memory stick-uri etc.) în custodie la intrarea în instituție”. La nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un act de punere în aplicare a acestei rezoluții a fost inițiat după intervenția unor barouri și avocați la Senatul României. Intervenția Președintelui UNBR și a decanului Baroului București reflectă soluționarea instituțională a problemei, prin raporturi între profesii juridice, la nivel national. Nu am încă informația dacă s-au pus în practică măsurile prevăzute în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul tuturor parchetelor, însă, după data de 14 decembrie 2018, când au avut loc aceste discuții, nu am mai primit plângeri în acest sens. În orice caz, măsura este de imediată aplicare, cu atât mai mult cu cât dispozitivele electronice mobile deținute de avocați conțin secrete profesionale.

Cred că principiul egalității de arme între acuzare și apărare este foarte important, inclusiv la nivelul aparențelor, pentru că, dacă justițiabilul vede că procurorul sau polițistul poartă telefon, iar avocatul este deposedat de bunurile sale ca un prezumtiv infractor, nu știu câtă încredere mai poate avea un om că avocatul său îl poate ajuta să-și facă dreptate. Respectarea cu strictețe a drepturilor fundamentale în cursul procesului reprezintă unica posibilitate de recâștigare a încrederii cetățeanului în justiție. Sunt sigur că numai de aici poate veni respectul cetățeanului pentru magistrat și pentru justiție.

Alina Matei: Problema plății la timp a onorariilor avocaților din oficiu seamănă cu autostrăzile noastre: se peticește, se cârpește și cam atât. A fost nevoie de Apelul Consiliului UNBR din 7-8 decembrie 2018 pentru a aduce în atenție realitatea acestui adevăr. Două instituții de prestigiu sunt implicate în plata acestor sume de bani – Ministerul Justiției și Ministerul Public – și constatând ritmicitate și tipicitate în… plata cu întârziere, cum ar spune colegii procurori, nu cred că este o problemă contabilă. Ați primit vreun răspuns, măcar informal?

Gheorghe Florea: Acest apel nu e singurul demers al UNBR către Ministerul Justiției în legătură cu plata onorariilor pentru asistența judiciară din oficiu. Nu există ședință a organelor de conducere ale UNBR în care să nu se discute chestiunea onorariilor, fie că sunt prea mici, fie că sunt plătite cu întârziere, fie că nu țin pasul cu reglementările și trebuie modificat protocolul în sensul extinderii obiectului acestuia la noi acte și proceduri. De fiecare dată se iau anumite măsuri, se poartă discuții, se adresează diverse cereri la Ministerul Justiției. Pot să vă spun că la data de 21 martie 2017, UNBR a făcut o adresă către Ministerul Justiției prin care a fost trimis proiectul Protocolului tripartit – între UNBR,  Ministerul Justiției și Ministerul Public – și am primit răspuns de la Ministerul Justiției după un an și jumătate, pe 6 septembrie 2018, cu sigla centenarului pe el. În răspuns, Ministerul Justiției nu a fost de acord cu aproape nimic din propunerile UNBR în privința majorării onorariilor, propunând cel mult indexarea, conform indicelui de inflație de 5,05%, în perioada 2015-2018 și încheierea unui protocol tripartit care ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Ultima oară când tema a fost adusă în discuție, la ședința Consiliului UNBR din 7-8 decembrie 2018, s-a pus problema încheierii unui nou protocol, care să includă și Ministerul Public și care să reglementeze problema onorariilor pentru apărarea din oficiu într-o manieră mai clară, care să nu mai lase loc de interpretări. S-a ajuns până acolo încât Ministerul Public să refuze la plată onorariile, întrucât serviciile avocațiale ar fi fost prestate la solicitarea organelor de cercetare penală din Poliție, deci obligația de plată nu ar aparține Ministerului Public, ca și când acțiunile poliției nu s-ar desfășura sub supravegherea și directa îndrumare a procurorului.

Situația aceasta nu poate continua, avocații sunt la limita răbdării, și în profesie se vorbește tot mai mult de greve și proteste după modelul avocaților francezi, ceea ce ar reprezinta un alt factor de blocaj judiciar, pe lângă cele despre care am vorbit mai devreme.

