Probleme privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin măsuri provizorii*
Rezumat
Majoritatea hotărârilor judecătorești confundă regimul juridic aplicabil cererii de înființare a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, stabilit în mod expres prin art. 979 C.pr.civ., cu regimul juridic de drept comun din materia cererii de ordonanță președințială. Practica judiciară consacrată este în sensul că procedura special reglementată prin art. 979 C.pr.civ. este "asimilată" de procedura de drept comun din materia ordonanței președințiale (art. 997 și urm. C.pr.civ.).
Prezentul articol argumentează că actuala jurisprudență încalcă principiul specialia generalibus derogant și regula de interpretare logică a normelor legale în sensul aplicării lor, iar nu în sensul înlăturării acestora de la aplicare, cu consecința încălcării principiilor fundamentale ale procesului civil (principiul legalității, disponibilității, dreptului la apărare).
În plus, actuala jurisprudență încalcă dispozițiile art. 9 din Directiva UE nr. 48/2004, corespunzătoare dispozițiilor art. 979 C.pr.civ., fiind astfel încălcat principiul interpretării dreptului intern în conformitate cu cerințele dreptului Uniunii.
Cuvinte-cheie: apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, măsuri provizorii, condiții cumulative, raportul lex specialis - lex generalis, aplicarea obligatorie, cu prioritate, a lex specialis
Abstract
Most court decisions confuse the legal regime applicable to the claims of provisional measures for the protection of intellectual property rights, expressly established by art. 979 of the Civil Procedure Code, with the general legal regime applicable to claims of presidential ordinance. The established judicial practice is that the special procedure governing intellectual property rights, established by art. 979 of the Code of Civil Procedure (lex specialis), is "assimilated" by the general legal provisions in the matter of the presidential ordinance (lex generalis).
This Study argues that such an interpretation is prohibited by the legal principles specialia generalibus derogant and actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, which impose the prior application of the special procedural law.
Moreover, the current jurisprudence raises serious concerns regarding the conformity with the scope of Directive 2004/48/EC, which, in its Article 9, provides for a special procedure for the issuing of provisional measures. Article 9 of the Directive is mirrored by the special legal provisions of art. 979 C.pr.civ., applicable only in the field of intellectual property rights (lex specialis).
Keywords: IPRs enforcement, provisional measures, cumulative conditions, mandatory application of lex specialis
Cu privire la condițiile stabilite de lege pentru înființarea măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală și procedura de soluționare a cererii de înființare a acestor măsuri, interpretarea sistematică și corelarea normelor speciale de procedură adoptate în materia drepturilor de proprietate intelectuală prin legi speciale (Legea nr. 84/1998, Legea nr. 129/1992, Legea nr. 64/1991, Legea nr. 8/1996) și prin dispozițiile art. 979 alin. (1) și (4) C.pr.civ. cu normele procesuale de drept comun din materia ordonanței președințiale, în special cele ale art. 997 alin. (1) și art. 999 C.pr.civ., suscită interpretări doctrinare și jurisprudențiale diferite, cu consecința refuzului sistematic de a aplica instrumente legale ce permit stoparea rapidă și eficientă a presupuselor fapte ilicite de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală până la soluționarea pe fond a acțiunii în contrafacere (care poate dura ani de zile).
Majoritatea hotărârilor judecătorești confundă regimul juridic aplicabil cererii de înființare a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, stabilit în mod expres prin art. 979 C.pr.civ., cu regimul juridic de drept comun din materia cererii de ordonanță președințială. Practica judiciară consacrată este în sensul că procedura special reglementată prin art. 979 C.pr.civ. este „asimilată” de procedura de drept comun din materia ordonanței președințiale (art. 997 și urm. C.pr.civ.).
Prezentul studiu argumentează că normele speciale de procedură reglementate în mod expres în materia drepturilor de proprietate intelectuală pot fi corect înțelese, interpretate și aplicate numai dacă, în procesul de interpretare a legii, instanțele judecătorești, avocații, sau orice alți interpreți ai acesteia, respectă principiul specialia generalibus derogant, regula de interpretare logică a normelor legale actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (norma juridică trebuie interpretată în sensul în care să se aplice, iar nu sensul înlăturării ei de la aplicare), precum și principiul interpretării dreptului intern în lumina textului și a finalității Directivei nr. 48/2004, prin care, pentru prima dată au fost adoptate de către legiuitorul european norme de procedură pentru înființarea măsurilor provizorii de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a da deplină eficacitate dreptului Uniunii și a atinge scopul adoptării Directivei.
Studiul pune în discuție câteva probleme din practica judiciară privitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor speciale ale art. 979 alin. (1) și art. 979 alin. (4) C.pr.civ. și a dispozițiilor de drept comun prevăzute de art. 997 alin. (1) și art. 999 C.pr.civ.:
- dacă normele de procedură civilă din materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt norme speciale de procedură, cu o sferă de aplicare restrânsă la măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, pe când normele de procedură din materia ordonanței președințiale sunt norme de procedură generale, aplicabile în toate cazurile și materiile, dacă legea nu prevede altfel?
- dacă actuala jurisprudență a instanțelor române încalcă principiul de interpretare specialia generalibus derogant? Dacă principiul specialia generalibus derogant permite instanțelor judecătorești ca, sub aspectul condițiilor cumulative pentru instituirea măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală, astfel cum sunt reglementate (complet) prin art. 979 alin. (1) C.pr.civ., să completeze norma specială de procedură cu prevederile normei generale prevăzute de art. 997 alin. (1) C.pr.civ., în lipsa unei dispoziții legale exprese de trimitere, care să permită o astfel de completare?
- dacă actuala practică judiciară actuală încalcă prevederile art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004 privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală și nu permite atingerea scopului Directivei de a asigura un nivel ridicat de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace rapide și eficiente care să prevină sau să stopeze „orice încălcare” a unui drept de proprietate intelectuală?
- care sunt soluțiile normative adoptate în Franța și Italia pentru transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004? Există în aceste țări proceduri special reglementate care permit apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin înființarea măsurilor provizorii în toate cazurile de încălcare a acestor drepturi sau procedura este aplicabilă numai în cazurile „grabnice”, în care titularul dovedește „urgența” măsurilor?
Raportat la criteriul „întinderii câmpului de aplicare”, normele de procedură civilă din materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt norme speciale de procedură, pe când normele de procedură din materia ordonanței președințiale sunt norme de procedură generale, aplicabile în toate cazurile și materiile, dacă legea nu prevede altfel.
Pentru corecta calificare a normelor procedurale din materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală vom face câteva considerații succinte privind contextul și rațiunea edictării prevederilor art. 978 - 979 C.pr.civ., situate în Codul de procedură civilă în Cartea a VI-a „Proceduri speciale”, Titlul IV „Măsuri asigurătorii și provizorii”, Capitolul IV „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”.
Dispozițiile art. 978 - 979 C.pr.civ. reiau prevederile art. 255 alin. (1) - (8) C.civ., prin care legiuitorul a adoptat, în cuprinsul Codului Civil, norme de procedură privind „măsuri provizorii” pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale având ca obiect, între altele, „[...] creația științifică, artistică, literară sau tehnică.” [art. 252 C.civ.[1]].
Titulare ale drepturilor nepatrimoniale pot fi atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, conform prevederilor art. 257 C.civ.[2]
Condițiile de înființare a măsurilor provizorii au fost reglementate prin art. 255 alin. (1) C.civ., ale cărei dispoziții au fost reluate întocmai în cuprinsul art. 979 alin. (1) C.pr.civ.[3]
Conform prevederilor art. 255 alin. (4) C.civ., cererile având ca obiect înființarea „măsurilor provizorii” pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale se soluționează potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială.
Această soluție legislativă a fost reluată în cuprinsul art. 979 alin. (4) C.pr.civ.[4]
Termenul „condiții de înființare” a măsurilor provizorii (nu „condiții de admisibilitate”) considerăm că este singurul corect, acesta fiind utilizat de legiuitor în cadrul fiecărui capitol din Titlul IV al Codului de procedură civilă (din care face parte Capitolul IV privind „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”): art. 953 C.pr.civ. reglementează „condiții de înființare” a sechestrului asigurător; art. 961 C.pr.civ. reglementează „înființarea sechestrului. Condiții” în cazul sechestrului asigurător al navelor civile; art. 973 C.pr.civ. prevede „condiții de înființare” a sechestrului judiciar.
