Experiența profesională avocațială de peste 40 de ani, exercitată la cele mai ridicate standarde de exigență, seriozitatea, integritatea morală, disponibilitatea și loialitatea avocaților Florea Gheorghe și asociații SCPA sunt beneficii certe pentru fiecare client.
Ne bucurăm că relațiile profesionale cu clienții noștri sunt păstrate pentru o lungă durată, uneori, de peste 40 de ani, în condițiile în care oferim sfaturi oneste și soluții pragmatice, care au în vedere minimizarea pierderilor de timp, de energie și de resurse financiare din partea clienților, precum și salvarea relațiilor sociale și/sau comerciale vătămate.
Avocat în Baroul București din 1978, imediat după absolvirea Facultății de Drept a Universității din București, dedicat practicării profesiei de avocat, cu o vastă și valoroasă experiență profesională.
Nume de referință în activitatea de asistență juridică și reprezentare în litigii cu un grad ridicat de complexitate și dificultate, în varii materii de drept.
Doctor în Drept procesual civil, cu teza „Apărarea în procesul civil. Garanții procesuale”, conducător de doctorat Prof. Univ. Dr. Savelly Zilberstein și Prof. Univ. Dr. V.M. Ciobanu, Facultatea de Drept, Universitatea din București, calificativ Magna cum laude (2005).
Monografia a primit premiul științific „ISTRATE MICESCU” (2006).
Avocat în Baroul București din 2003, colaborator al Florea Gheorghe și Asociații SCPA din același an, cu experiență profesională în activități de asistență juridică și reprezentare în litigii, consultanță juridică și negocierea contractelor.
Practician în drept civil și drept procesual civil, cu specializare în dreptul proprietății intelectuale, dreptul concurenței neloiale, dreptul concurenței (antitrust), arbitraj, litigii comerciale internaționale.
Doctor în Drept procesual civil, cu teza „Cereri și acțiuni în materia drepturilor de proprietate intelectuală”, conducător de doctorat Prof. Univ. Dr. V.M. Ciobanu, Facultatea de Drept, Universitatea din București, calificativ Summa cum laude (2012).
După publicare, teza a primit premiile științifice „MIHAIL ELIESCU” și „HENRI CAPITANT” pentru cea mai bună monografie a anului 2013, în materie de drept privat.