Alina Matei: În ultimii ani, UNBR a fost activă, prezentă, atentă, îndreptată cu precădere spre reglementare internă, stabilirea/restabilirea relațiilor instituționale, inter-profesionale. Maeștrii Călin Andrei Zamfirescu și Dan Oancea, referindu-se la tinerii avocați, cu totul diferiți de orice alte generații, ne întorc cu fața spre resursa umană din avocatură: noile generații sunt mai curioase și își pun mai multe întrebări, fiind însă mai puțin interesate de asimilarea cunoștințelor teoretice (Maestrul Călin Andrei Zamfirescu); acești tineri nu au nimic împotrivă să muncească, dar doresc ca după ora 17:00 și la sfârșit de săptămână să se poată dedica altor lucruri care sunt, de asemenea, interesante (Maestrul Dan Oancea). Nu vorbim de tehnologie, roboți sau ființe extraterestre, ci de avocați al căror scop în viață este norma de 8 ore. UNBR are în vedere acest nou tipar de avocat?

Gheorghe Florea: Nu cred că există tipare noi sau vechi de avocați. Un profesionist adevărat își stabilește standarde înalte de performanță, se bucură când apar noi provocări și are calitatea de a putea răspunde acestora, inclusiv prin colaborarea cu profesioniști ai dreptului sau din alte domenii conexe.

Un bun profesionist nu își poate permite să nu asimileze și să nu adâncească mereu studiul teoretic și înțelegerea normelor de drept pe care le invocă în susținerea soluției practice pe care o propune în temeiul unu raționament juridic riguros, bazat pe argumente corecte, puternice și pertinente.

Cât despre terminarea programului de lucru la ora 17.00 și weekend-urile libere de orice griji profesionale, am convingerea că este un deziderat, greu de atins. Asta fără să descurajez aceste năzuințe firești.

Alina Matei: Așa cum anul 2018 a fost marcat de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, în care am văzut rolul avocaților, anul 2019 va fi cunoscut în istorie ca fiind legat de preluarea pentru prima jumătate a anului de către România a președinției Consiliului UE. Motto-ul președinției – coeziunea, o valoare comună – va fi suficient pentru ca țesutul destinului să fie făcut și de avocați, după modelul Marii Unirii?

Gheorghe Florea: Nu cred că putem face analogii între președinția Consiliului Uniunii Europene și modelul Marii Uniri, chiar dacă implică noțiunea de ”coeziune”. Sunt evenimente foarte diferite în privința obiectivelor urmărite și contextului istoric.

În măsura în care pe agenda președinției Consiliului UE sunt incluse proiecte privind profesia de avocat, cu siguranță că avocații, inclusiv cei români, vor avea un cuvânt de spus.

Alina Matei: Dacă încheiem interviul fără să vă întreb de alegerile care urmează, o să spună cârcotașii că e servit interviul. Dar eu știu că vă asumați orice întrebare. Deci, alegerile pot aduce surprize?

Gheorghe Florea: Da, orice alegeri pot aduce surprize, mai ales în era pe care o trăim. Până în luna iunie 2019, când vor avea loc alegerile la UNBR, dacă la asta vă referiți, ar putea avea loc tot felul de evenimente, pe care nu le pot anticipa în acest moment.

Alina Matei: Mai înainte de a fi Președinte UNBR, sunteți un avocat foarte puternic, un litigant foarte renumit. Prin Legea nr. 310/2018 Codul de procedură civilă s-a dat peste cap năzdrăvan, felul în care a aterizat va fi discutat la CONFERINȚA VIOREL MIHAI CIOBANU – NCPC RELOADED. Cu titlul de apreciere generală, cum vi se pare Codul de procedură civilă după ultima rostogolire?

Gheorghe Florea: Cu privire la aceste probleme, sunt convins că vor fi date răspunsuri în cadrul Conferinței organizate de Societatea de Științe Juridice, care se va desfășura la 30 ianuarie 2019.

Consider că modificările aduse Codului de procedură civilă nu reprezintă o ”rostogolire” și că, în realitate, Codul nu a fost dat peste cap și răsturnat față de concepția generală a reglementării.