Deși din variile Comentarii ale Codului civil reiese că dispozițiile legale din materia apărării drepturilor nepatrimoniale au fost inspirate din Codul civil elvețian[5], normele de procedură cuprinse în art. 255 C. civ. au la bază prevederile art. 50[6] din Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț[7] („Acordul TRIPS”), prin care a fost reglementată procedura de instituire a măsurilor provizorii rapide și eficiente pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (partea a III-a din Acordul TRIPS, cu denumirea marginală „Mijloace de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală”, secțiunea 3, intitulată „Măsuri provizorii”).
Directiva nr. 48/2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală[8] a fost adoptată de Statele Membre UE în contextul în care, „din consultările angajate de Comisie cu privire la această chestiune reiese că, în statele membre, și în pofida dispozițiilor Acordului TRIPS, există încă disparități importante în ceea ce privește mijloacele de a impune respectarea drepturilor de proprietate intelectuală” (par. 7, preambul), în scopul de a apropia aceste legislații „pentru a asigura un nivel de protecție ridicat, echivalent și omogen, al proprietății intelectuale în cadrul pieței interne” (par. 10, preambul).
Domeniul de aplicare al Directivei este „cât mai extins posibil, pentru a include toate drepturile de proprietate intelectuală reglementate prin dispozițiile comunitare în materie și/sau de legislația internă a statului membru respectiv.” (par. 13, preambul).
Normele de procedură prevăzute de art. 255 alin. (1) - (8) C.civ. au fost preluate, în aceeași redactare, cu aceleași soluții normative, în cuprinsul dispozițiilor art. 979 alin. (1) - (8) Cod procedură civilă[9], intrat în vigoare ulterior Codului civil[10].
Scopul legiuitorului, conform dispozițiilor art. 978 C.pr.civ.[11], a fost acela de a asigura, în plan procesual, o reglementare coerentă și unitară a mijloacelor de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală, care au o componentă nepatrimonială (drepturi morale) și o componentă patrimonială (drepturi exclusive de exploatare economică a creației intelectuale protejate), având în vedere că încălcarea unui drept de proprietate intelectuală presupune, în majoritatea situațiilor, încălcarea concomitentă a unui drept nepatrimonial și a unui drept patrimonial.
Dacă nu s-ar fi adoptat dispozițiile art. 978 - 979 C.pr.civ., materia apărării drepturilor de proprietate intelectuală pe calea măsurilor provizorii ar fi fost reglementată în mod fragmentar, incoerent, prin norme de procedură disparate și necorelate, prevăzute de fiecare din legile special edictate în materia drepturilor de proprietate intelectuală, fiecare având un conținut juridic diferit.
Incoerența normativă ar fi fost contrară scopului Directivei nr. 48/2004 cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, care a urmărit să asigure un nivel ridicat și omogen de protecție a acestor drepturi în Uniunea Europeană, fără să facă distincție între drepturi de proprietate intelectuală patrimoniale și drepturi de proprietate intelectuală nepatrimoniale, și care a cuprins în sfera sa de aplicabilitate atât drepturile de proprietate industrială, cât și dreptul de autor și drepturile conexe (paragrafele 7, 10, 13, Preambul, Directivă nr. 48/2004)[12].
În același scop de a reglementa în mod coerent și unitar mijloacele de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală, prin legile special edictate în materie au fost adoptate norme privind măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor, care pot fi instituite „potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă privitoare la măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”, adică, potrivit dispozițiilor art. 979 alin. (1) - (8) C.pr.civ. [de exemplu, art. 9 alin. (1)[13] și art. 10[14] din OUG nr. 100/2005[15]; art. 103[16] din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice[17]; art. 53[18] din Legea nr. 129/1994 privind protecția desenelor și modelelor[19]; art. 61[20] din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție[21]].
Raportat la criteriul „întinderii câmpului de aplicare”[22], normele de procedură reglementate prin art. 979 alin. (1) - (8) C.pr.civ., care au sfera de aplicabilitate restrânsă la „măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală”, sunt calificate/clasificate ca „norme speciale”.
În raport de același criteriu, normele de procedură din materia ordonanței președințiale cuprinse în art. 997-1002 C.pr.civ., inclusiv normele privind condițiile cumulative „de admisibilitate” prevăzute la art. 997 alin. (1) C.pr.civ., sunt norme generale, aplicabile în toate cazurile și în toate materiile, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.
Norma specială de procedură prevăzută de art. 979 alin. (1) C.pr.civ. prevede în mod expres altfel, respectiv stabilește în mod expres anumite „condiții de înființare” a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală:
- dovada calității de titular al dreptului de proprietate intelectuală; măsurile pot fi solicitate și „de orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului”;
- „dovada credibilă” că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acțiuni ilicite, care poate fi actuală sau iminentă;
- „dovada credibilă” că acțiunea ilicită riscă să îi cauzeze un prejudiciu „greu de reparat”;
- condiția ca măsurile solicitate să fie provizorii până la soluționarea pe fond a acțiunii în contrafacere[23].
Sarcina dovezii îndeplinirii acestor condiții revine reclamantului[24].
Aceste cerințe cumulative reglementate prin norma specială de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ. sunt diferite de condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințală, prevăzute de norma generală de la art. 997 alin. (1) C.pr.civ.[25]
Spre deosebire de norma generală prevăzută la art. 997 alin. (1) C.pr.civ., norma specială din materia apărării drepturilor de proprietate intelectuală de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ. nu stabilește următoarele condiții:
- „aparența de drept”, care să poată fi cercetată atât în favoarea reclamantului, cât și în favoarea pârâtului; cu rare excepții, prin ipoteză, pârâtul nu are un drept de proprietate intelectuală apt să fie opus reclamantului, astfel că împotriva sa poate fi formulată o acțiune în contrafacere de fond;
- „în cazuri grabnice”, respectiv, nu prevede condiția „urgenței” și nu restrânge instituirea măsurilor provizorii la situații în care reclamantul face dovada urgenței de a se pune capăt încălcării/contrafacerii drepturilor de proprietate intelectuală;
- „păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere”;
- prevenirea unei pagube „care nu s-ar putea repara”;
- „înlăturarea piedicilor care s-ar putea ivi cu prilejul unei executări”.
Observăm că norma specială prevăzută la art. 979 alin. (1) C.pr.civ. nu califică măsurile provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală ca „măsuri provizorii în cazuri grabnice”, sau „măsuri urgente”. Aceasta este o calificarea juridică făcută numai prin norma de drept comun din materia procedurii ordonanței președințiale, prevăzută la art. 997 alin. (1) C.pr.civ.
Calificarea corectă a măsurilor provizorii, cu respectarea prevederilor normei speciale, permite ca măsurile provizorii să poată fi instituite în toate cazurile de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a se stopa rapid și eficient fapta ilicită.
Standardul de probațiune impus de norma specială este „dovada credibilă” că drepturile de proprietate intelectuală fac obiectul unei fapte ilicite (faptă de contrafacere sau de încălcare a dreptului de proprietate intelectuală) care „riscă” să îi cauzeze titularului un prejudiciu greu de reparat.
Prejudiciul poate fi chiar și iminent, dacă fapta ilicită încă nu s-a produs, dar există „dovada credibilă” (indicii) că aceasta este pe cale să se producă. Scopul reglementării măsurilor provizorii este chiar împiedicarea producerii unui prejudiciu. În consecință, pentru înființarea măsurilor provizorii, reclamantul nu trebuie să dovedească existența unui prejudiciu actual, efectiv suferit, nici întinderea acestuia, nici imposibilitatea reparării prejudiciului pe calea acțiunii de fond în contrafacere.