Unele dintre modificări sunt benefice, fiind rezultatul testării, în practică, a soluțiilor legislative inițiale, sau reprezintă corecții ale interpretărilor abuzive a unor prevederi, într-un sens prefigurat de doctrină.

Alina Matei: Am o surpriză pentru dumneavoastră. Doamna prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la CJUE, a răspuns pozitiv rugăminții noastre de a vă provoca răspunsuri, prilej cu care îi mulțumesc încă o dată.

Camelia Toader: Cum apreciați, la 12 ani de la aderare, cooperarea UNBR cu CCBE?

Gheorghe Florea: Aderarea UNBR la Consiliul Barourilor Europene (CCBE), în anul 2007, a fost una benefică, având în vedere transformările profunde prin care trec justiția și profesia de avocat în toate țările europene. Practic, ne-a ținut conectați și ne-a alimentat cu expertiză la toate schimbările profunde care implică profesia de avocat: supravegherea electronică în masă și impactul acesteia asupra secretului profesional, libertatea de exprimare a avocatului, impactul tehnologiei asupra profesiei, apărarea profesiei de avocat.

Rolul CCBE este să ofere oportunități pentru ca uniunile profesionale să colaboreze, să facă schimb de informații, să solicite sprijin sau date și să împărtășească expertiza. Acesta distribuie în mod regulat cele mai bune practici și informații cu partenerii săi internaționali și  organizațiile avocaților, în special în ceea ce privește aspectele legate de efectul globalizării profesiei de avocat.

CCBE este un partener de încredere pe care ne putem baza. În mod concret, CCBE a ajutat ți ajută efectiv UNBR și Barourile în combaterea avocaturii clandestine, care a ajuns să fie „exportată„ din România și practicată inclusiv pe teritoriul unor state-membre ale Uniunii Europene, de persoane care nu au titlul profesional de avocat legal dobândit și își arogă, în mod fals, calitatea de avocat, practicând profesia de avocat în mod ilegal, cu încălcarea dreptului național și a dreptului european.

Camelia Toader: Considerați că suplimentarea pregătirii în cadrul INPPA cu dreptul UE ar contribui la diminuarea sau la creșterea numărului de întrebări preliminare către CJUE din partea instanțelor judecătorești din România?

Gheorghe Florea: În cadrul INPPA, modulul de drept al Uniunii Europene este predat încă de la începuturile funcționării INPPA și este unul dintre cele mai solicitate de avocați.

Pregătirea profesională în domeniul dreptului Uniunii Europene poate duce la creșterea numărului de întrebări preliminare din partea instanțelor române, întrucât este vorba de un instrument util care sprijină și orientează decizia instanțelor naționale.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii JURIDICE.ro

Gheorghe Florea: La începutul Noului An, vă doresc realizarea speranțelor și proiectelor inițiate!

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Gheorghe Florea: Și eu vă mulțumesc!

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule avocat Gheorghe Florea, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Deşi pare că ne uităm la un film, în realitate nu este aşa, întrucât intrarea Coronavirusului în vieţile tuturor este cu totul şi cu totul nouă. Ispăşim ceva?

Gheorghe Florea: Nimeni nu a prevăzut pandemia și s-a dovedit că nici nu suntem pregătiți pentru ea. Există vinovați? Greu de identificat. Dar sigur, odată identificați, aceștia trebuie să răspundă pentru răul provocat.

Alina Matei: Faţă de perioada de dinaintea apariției Coronavirusului, ce infirmităţi cunosc şi trăiesc avocaţii astăzi?

Gheorghe Florea: Criza determinată de noul coronavirus a creat veritabile ”bariere mentale”. Cerința imperativă ”stați acasă” a dezvăluit o realitate căreia și avocații trebuie să îi facă față.

S-a dovedit că tradițiile profesiei nu pot fi aruncate total la coșul istoriei, pentru că profesia se poate exercita, cu anumite restricții, și de acasă. Avocații sunt constrânși să își reorganizeze comunicarea cu clienții, cu echipa de lucru, prin reducerea deplasării în spațiul fizic și regăsirea contactelor profesionale în spațiul virtual.

Un ecran în spatele căruia nu poți identifica totdeauna cine este cel care controlează cuprinsul informațiilor afișate, un e-mail, ori un telefon nu pot înlocui comunicarea directă de la persoană la persoană și contactul interuman viu, fără de care un avocat este cu adevărat infirm.

Alina Matei: O să vă rog să vă referiţi un pic şi la rutina avocatului cu roba pe o mînă şi servieta în cealaltă mână, valabil în cazul avocaţilor de litigiii, sau a celui cu respectabil costum, gata de consultanţă, rutină care avea un rost adânc, care acum ia-o de unde nu-i…

Gheorghe Florea: Relația client-avocat se bazează pe încredere. Dialogul viu, de la suflet la suflet, este combustibilul care alimentează energia avocatului care asistă sau reprezintă un client în fața instanței. În profesia de avocat, pentru activitățile desfășurate în instanță, rutina și repetabilitatea serviciului profesional sunt excluse. Plusvaloarea adusă de avocat în interpretarea și aplicarea legii poartă, totdeauna, o amprentă personală. În astfel de activități, avocatul nu se plictisește, dar consumă foarte mult timp așteptând strigarea cauzei, pronunțarea soluției, comunicarea hotărârii etc. În vremuri de criză, prețul absenței satisfacțiilor profesionale ale avocatului implicat în activități în fața instanței este ”piperat”. Activitatea de consultanță poate suplini doar în parte absența implicării în judecata propriu-zisă. Standardizarea, folosirea modelelor, a proiectelor de acte, a contractelor tipizate întrețin parcursul profesional și pot fi o soluție.

Alina Matei: Şi dacă a fost o primă lună de stare de urgenţă cu avocaţi care au stat acasă, a început o a doua lună de orizontalitate a avocaţilor. Înainte de a se uita spre alţii şi a face reproşuri, ce reproşuri îşi pot face avocaţii şi cum pot trece la fapte? Că nu au încă semnătură electronica sau…?

Gheorghe Florea: Prin dispoziții normative cu caracter excepțional și temporar activitatea de judecată a fost substanțial restrânsă, din rațiuni ce țin de protecția sănătății participanților la activitățile de judecată. Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 prin care s-a prelungit starea de urgență a modificat parțial situația. Am în vedere prevederile art. 61 și art. 63 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decret, care permit reluarea sau desfășurarea unor activități judiciare și, implicit, concursul părților și al avocaților, potrivit regulilor procedurii civile.

Dacă avocații ar fi reușit să mențină reglementările prin care Codul de procedură civilă, în forma sa inițială, prevedea cercetarea procesului în camera de consiliu, alta era situația cu privire la desfășurarea activităților judiciare pe perioada stării de urgență. Reproșul vizează modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, prin care, sub argumentul nerespectării consecvente a principiului publicității judecății, s-a reușit eliminarea acestei proceduri care ar fi implicat activități realizate prin comunicare digitală sub forma videoconferinței, fără a fi nevoie de dezbateri ample privind ”modernizarea procedurii”. Reproșurile pot viza și insuficienta coeziune a corpului profesional în realizarea unor deziderate privind digitalizarea justiției: extinderea dosarului electronic, comunicarea electronică a actelor de procedură, extinderea ROLLI inclusiv cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție etc. Orientarea spre alte interese pe termen scurt a estompat efortul comun pentru ca judecătorii să fie efectiv sprijiniți în implementarea prioritară a acestor obiective ale digitalizării. Sigur, și aplicarea semnăturii electronice pe actele de procedură comunicate online de către părți către instanță este un aspect ce merită discutat. Însă, regulile de judecată sunt stabilite pentru părți, iar apărarea prin avocat nu este obligatorie. O astfel de soluție, adoptată parțial de Codul de procedură civilă, în forma inițială, a fost refuzată și nesusținută de toți cei care, în prezent, militează pentru deblocarea justiției.

Alina Matei: În vederea susţinerii avocaţilor, au fost luat măsuri de organele profesiei, barouri şi, recent, de stat. În opinia dumneavoastră, cât de mult îi ajută pe avocaţi pentru a nu se întâmpla ca, pe măsură ce trece timpul, avocaţii să îşi aducă aminte tot mai des ce măsuri s-au luat, iar organele profesiei să uite cu timpul, date fiind provocările profesiei?