Reclamantului îi revine așadar sarcina dovezii existenței „riscului” ca acțiunea ilicită să îi cauzeze un prejudiciu [art. 979 alin. (1) C.pr.civ.], care trebuie prevenit prin înființarea măsurilor provizorii de apărare a dreptului de proprietate intelectuală.
Învederăm că problema stabilirii întinderii prejudiciului în materia drepturilor de proprietate intelectuală este deosebit de dificilă, nu este clarificată prin lege și jurisprudență și impune administrarea probei cu expertiză, aceasta fiind una din cauzele pentru care soluționarea acțiunilor în contrafacere de fond presupune un timp îndelungat, iar, în lipsa măsurilor provizorii de interzicere, există certitudinea producerii și agravării unui prejudiciu.
Este cert că sfera de aplicabilitate a art. 979 alin. (1) este restrânsă la condiții pentru instituirea măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Cu toate acestea, pentru ipoteza în care instanța judecătorească ar considera că, în materia special reglementată a proprietății intelectuale, ar exista o suprapunere între sfera de aplicare a dispizițiilor speciale de la art. 997 alin. (1) și sfera de aplicare a dispozițiilor generale de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ, atunci conflictul dintre norma specială și norma generală s-ar rezolva, în mod obligatoriu pentru interpretul normei, conform principiului specialia generalibus derogant.
„În sistemul de drept românesc regula specialia generalibus derogant are caracterul unei norme juridice imperative cu valoare de principiu, o normă obligatorie la modul absolut pentru instanțele judecătorești”[26].
Interpretarea normei speciale în raport cu norma generală este un aspect important al regulii de interpretare logică[27] exceptio est strictissimae interpretationis (excepțiile sunt de strictă interpretare), conform căreia textele de excepție trebuie să-și găsească aplicație în ipotezele la care se referă[28]. Legea specială reprezintă o excepție în raport cu legea generală care constituie regula, principiul.
Regula de interpretate logică actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat[29] obligă instanțele judecătorești să interpreteze dispozițiile speciale ale art. 979 alin. (1) C.pr.civ. în sensul aplicării acestora, nu în sensul înlăturării lor de la aplicare.
Principiul specialia generalibus derogant impune nu numai aplicarea cu prioritate a normei speciale de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ., ci și înlăturarea (în tot) de la aplicare a normei generale prevăzute la art. 997 alin. (1) C.pr.civ.
Principiul specialia generalibus derogant se opune aplicării cu prioritate a dispozițiilor generale ale art. 997 alin. (1) din materia cererii de ordonanță președințială, privitoare la „condițiile de admisibilitate” a cererii și înlăturării de la aplicare a dispozițiilor speciale ale art. 979 alin. (1) C.pr.civ., privitoare la condițiile de înființare a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, reglementate în mod expres.
Privitor la condițiile de înființare a măsurilor provizorii, norma specială stabilită la art. 979 alin. (1) C.pr.civ. nu este o normă de trimitere, ci este o normă completă.
Fiind o normă completă, aceasta nu are nevoie de nici o complinire[30], astfel că legiuitorul nici nu a prevăzut completarea normei speciale cu norma generală. În lipsa unei dispoziții legale exprese, principiul specialia generalibus derogant interzice interpretului normei (instanței judecătorești, avocatului etc.) să completeze dispozițiile speciale ale art. 997 alin. (1) C.pr.civ. cu dispozițiile generale ale art. 997 alin. (1) C.pr.civ.
Norma specială nu poate fi modificată decât în mod expres și direct de o normă generală, care ar fi ulterior adoptată[31].
A fortiori, nu este permis interpretului normei speciale de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ. ca, sub pretextul interpretării acesteia, să îi modifice conținutul în sensul înlocuirii cu conținutul unei alte norme, cu caracter general, prevăzută la art. 997 alin. (1) C.pr.civ.
Totodată, principiul specialia generalibus derogant și regula de interpretare logică a normei de drept actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat interzic interpretului normei speciale ca, sub pretextul interpretării normei, să o modifice în sensul golirii de conținut și „asimilării” normei speciale cu norma generală de la art. 997 alin. (1), din materia cererii de ordonanță președințială[32], general aplicabilă în toate celelalte materii de drept în care nu există o reglementare expresă, distinctă.
În condițiile în care dispozițiile speciale ale art. 979 alin. (1) și dispozițiile generale ale art. 997 alin. (1) C.pr.civ. au fost adoptate și au intrat în vigoare concomitent, este evidentă voința legiuitorului de a deroga de la regimul juridic general[33], sub aspectele expres reglementate, și anume: condițiile de înființare[34] a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Norma specială și norma generală se exclud reciproc[35], aceasta fiind consecința aplicării principiului specialia generalibus derogant, care impune aplicarea cu prioritate a normei speciale, în întregime, concomitent cu înlăturarea de la aplicare a normei generale, în întregime.
Procedura de soluționare a cererii de înființare a măsurilor provizorii întemeiată pe dispozițiile speciale ale art. 979 alin. (1) C.pr.civ. este cea aplicabilă pentru soluționarea cererii de ordonanță președințială, astfel cum prevăd dispozițiile art. 979 alin. (4) C.pr.civ., care fac trimitere la dispozițiile art. 999 C.pr.civ., având denumirea marginală „procedura de soluționare”[36].
Aceasta este o soluție normativă impusă de dispozițiile art. 255 alin. (4) Cod civil, al căror conținut a fost preluat, ca atare, în cuprinsul art. 979 alin. (4) C.pr.civ.
Așadar, procedura de soluționare a cererii de înființare a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală este cea specifică „proceselor urgente”, respectiv judecăților „de urgență și cu precădere”, astfel cum dispun prevederile art. 999 alin. (1) și (3) C.pr.civ.[37]
Sub toate aspectele care nu fac obiectul unei reglementări exprese prin norme speciale, prevederile art. 979 se completează cu normele de aplicabilitate generală din materia ordonanței președințiale[38].
Actuala jurisprudență (constantă, consacrată) a instanțelor române[39] este în sensul că normele speciale de procedură prevăzute art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și normele generale de procedură reglementate prin art. 997 alin. (1) C.pr.civ. stabilesc aceleași condiții „de admisibilitate” a cererii de înființare a măsurilor provizorii[40] pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală și că regimul juridic stabilit de art. 979 C.pr.civ. este „asimilat” de regimul juridic general instituit prin art. 997 și urm. C.pr.civ.[41].
Învestite cu soluționarea cererilor de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală întemeiate, concomitent, pe dispozițiile speciale ale art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și pe dispozițiile generale ale art. 997 alin. (1) C.pr.civ, în majoritatea cazurilor[42], instanțele au aplicat, cu prioritate, dispozițiile generale și au înlăturat de la aplicare dispozițiile speciale[43].
Procedeul este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 979 alin. (1) C.pr.civ., cu încălcarea evidentă a principiului specialia generalibus derogant și a regulii de interpretare logică a normei de drept în sensul aplicării acesteia, nu înlăturării ei de la aplicare (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).
Greșita interpretare și aplicare a legii are ca rezultat încălcarea principiului fundamental al legalității procesului civil, garantat prin art. 7 C.pr.civ.[44], precum și încălcarea principiului securității juridice, din moment ce este imposibilă apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin măsuri provizorii, în condițiile stabilite în beneficiul titularului dreptului de proprietate intelectuală prin dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ.
Învestit cu o cerere întemeiată exclusiv pe dispozițiile speciale ale art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și ale legii special edictate în materia drepturilor de proprietate intelectuală, Tribunalul București a soluționat cererea cu aplicarea ex officio a dispozițiilor generale din materia cererii de ordonanță președințială prevăzute de art. 997 alin. (1) C.pr.civ., fără a supune dezbaterilor calificarea juridică a cererii și temeiul de drept al acesteia[45].
Curtea de Apel București a păstrat sentința, pe motiv că, în acest caz, nu au fost încălcate principiile contradictorialității și disponibilității[46].
În realitate, modificarea din oficiu a motivelor de drept ale cererii de chemare în judecată și soluționarea cererii cu aplicarea altor dispoziții legale decât cele pe care s-au întemeiat toate argumentele în drept invocate de reclamant, fără ca motivele de drept avute în vedere de instanță să fi fost puse în dezbaterea părților este, în mod evident, o gravă încălcare a principiilor fundamentale ale procesului civil[47], respectiv o încălcare a principiului legalității[48], a principiului disponibilității[49], a principiului contradictorialității[50], a rolului judecătorului în aflarea adevărului[51] și a principiului dreptului la apărare al reclamantului, care s-a aflat în imposibilitatea de a pune concluzii în raport de motivele de drept avute în vedere de instanță ex officio, motive pe care le-a cunoscut numai la momentul comunicării hotărârii.
Grava încălcare a principiilor fundamentale ale procesului civil este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii judecătorești, în temeiul dispozițiilor art. 176 pct. 6 C.pr.civ.[52], vătămarea procesuală neputând fi înlăturată altfel.
Prin hotărârile pronunțate, instanțele judecătorești au înlocuit condițiile de înființare a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, expres reglementate prin norma specială de la art. 979 alin. (1), cu condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, prevăzute de dispozițiile generale ale art. 997 alin. (1) C.pr.civ.
Astfel, condiția aparenței de drept a înlocuit două condiții expres reglementate prin norma procesuală specială [art. 979 alin. (1) C.pr.civ.]: dovada calității de titular al dreptului de proprietate intelectuală și dovada credibilă că dreptul face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente[53].
Verificarea aparenței de drept s-a făcut prin examinarea, ex officio și fără punerea prealabilă în discuția părților, a validității dreptului de proprietate intelectuală invocat de reclamant, respectiv a motivelor de nulitate relativă a mărcii înregistrate de reclamant[54].
Procedeul este greșit, având în vedere că, în temeiul art. 979 alin. (1) C.pr.civ., instanța nu poate fi niciodată învestită cu examinarea motivelor relative de nulitate, asupra cărora nici nu pot avea loc dezbateri între părți, dezbaterile fiind limitate de lege la problema întrunirii sau neîntrunirii condițiilor cumulative pentru înființarea măsurilor provizorii.
Valabilitatea titlului de protecție a reclamantului a fost examinată și în cazurile în care pârâtul nu a opus drepturi anterioare (aceasta fiind majoritatea situațiilor în care împotriva pârâtului poate fi formulată acțiunea în contrafacere de fond), nici nu a justificat un interes legitim pentru utilizarea unui semn evident „inspirat” din marca înregistrată, pentru a desemna în comerț produse identice[55].
Sublinem că, potrivit legislației speciale, titlul de protecție eliberat de OSIM beneficiază de o prezumție legală de valabilitate până la anularea pe calea acțiunii de fond, iar mențiunile din registrul mărcilor sunt opozabile erga omnes[56].
Pentru ipoteza în care înregistrarea mărcii s-ar face cu evidenta încălcare a unor norme de interes public[57], ceea ce constituie motive absolute de refuz al înregistrării, respectiv motive de nulitate absolută de nulitate a înregistrării mărcii, în temeiul art. 22 alin. (7) C.pr.civ., instanța „va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință”, dar, și în acest caz, cererea de înființare a măsurilor provizorii nu va putea fi soluționată decât după punerea prealabilă în dezbaterea părților a motivului de nulitate absolută a înregistrării mărcii, așa cum impune principiul contradictorialității.
Rolul activ al judecătorului nu poate fi exercitat decât cu respectarea principiului fundamental al contradictorialității, de esența procesului civil în sistemul de drept continental din care face parte România, conform prevederilor art. 20 C.pr.civ., art. 14 alin. (6) C.pr.civ., art. 13 alin. (3) C.pr.civ., art. 22 alin. (4), alin. (5) și alin. (6) C.pr.civ.
Deși o cerere de înființare a măsurilor provizorii pentru apărarea unui drept de proprietate intelectuală existent în patrimoniul reclamantului tinde la conservarea dreptului, condiția aparenței dreptului reclamantului a fost analizată având în vedere șansele de câștig în acțiunea de fond în contrafacere, punând în balanță interesele și posibilele pierderi ale fiecărei părți în cazul în care măsurile provizorii ar fi instituite, printr-un raționament desprins din jurisprudența High Court of Justice of England and Wales, cu aplicarea remediilor în echitate[58] (equitable remedies, specifice sistemului de drept ”Common Law”)[59].
Acest procedeu nu are corespondent în dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ. (și nici în Directiva nr. 48/2004), fiind lipsit de orice suport legal.
Totodată, în interpretarea normei procesuale speciale de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ., instanțele judecătorești au adăugat dispozițiilor legale exprese condiția „în cazuri grabnice” („urgența”), prevăzută de normele generale ale art. 997 alin. (1) C.pr.civ.
Instanțele judecătorești au statuat că, deși legiuitorul nu a instituit în mod expres condiția urgenței, norma specială de procedură „subînțelege” și „impune” urgența[60], „neexistând nicio rațiune din spatele omiterii acestei condiții, neexistând nicio dispoziție contrară în acest sens la art. 979 C.pr.civ.”[61]. Practic, instanțele judecătorești, interprete ale legii, au adăgat la lege condiții pe care legea însăși nu le-a prevăzut.
Or, este elementară regula de interpretarea potrivit căreia interpretului legii îi este interzis să adauge la lege, deoarece acest procedeu depășește limitele interpretării, și constituie o veritabilă modificare a conținutului normei, cu încalcarea principiului constituțional al separării puterilor în stat, care interzice modificarea conținutului legii de către judecători, prin hotărâri judecătorești.
Jurisprudența actuală este în sensul respingerii cererilor de înființare a măsurilor provizorii, cu consecința permiterii continuării faptelor de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, pe motiv că nu se face dovada „urgenței” stopării faptelor ilicite, dacă drepturile au fost încălcate mai mulți ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată[62].
Or, chiar dacă faptele ilicite s-au săvârșit pe parcursul mai multor ani, necesitatea de a stopa rapid și eficient faptele ilicite subzistă și în această ipoteză. Per a contrario, instanțele ar legitima și ar încuraja continuarea faptelor de contrafacere[63], indiferent de lunga durată a soluționării acțiunii de fond.
Aceste soluții sunt greșite, fiind pronunțate cu încălcarea principiului legalității și principiului dreptului la apărare pe calea măsurilor provizorii, edictate tocmai în scopul conservării drepturilor de proprietate intelectuală și împiedicării producerii unui prejudiciu sau agravării acestuia, pentru mai multe motive.
În primul rând, aplicarea automată a normelor generale de la art. 997 alin. (1) pentru a soluționa o cerere de înființare a măsurilor provizorii reglementată prin norma specială de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ., cu consecința examinării cerinței „urgenței” pe care norma specială nu o prevede, încalcă principiul specialia generalibus derogant.
Potrivit principiului specialia generalibus derogant:„normele generale, fiind de maximă generalitate, se aplică ori de câte ori nu există o normă specială derogatoare. În caz contrar, normele generale se aplică numai în măsura și în limitele permise de normele speciale, deoarece, având un câmp de acțiune diferit sau exclusiv, ele nu se pot aplica în întregime, concomitent și necondiționat. În concurs cu legea generală, întotdeauna se aplică legea specială.”[64]
Așadar, respectarea principiului specialia generalibus derogant impune aplicarea cu prioritate a normei speciale de la art. 979 alin. (1) C.pr.civ., care nu prevăde condiția „urgenței” și înlăturarea de la aplicare a normei generale de la art. 997 alin. (1) C.pr.civ.[65]
Principiul specialia generalibus derogant nu permite ca o normă generală să modifice o normă specială altfel decât în mod expres.
A fortiori, în lipsa unei prevederi exprese în curpinsul normei generale de la art. 997 alin. (1) C.pr.civ., norma specială de la art. 979 alin. (1) nu poate fi modificată indirect, pe calea unei interpretări care modifică norma specială de la art. 979 alin. (1) pentru a o goli de conținut și a o „absorbi” sau „asimila”[66] normei generale de procedură edictată prin art. 997 alin. (1), în materia ordonanței președințiale de drept comun.
Principiul specialia generalibus derogant interzice asimilarea normei speciale - aplicabile în materia strict reglementată: măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală de către norma generală, cu aplicabilitate în toate materiile în care nu există o altă reglementare expresă.