Gheorghe Florea: Măsurile de protecție socio-economică și de sprijin a formelor de exercitare a profesiei și a avocaților pe perioada crizei reprezintă măsuri adoptate pentru toate profesiile juridice și pentru toți ”profesioniștii”. Că a fost necesară modificarea legislației pentru ca avocații să fie nominalizați expres, distinct, de ”alți profesioniști”, în calitate de beneficiari ai unei indemnizații de sprijin asemănător avocaților din alte state europene lovite de criză, este o altă problemă. Nu cred că este cazul ca avocații să țină minte faptul că organele profesiei și-au făcut datoria. Acesta este rostul lor. Alte provocări în perioada crizei sanitare și a posibilei crize economice ce vor urma după încetarea stării de urgență vor interveni cu certitudine. Când ești pus la încercare se vede cine ești cu adevărat.

A fost și este greu! Fără îndoială.

Fără proceduri oficiale, fără ghiduri avizate, trebuie să ne bazăm pe credința în respectarea și întărirea principiilor și constantelor profesiei. Este nevoie de implicare, colaborare și curaj pentru a alege soluții. Soluțiile   trebuie încercate, ajustate, încercate din nou și tot așa în fiecare zi, până când se poate transforma în realitate un plan care să ne țină împreună,  într-un moment în care cel mai important lucru este să ne distanțăm unii de ceilalți.

Alina Matei: Este vreo măsură care nu s-a luat încă, dar care ar fi posibilă în cazul avocaţilor?

Gheorghe Florea: Pentru situația avocaților aflați în zonele aflate sub carantină este posibil, dacă va fi nevoie, să se ia măsuri speciale. Și pentru stagiarii înscriși în profesie după 1 ianuarie 2020 măsurile luate până în prezent nu sunt acoperitoare. Va fi nevoie să căutăm și să găsim soluții.

Alina Matei: Sunteţi la curent cu proiectul pilot al Tribunalului Bucureşti privind soluţionarea cauzelor prin videoconferinţă. Cum schimbă relaţia avocat-judecător judecata online?

Gheorghe Florea: Nu este nicio bucurie să stai în fața unui ecran de calculator și să vorbești la microfonul acestuia. Mai ales în condițiile în care art. 46 din Legea nr. 51/1995 interzice purtarea robei în afara instanțelor judecătorești. Totodată, este posibil să ”reciți”, fără a fi acuzat că citești.

Chiar în primele zile de după instituirea stării de urgență, specialiștii în procedura civilă au adus în prim-plan nevoia desfășurării ședințelor de judecată în sistem videoconferință ca o ”modalitate de deblocare a justiției”. Nu s-a acreditat pe față că ar exista un proiect potrivit căruia judecata cauzelor în sistem videoconferință să se poată extinde după încetarea stării de urgență. Aceasta, în condițiile în care, în perioada premergătoare declarării stării de urgență, numeroși avocați și chiar Consiliile unor barouri au cerut suspendarea activităților de judecată, din rațiuni ce țin de securitatea sanitară imposibil de asigurat în activități ce impun prezența mai multor persoane. Nu cunosc dacă avocații au solicitat reluarea judecăților în condițiile prevăzute de legile în vigoare. Cunosc grupuri de avocați preocupate de desfășurarea judecății în sistem videoconferință, deși regulile privind procedura de judecată țin de domeniul legii, potrivit Constituției.

Una este situația actelor de procedură reglementate expres de Codul de procedură penală și alta este situația desfășurării judecății în sistem videoconferință, în lipsa unor reglementări legale exprese. Împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la folosirea comunicării digitale în sistem video la dezlegarea unor chestiuni de drept prin aplicarea regulilor speciale prevăzute de Codul de procedură civilă în vigoare, ori modelul arbitrajului desfășurat în sistem de videoconferință nu permit extinderea acestor ipoteze dincolo de regulile judecății prevăzute de lege.

Nu înseamnă că nu urmăresc cu interes eforturile lăudabile făcute pentru identificarea soluțiilor care permit comunicarea digitală în îndeplinirea unor acte de procedură (comunicarea electronică a citațiilor, comunicarea electronică a hotărârilor judecătorești, dosarul electronic etc.). Oricum, desfășurarea judecății statale în temeiul unui acord de voință al părților reprezintă o soluție ce merită a fi dezbătută pentru a convinge, ori pentru a determina soluții legale.

Avocatul preferă judecata desfășurată în fața judecătorului și nu în fața ecranului. ”Ecranarea” judecății nu poate fi acceptată cu ușurință. Fără comunicarea directă și fără dreptul de a privi în ochi pe cel care te judecă, judecata omenească și omenoasă nu există. Ecranul nu transmite emoții și nu este apt să permită convingerea unui judecător.

Subiectul impune o confruntare a ideilor specialiștilor, deoarece constantele procedurii civile și armele profesiei de avocat exercitate sub forma pledoariei orale nu pot fi sacrificate neapărat, de dragul digitalizării.

Respectarea garanțiilor dreptului de apărare în activitatea de judecată a proceselor civile în sistem videoconferință se impune să fie riguros analizată.

Alina Matei: Scoatem un oftat că nu doar în Bucureşti sunt avocaţi şi că adevărul în faţa digitalizării este că nu are nevoie de nicio tălmăcire?

Gheorghe Florea: Sunt numeroși avocații din alte barouri care susțin misiunea digitalizării și a desfășurării judecății sub forma videoconferinței, iar organe ale profesiei s-au și pronunțat public în sensul promovării proiectului privind extinderea judecății prin videoconferință.

Rămâne să fie auzite și argumentele pro și contra ale avocaților care desfășoară, în majoritate, activități profesionale în fața instanțelor judecătorești.

Catedrele de procedură civilă ale Facultăților de drept nu și-au exprimat opinia științifică, argumentată în raport de legislația în vigoare.

Există și imperativul analizării cu seriozitate și discernământ a riscurilor unei judecăți prin videoconferință, raportat la principiul contradictorialității, al oralității și publicității procesului civil și la nevoia asigurării garanțiiilor dreptului la apărare.

Alina Matei: Credeţi că a fost dat startul spre judecata online, iar judecata în faţa instanţei ar deveni o cameră din trecut pe care nu am mai avea vreme nici măcar să o aerisim?

Gheorghe Florea: În raport de reglementările în vigoare, Codul de procedură penală permite desfășurarea unor acte procesuale prin sistemul de videoconferințe.

Dacă vorbim de un ”start” pentru orice fel de proces, răspunsurile îl dau Directivele europene care configurează folosirea comunicării în formă digitalizată în proceduri transfrontaliere, pentru efectuarea unor acte procesuale ce vizează exclusiv cauzele penale.

Alina Matei: Perioada aceasta a fost foarte bogată în legislaţie nu cu totul limpede. Ar putea fi un beneficiu major pentru avocaţi, cel puţin din perspectiva dreptului contravenţional?

Gheorghe Florea: După încetarea stării de urgență, litigii ce vizează aplicarea legislației adoptate în această perioadă, precum și litigii care derivă din relațiile contractuale vor fi numeroase. Și problematica acestora este deja configurată în mod particular. Jurisprudența va fi chemată să răspundă interpretării și aplicării corecte a legii în situații excepționale și în circumstanțe variate. Va fi de lucru pentru avocați în condițiile permise de situația economică a justițiabililor.

Alina Matei: Şi pentru că suntem trecători pe lumea asta, ce s-ar putea învăţa din criza Coronavirusului?

Gheorghe Florea: Omul poate învăța multe dintr-o nenorocire, dacă are deschidere sufletească și mentală. Istoria ne arată că omul poate repeta la nesfârșit experiențe dureroase, fără să își schimbe modul de a gândi și de a trăi. Cel puțin să învățăm să respectăm mai mult sănătatea noastră și a celor din jur și să ne bucurăm de familie.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Gheorghe Florea: Avem nevoie de o comunitate profesională în care schimbul de idei fundamentat pe argumente juridice să ne fie folositor.

Alina Matei: Mulţumesc pentru că aţi stat de vorbă cu mine.

Gheorghe Florea: Mulțumesc și eu și vă doresc sănătate și succes în activitate.