În al doilea rând, inclusiv în alte materii de drept, ori de câte ori legiuitorul a prevăzut posibilitatea luării de măsuri pe calea ordonanței președințiale, instanța nu mai trebuie să verifice condiția urgenței, pentru că ea este prezumată de legiuitor[67].
În soluționarea cererii de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, condiția „urgenței” a fost examinată de instanțe nu în raport de necesitatea de a interveni rapid și eficient pentru a preveni sau stopa săvârșirea unor fapte ilicite, ci în raport de „riscul producerii unui prejudiciu iminent și greu de reparat”[68].
Art. 979 alin. (1) C.pr.civ. are însă în vedere nu un „prejudiciu iminent și greu de reparat”, așa cum instanța rescrie norma legală, ci o „acțiune ilicită actuală sau iminentă”, care se impune să fie stopată rapid și eficient, pentru a conserva un drept de proprietate intelectuală existent în patrimoniul reclamantului.
Privitor la riscul producerii unui prejudiciu, achiesăm la opinia domnului profesor Ioan Leș, potrivit căreia „acțiunea ilicită odată declanșată, prejudiciul este prezumat.”[69]
Revine pârâtului sarcina de a răsturna această prezumție, prin proba faptului că, anterior introducerii cererii de înființare a măsurilor provizorii, sau imediat după introducerea acesteia, a încetat săvârșirea faptei de contrafacere.
Problema dacă presupusa faptă ilicită de contrafacere a produs sau nu un prejudiciu titularului dreptului de proprietate intelectuală excede limitele judecății în procedura de înființare a măsurilor provizorii.
Subliniem și insistăm că simplul fapt al încălcării dreptului de proprietate intelectuală dă naștere dreptului titularului de a exercita acțiunea în contrafacere (mijloc procesual special reglementat pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală), independent și indiferent de existența unui prejudiciu.
Existența unui prejudiciu nu este o condiție pentru admiterea acțiunii în contrafacere de fond, o concepție contrară fiind străină de legislația special edictată în materia drepturilor de proprietate intelectuală[70], care instituie un regim juridic diferit de cel al acțiunii în răspundere civilă delictuală de drept comun.
Acțiunea în contrafacere de fond are ca obiect, în principal, redobândirea, de către titular, a exercițiului exclusiv și deplin a atributelor nepatrimoniale și a celor patrimoniale conferite de dreptul de proprietate intelectuală: jus possidendi, jus utendi, jus fruendi și jus abutendi[71] (atribute care caracterizează un drept de proprietate, sau, în orice caz, un drept real[72]).
A fortiori, dovada existenței unui prejudiciu nu poate fi cerută reclamantului în cazul cererilor de instituire a măsurii provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, care, prin menținerea status quo-ului, au ca scop tocmai împiedicarea producerii unui prejudiciu.
Faptul că instanțele au permis continuarea săvârșirii faptelor ilicite de contrafacere, deoarece nu ar exista motive pentru care eventualul prejudiciu să nu poată fi reparat în cadrul acțiunii în contrafacere de fond[73] relevă o gravă neînțelegere a scopului reglementării măsurilor provizorii ca mijloace de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și a specificului dispozițiilor legale pe care instanțele au misiunea de a le interpreta și aplica în scopul realizării drepturilor ocrotite de lege.
Față de jurisprudența actuală a instanțelor[74], în ciuda evidenței, trebuie subliniat că în cazul unei acțiuni ilicite „iminente” prejudiciul nici nu poate fi dovedit, câtă vreme încă nu s-a produs.
Interpretarea dispozițiilor art. 979 alin. (1) C.pr.civ., cu o sferă de aplicabilitate restrânsă la măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, se impune să fie făcută în lumina dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva 48/2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, care reglementează măsuri provizorii pentru apărarea acestor drepturi.
Art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004 obligă Statele membre să asigure „ca autoritățile judecătorești competente să poată, la cererea reclamantului: (a) să pronunțe împotriva presupusului contravenient o ordonanță [...], cu scopul de a preveni orice încălcare (subl. n.ns.) iminentă a unui drept de proprietate intelectuală, de a interzice, cu titlu provizoriu [...] ca prezumatele încălcări ale acestui drept să continue”.
Scopul reglementării este acela de a preveni sau de a interzice provizoriu „orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală”.
Condiția „urgenței” nu este prevăzută de art. 9 alin. (1) din Directivă, de asemenea, nu este prevăzută nici condiția existenței unui prejudiciu care „nu s-ar putea repara”, ceea ce relevă că regimul juridic instituit prin art. 9 alin. (1) din Directivă corespunde regimului juridic stabilit de art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și diferă de cel stabilit prin norma generală de la art. 997 alin. (1) C.pr.civ.
Prevederile art. 9 alin. (1) din Directivă au fost interpretate de CJUE prin hotărârea pronunțată în cazul Phoenix Contact, C-44/21, în sensul că „statele membre trebuie să se asigure că autoritățile judecătorești competente pot, la cererea reclamantului, să pronunțe împotriva presupusului contravenient o ordonanță de măsuri provizorii cu scopul de a preveni orice încălcare iminentă a unui drept de proprietate intelectuală (subl. n.ns.)” (pct. 30, hotărâre), respectiv de a stopa imediat încălcarea unui drept de proprietate intelectuală, fără a aștepta o decizie pe fond (pct. 32, hotărâre).
Potrivit jurisprudenței CJUE, Directiva nr. 48/2004 impune „existența unor căi de atac legale eficace, destinate să prevină, să pună capăt sau să remedieze orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală existent (subl. n.ns.)” (Hotărârea în cazul IT Development, C‑666/18, pct. 40 și jurisprudența citată).
Raportat la dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ., ori de câte ori reclamantul face dovada că este titular al unui drept de proprietate intelectuală, prin titlul de protecție eliberat de o autoritate competentă, se pune problema apărării, prin măsuri provizorii, a unui „drept de proprietate intelectuală existent” în patrimoniul reclamantului, în sensul dezlegării date prin hotărârea CJUE în cazul IT Development.
Orice titlu de protecție eliberat de o autoritate competentă beneficiază de prezumția de validitate, de la data publicării eliberării acestuia și, începând de la această dată, dreptul de proprietate intelectuală beneficiază de toată întinderea protecției garantate în special de Directiva 2004/48, astfel cum reiese din hotărârea CJUE, pronunțată în cazul Phoenix Contact, C-44/21, pct. 41[75] și jurisprudența citată.
Pentru identitate de rațiune, dezlegarea dată vizează toate titlurile de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală eliberate de autoritățile competente.
Reiterăm că Directiva nr. 48/2004 se aplică tuturor drepturilor de proprietate intelectuală, nu numai drepturilor de proprietate industrială, ci inclusiv drepturilor de autor și conexe[76].
Legiuitorul Uniunii a prevăzut în mod special anumite instrumente juridice care constituie garanții în beneficiul pârâtului expus riscului de a suferi un prejudiciu ca urmare a înființării măsurilor provizorii:
„45 În primul rând, potrivit articolului 9 alineatul (5) din Directiva 2004/48, statele membre se asigură că măsurile provizorii menționate în special la alineatul (1) al acestui articol se abrogă sau încetează să își producă efectele într‑un alt mod, la cererea pârâtului, dacă reclamantul nu a introdus, într‑un termen rezonabil, o acțiune care să conducă la o decizie pe fond în fața autorității judecătorești competente, termen care va fi stabilit de autoritatea judecătorească ce ordonă măsurile atunci când legislația statului membru o permite sau, dacă nu se stabilește acest lucru, într‑un termen care nu depășește 20 de zile lucrătoare sau 31 de zile calendaristice dacă acest termen este mai lung.
46 În al doilea rând, articolul 9 alineatul (6) din Directiva 2004/48 prevede posibilitatea de a condiționa aceste măsuri provizorii de constituirea de către reclamant a unei cauțiuni sau a unei garanții echivalente corespunzătoare, destinată să asigure acoperirea oricărui prejudiciu suferit de pârât. Acest instrument de protecție poate fi pus în aplicare de instanța competentă sesizată cu cererea de măsuri provizorii în momentul în care examinează această cerere.
47 În al treilea rând, articolul 9 alineatul (7) din Directiva 2004/48 prevede, în cazurile prevăzute de această dispoziție, posibilitatea de a ordona reclamantului, la cererea pârâtului, să acorde acestuia o despăgubire corespunzătoare ca reparație pentru orice vătămare provocată prin măsurile provizorii menționate.
48 Or, aceste instrumente juridice constituie garanții pe care legiuitorul Uniunii le‑a considerat necesare în schimbul măsurilor provizorii rapide și eficiente a căror existență a prevăzut‑o. Ele corespund astfel garanțiilor prevăzute de Directiva 2004/48 în beneficiul pârâtului, în schimbul adoptării unei măsuri provizorii care a adus atingere intereselor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Diageo Brands, C‑681/13, EU:C:2015:471, punctele 74 și 75).”
Aceste instrumente juridice special reglementate pentru protecția intereselor pârâtului se regăsesc în dispozițiile art. 979 alin. (4) - (7) C.pr.civ., care se cuvine să fie interpretate prin coroborare cu dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ.
Potrivit art. 979 alin. (4) - (7) C.pr.civ.:
„(4) [...] În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acțiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa și termenul în care acțiunea de fond trebuie să fie introdusă, sub sancțiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispozițiile alin. (6) sunt aplicabile.
(5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părții adverse, instanța îl poate obliga pe reclamant să dea o cauțiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sancțiunea încetării de drept a măsurii dispuse.
(6) Măsurile luate potrivit dispozițiilor alin. (1)-(4) anterior introducerii acțiunii în justiție pentru apărarea dreptului încălcat încetează de drept dacă reclamantul nu a sesizat instanța în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora.
(7) Reclamantul este ținut să repare, la cererea părții interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă acțiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. [...]”
Directiva 2004/48 consacră un standard minim privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (CJUE, hotărârea în cazul Phoenix Contact, C-44/21, pct. 38).
„Instanța națională este obligată, în temeiul principiului interpretării conforme a dreptului intern, să dea acestui drept, în măsura posibilului, o interpretare conformă cerințelor dreptului Uniunii și să asigure astfel, în cadrul competențelor sale, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când soluționează litigiul cu care este sesizată” (Hotărârea CJUE în cauza IT Development, C-666/18, par. 48).
În lumina principiului interpretării dreptului intern conform dreptului Uniunii, se impune ca dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ., special edictate cu privire la condițiile cumulative pentru înființarea măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, să fie interpretate în conformitate cu interpretarea dată de CJUE dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004, prin jurisprudența indicată supra, în sensul că „urgența” și „imposibilitatea reparării prejudiciului” nu sunt stabilite de art. 979 alin. (1), așadar nu pot fi impuse reclamantului, nici nu pot fi examinate de instanță printr-o interpretare a legii naționale contrară dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004.
În acest scop, „la aplicarea dreptului național, instanțele naționale [...] sunt ținute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului respectiv și să aplice metodele de interpretare recunoscute de acesta pentru interpretarea sa, în măsura posibilului, în lumina textului, precum și a finalității directivei în cauză pentru a atinge rezultatul urmărit prin aceasta și pentru a se conforma astfel articolului 288 al treilea paragraf TFUE.” (Hotărârile pronunțate în cauzele Phoenix Contact, C-44/21, pct. 49 și DI, C‑441/14, pct. 31).
Respectarea principiului specialia generalibus derogant, precum și a regulii de interpretare logică a normei legale actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat asigură aplicarea dispozițiilor speciale ale art. 979 alin. (1) C.pr.civ. în lumina dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004, astfel cum acestea au fost interpretate de CJUE și permite atingerea scopului reglementării măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin Directiva nr. 48/2004: ”[…] este indispensabil să se prevadă măsuri provizorii pentru stoparea imediată a infracțiunilor fără a se aștepta o decizie de fond, cu respectarea drepturilor de apărare, asigurând proporționalitatea măsurilor provizorii în funcție de specificul fiecărui caz și prevăzând garanțiile necesare pentru a acoperi costurile și prejudiciile provocate părții pârâte [...]” (par. 22, Preambul, Directivă).
Menționăm că Directiva nr. 48/2004 este primul act normativ prin care legiuitorul Uniunii Europene a edictat în mod special norme de procedură civilă privind apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv pe calea măsurilor provizorii.
„Cerința unei interpretări conforme include obligația instanțelor naționale de a modifica, dacă este cazul, o jurisprudență consacrată dacă aceasta se întemeiază pe o interpretare a dreptului național incompatibilă cu obiectivele unei directive” (Hotărârile CJUE în cauzele Centrosteel, C‑456/98, pct. 17, Phoenix Contact, C-44/21, pct. 52 și DI, C‑441/14, pct. 33).
Obligația instanțelor naționale de a interpreta dispozițiile art. 998-979 C.pr.civ. în conformitate cu prevederile Directivei nr. 48/2004 și hotărârile CJUE pronunțate în interpretarea dispozițiilor Directivei, pentru a garanta eficacitatea dreptului Uniunii în România, impune ca înființarea măsurilor provizorii pentru apărarea unui drept de proprietate intelectuală să fie făcută cu aplicarea prioritară a prevederilor art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și cu excluderea de la aplicare a dispozițiilor art. 997 alin. (1) C.pr.civ., respectiv:
- necondiționat de dovada „urgenței” luării măsurii provizorii și de dovada existenței unei pagube „care nu s-ar putea repara” [condiții neprevăzute de art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și de art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004];
- necondiționat de dovada că s-a produs efectiv un prejudiciu în patrimoniul reclamantului [condiție pe care art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004 nici nu este de conceput că ar putea să o prevadă, având în vedere că finalitatea înființării măsurilor provizorii este împiedicarea producerii unui prejudiciu];
- în toate cazurile de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, nu numai în cazuri evidente de încălcare [de exemplu: în cazul dublei identități dintre marca înregistrată de reclamant și semnul utilizat de pârât și dublei identități dintre produsele și serviciile comparate; în acest sens este interpretarea dată dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004 prin hotărârile pronunțate de CJUE, indicate supra];
- fără examinarea prealabilă a chestiunii valabilității dreptului de proprietate intelectuală pentru motive de nulitate relativă, chestiune care, în mod evident, depășește limitele învestirii instanței în temeiul art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și limitele judecății care vizează exclusiv problema dacă sunt sau nu întrunite condițiile stabilite de lege pentru înființarea măsurilor provizorii.
A priori, dreptul existent în patrimoniul reclamantului beneficiază de prezumția de validitate și, începând de la data înregistrării beneficiază de toată întinderea protecției garantate în special de Directiva 2004/48 (în sensul hotărârilor CJUE, indicate supra).
În ce privește motivele de nulitate absolută a înregistrării dreptului de proprietate industrială, opinăm că acestea pot fi avute de vedere de instanță, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (7) C.pr.civ., cu obligația respectării principiilor disponibilității [în special art. 22 alin. (4), (5) și (6) C.pr.civ.] și contradictorialității procesului civil [în special art. 14 alin. (5) și (6) C.pr.civ.];
- fără examinarea șanselor serioase de câștig de către reclamant a acțiunii în contrafacere de fond și fără examinarea intereselor și posibilelor pierderi ale fiecărei părți în cazul în care măsurile provizorii s-ar admite (mecanismul „balance of convenience”).
Acest raționament - specific judecății în echitate în sistemul de drept Common Law (sistem în care măsurile provizorii sau ”preliminary injunctions” sunt remedii în echitate - „equitable remedies”)[77] - este incompatibil și contrar soluțiilor legislative adoptate prin Directiva nr. 48/2004, al căror scop este reglementarea unor măsuri provizorii rapide și eficiente pentru stoparea sau prevenirea oricărei încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală, concomitent cu reglementarea expresă a anumitor mecanisme juridice specifice, care permit prevenirea riscului ca pârâtul să sufere prejudicii ca urmare a înființării măsurilor provizorii.
În dreptul francez, anterior transpunerii Directivei nr. 48/2004, legislația și practica instanțelor au fost puternic criticate, în principal, deoarece reclamantul trebuia să facă dovada că acțiunea în contrafacere de fond era „serioasă”, iar dacă cererea de instituire a măsurilor provizorii era respinsă, era foarte dificilă câștigarea litigiului pe fond. Conștienți de acest risc, titularii drepturilor de proprietate intelectuală evitau formularea cererii de instituire a măsurilor provizorii de interzicere a încălcării dreptului[78].
Directiva nr. 48/2004 a fost transpusă prin dispozițiile art. L 716-4-6 din Codul francez de proprietate intelectuală[79]. În cuprinsul art. L 716-4-6 alin. (1), legiuitorul francez a reglementat în mod distinct procedura ordonanței „en référé” și procedura ordonanței „sur requête”.
În ce privește procedura ordonanței „en référé”, potrivit art. L 716-4-6: „Toute personne ayant qualité pour agir en contrefaçon peut saisir en référé la juridiction civile compétente afin de voir ordonner, au besoin sous astreinte, à l'encontre du prétendu contrefacteur ou des intermédiaires dont il utilise les services, toute mesure destinée à prévenir une atteinte imminente aux droits conférés par le titre ou à empêcher la poursuite d'actes argués de contrefaçon.”
Procedura „en référé” are ca obiect înființarea măsurilor provizorii pentru a preveni orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală, necondiționat de dovada „urgenței”. Procedura se soluționează cu respectarea contradictorialității („contradictoirement”).
În ce privește procedura ordonanței „sur requête”, potrivit aceluiași articol L 716-4-6: „La juridiction civile compétente peut également ordonner toutes mesures urgentes sur requête lorsque les circonstances exigent que ces mesures ne soient pas prises contradictoirement, notamment lorsque tout retard serait de nature à causer un préjudice irréparable au demandeur.”
Procedura ordonanței „sur requête” are ca obiect instituirea unor „măsuri urgente”, mai ales atunci când orice întârziere ar crea reclamantului un prejudiciu ireparabil. Procedura nu este contradictorie (cererea de înființare a măsurilor urgente nu se comunică pârâtului, părțile nu sunt citate).
În cazul ambelor proceduri, trebuie îndeplinită condiția ca elementele de probă, accesibile reclamantului în mod rezonabil, să facă credibil faptul că drepturile sale de proprietate intelectuală sunt încălcate sau că încălcarea este iminentă: „Saisie en référé ou sur requête, la juridiction ne peut ordonner les mesures demandées que si les éléments de preuve, raisonnablement accessibles au demandeur, rendent vraisemblable qu'il est porté atteinte à ses droits ou qu'une telle atteinte est imminente.”
Practica instanțelor franceze este în sensul că reclamantul nu trebuie să facă dovada „caracterului serios” al acțiunii de fond, nici dovada că cererea de instituire a măsurilor provizorii a fost formulată „într-un termen scurt” după descoperirea faptelor ilicite de contrafacere[80].
Instanța judecătorească trebuie să verifice dacă dreptul de proprietate intelectuală există în patrimoniul reclamantului[81] și dacă probele administrate, apreciate sumar, fac dovada credibilă că dreptul de proprietate intelectuală este încălcat, raportat la normele de drept substanțial din materia contrafacerii.
În dreptul italian, art. 131 alin. (1) din Codul italian de proprietate industrială[82] prevede că măsurile provizorii de interzicere a oricărei încălcări a drepturilor de proprietate industrială pot fi instituite în procedura preventivă („procedimenti cautelari”) reglementată prin Codul de procedură civilă.
Art. 131 alin. (1) din Codul italian de proprietate industrială prevede: „1. Il titolare di un diritto di proprietà industriale può chiedere che sia disposta l'inibitoria di qualsiasi violazione imminente del suo diritto e del proseguimento o della ripetizione delle violazioni in atto, ed in particolare può chiedere che siano disposti l'inibitoria della fabbricazione, del commercio e dell'uso delle cose costituenti violazione del diritto, e l'ordine di ritiro dal commercio delle medesime cose nei confronti di chi ne sia proprietario o ne abbia comunque la disponibilità, secondo le norme del codice di procedura civile concernenti i procedimenti cautelari (subl. ns.). L'inibitoria e l'ordine di ritiro dal commercio possono essere chiesti, sugli stessi presupposti, contro ogni soggetto i cui servizi siano utilizzati per violare un diritto di proprietà industriale”.
„I procedimenti cautelari” sunt reglementate în capitolul III al Codului italian de procedură civilă[83].
În cadrul acestui capitol, secțiunea I, „Dispoziții generale”, art. 669-sexies prevede: „Il giudice, sentite le parti, omessa ogni formalità non essenziale al contraddittorio, procede nel modo che ritiene piu' opportuno agli atti di istruzione indispensabili in relazione ai presupposti e ai fini del provvedimento richiesto, e provvede con ordinanza all'accoglimento o al rigetto della domanda. Quando la convocazione della controparte potrebbe pregiudicare l'attuazione del provvedimento, provvede con decreto motivato assunte ove occorra sommarie informazioni. In tal caso fissa, con lo stesso decreto, l'udienza di comparizione delle parti davanti a sé entro un termine non superiore a quindici giorni assegnando all'istante un termine perentorio non superiore a otto giorni per la notificazione del ricorso e del decreto. A tale udienza il giudice, con ordinanza, conferma, modifica o revoca i provvedimenti emanati con decreto. Nel caso in cui la notificazione debba effettuarsi all'estero, i termini di cui al comma precedente sono triplicati.”
Procedura reglementată prin art. 669-sexies nu impune întrunirea condiției „urgenței” și se soluționează cu respectarea contradictorialității
Tot în cadrul capitolului III, dar în secțiunea a V-a, „Proceduri urgente”, art. 700 reglementează o procedură care permite instanței luarea oricăror măsuri „urgente”, considerate de judecător potrivite pentru a asigura provizoriu efectele hotărârii pronunțate în litigiul de fond, dacă reclamatul are motive să se teamă că pe durata soluționării litigiului de fond dreptul său este amenințat de un prejudiciu iminent și „ireparabil”.
Potrivit art. 700 din Codul italian de procedură civilă: „ Fuori dei casi regolati nelle precedenti sezioni di questo capo, chi ha fondato motivo di temere che durante il tempo occorrente per far valere il suo diritto in via ordinaria, questo sia minacciato da un pregiudizio imminente e irreparabile, può chiedere con ricorso al giudice i provvedimenti d'urgenza, che appaiono, secondo le circostanze, più idonei ad assicurare provvisoriamente gli effetti della decisione sul merito.
Actuala jurisprudență (consacrată, predominantă) pronunțată în interpretarea normelor speciale de procedură reglementate prin art. 979 alin. (1) și (4) C.pr.civ. încalcă principiul specialia generalibus derogant, fiind rezultatul aplicării cu prioritate a normei generale prevăzută de art. 997 alin. (1) C.pr.civ. și înlăturării de la aplicare a normei speciale.
Privitor la condițiile cumulative pentru luarea măsurilor provizorii de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală, art. 979 alin. (1) este o normă completă și, în consecință, nu face trimitere la dispozițiile art. 997 alin. (1) C.pr.civ. și nu prevede completarea cu acestea.
Cu toate acestea, instanțele judecătorești completează dispozițiile normei speciale cu condițiile stabilite de norma generală, golind de conținut norma specială.
Deși principiul specialia generalibus derogant interzice modificarea normei speciale printr-o normă generală concomitent sau ulterior adoptată, instanțele judecătorești procedează la modificarea totală a normei speciale, pe cale de interpretare, ceea ce, evident nu este permis, deoarece consituie o depășire a prerogativelor instanței, o ingerință în voința și puterea legiuitorului.
Raportat la prevederile art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004, actuala jurisprudență este ineficientă și contrară scopului Directivei de a asigura un nivel ridicat de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală prin instituirea unor măsuri provizorii rapide și eficiente pentru stoparea imediată a oricăror încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală, necondiționată de dovada „urgenței”, nici de dovada existenței unui prejudiciu sau a imposibilității reparării prejudiciului pe calea acțiunii de fond.
Actuala jurisprudență încalcă în mod evident voința legiuitorului UE ca instituirea măsurilor provizorii de apărare a dreptului reclamantului să fie echilibrată prin mecanisme juridice special prevăzute pentru diminuarea riscului pârâtului de a suferi un prejudiciu ca urmare a luării măsurilor provizorii.
Raportat la aceste mecanisme juridice special adoptate prin Directiva nr. 48/2004, raționamentul de tip „balance of convenience”, aplicat ca remediu în echitate în sistemul de drept Common Law, excede prevederile art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004 și prevederile art. 979 alin. (1) C.pr.civ., fiind lipsit de orice fundament legal.
Verificarea prima facie a valabilității drepturilor de proprietate intelectuală, făcută ex officio și fără a pune în dezbateri motivele de nulitate relativă avute în vedere de instanțe, este contrară hotărârilor CJUE, prin care acesta a statuat că un drept de proprietate intelectuală existent în patrimoniul titularului de bucură numai de prezumția de validitate, ci și de toate mijloacele de apărare pe care Directiva le prevede.
Totodată, acest procedeu excede prevederile art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și încalcă în mod evident principiile fundamentale ale procesului civil, în primul rând, principiul contradictorialității, reglementat prin art. 14 alin. (6) C.pr.civ. și art. 22 alin. (4) - (6) C.pr.civ., precum și principiul legalității, principiul disponibilității și principiul dreptului la apărare.
Se impune modificarea actualei jurisprudențe în sensul interpretării și aplicării dispozițiilor art. 979 alin. (1) C.pr.civ. cu respectarea principiului specialia generalibus derogant, metodelor de interpretare logică a normei legale, în lumina textului și finalității Directivei nr. 48/2004.
* Prezentul studiu va fi publicat în volumul conferinței naționale de Drept procesual civil „Perspective și evoluții în principiile fundamentale ale procedurii civile”, organizată de Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române „Acad. Andrei Rădulescu”, București, 19-20 iunie 2025. Studiul dezvoltă articolul intitulat „Măsurile provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, între reglementarea abstractă și practica judiciară”, publicat în volumul „Dinamica legislativă și realitatea juridică”, Editura Universul Juridic, și prezentarea acestuia în cadrul Sesiunii anuale de Comunicări Științifice, organizate de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” pe data de 30 mai 2025.
[1] Potrivit dispozițiilor art. 252 C.civ. „Ocrotirea personalității umane”: „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane cum sunt viața sănătatea integritatea fizică și psihică demnitatea intimitatea vieții private libertatea de conștiință creația științifică artistică literară sau tehnică.”
[2] Art. 257 C.civ. „Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice”: „Dispozițiile prezentului titlu se aplică prin asemănare și drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.”
[3] Potrivit art. 979 alin. (1) C.pr.civ. „Măsuri provizorii”: „(1) Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat poate să ceară instanței judecătorești luarea unor masuri provizorii.”
[4] Potrivit art. 979 alin. (4) C.pr.civ.: „Instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea acțiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa și termenul în care acțiunea de fond trebuie să fie introdusă, sub sancțiunea încetării de drept a acelei masuri. Dispoziție aliniatului 6 sunt aplicabile.”
[5] Spre exemplu: C. Voicu, Noul cod civil. Comentarii doctrina și jurisprudență, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 307.
[6] Potrivit art. 50 din Acordul TRIPS: „1. Autoritățile judiciare vor fi abilitate sa ordone adoptarea de măsuri provizorii rapide și eficiente: a) pentru a împiedica ca un act care aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală să fie comis și, în special, pentru a împiedica introducerea în circuitele comerciale care cad în competența lor de mărfuri, inclusiv de mărfuri importate imediat după vamuirea lor; b) pentru a păstra elementele de proba pertinente referitoare la aceasta pretinsa atingere. 2. Autoritățile judiciare vor fi abilitate sa adopte măsuri provizorii fără ca cealaltă parte să fie ascultată în cazurile în care acest lucru va fi necesar, în special atunci când orice întârziere este de natură să cauzeze un prejudiciu ireparabil deținătorului dreptului sau când exista riscul demonstrabil de distrugere a elementelor de probă. 3. Autoritățile judiciare vor fi abilitate sa pretindă reclamantului să furnizeze orice element de probă rezonabil accesibil pentru a dobândi cu suficientă certitudine convingerea că el este deținătorul dreptului și că s-a adus atingere dreptului său, sau că această atingere este iminentă și să-i ordone să depună o cauțiune sau o garanție echivalentă suficientă pentru a-l proteja pe pârât și a preveni abuzurile. 4. În cazurile în care vor fi fost adoptate măsuri provizorii fără ca cealaltă parte să fi fost ascultată, părțile afectate vor fi avizate despre aceasta, fără întârziere, cel târziu după executarea măsurilor. O revizuire, inclusiv dreptul de a fi ascultat, va avea loc la cererea pârâtului, într-un termen rezonabil după notificarea măsurilor, dacă acestea vor fi modificate, abrogate sau confirmate. 5. Reclamantul va putea fi ținut de către autoritatea care va executa măsurile provizorii să furnizeze alte informații necesare pentru identificarea mărfurilor respective. 6. Fără prejudiciu cu privire la prevederile paragrafului 4, măsurile provizorii luate în baza paragrafelor 1 și 2 vor fi abrogate sau vor înceta să-și producă efectele într-un alt mod, la cererea pârâtului, dacă o procedură legată de o decizie pe fond nu este luată într-un termen rezonabil care va fi stabilit de autoritatea judiciară care a dispus măsurile în cazul în care legislația unui Membru permite aceasta sau, în absența unei astfel de determinări, într-un termen care nu va trebui să depășească 20 zile lucrătoare sau 31 zile calendaristice dacă acest termen este mai lung. 7. În cazurile în care măsurile provizorii vor fi abrogate sau vor înceta să fie aplicabile datorită oricărei acțiuni sau omisiuni a reclamantului, sau în cazurile în care se va constata ulterior că nu a avut loc atingerea sau amenințarea cu atingere a unui drept de proprietate intelectuală, autoritățile judiciare vor fi abilitate sa ordone reclamantului, la cererea pârâtului, sa acorde acestuia din urma o desdăunare corespunzătoare pentru repararea oricărei daune cauzate prin aceste măsuri. 8. În măsura în care o măsura provizorie poate fi ordonată ca urmare a unor proceduri administrative, aceste proceduri vor fi conforme unor principii echivalente în substanța cu cele enunțate în prezenta secțiune.”
[7]Acord publicat în Broșura din 1 ianuarie 1994, accesibil la adresa https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/35721. Acordul TRIPS constituie anexa 1 C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 și aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3).
[8] Directiva din 29 aprilie 2004, publicată în JOUE L157 din 30.04.2004, accesibilă la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32004L0048, ultima accesare la 20 iunie 2025.
[9] Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015, pusă în aplicare prin Legea nr. 76/2012, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012.
[10] Codul civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în M.Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011, publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.
[11] Potrivit dispozițiilor art. 978 C.pr.civ.: „(1) Dispozițiile prezentului capitol reglementează măsurile provizorii necesare pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, indiferent de conținutul lor, patrimonial sau nepatrimonial, și indiferent de izvorul acestora. (2) Măsurile provizorii necesare pentru protecția altor drepturi nepatrimoniale sunt prevăzute la art. 255 din Codul civil.”
[12] Pentru dezvoltări, S. Florea, Reglementarea măsurilor asigurătorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Implicațiile art. 252, 255 și 257 C.civ., publicat în RRDP nr. 6/2011 și S. Florea, Proceduri civile în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Dobândirea apărarea și stingerea drepturilor de proprietate intelectuală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 132-194. Monografia constituie teza de doctorat în Drept procesual civil, scrisă sub îndrumarea Profesorului V.M. Ciobanu, susținută în anul 2012, la Facultatea de Drept a Universității din București, cu calificativul „foarte bine” - summa cum laude. Atât articolul, cât și monografia au fost scrise anterior adoptării Legii nr. 76/2012 și intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, așadar, anterior adoptării dispozițiilor art. 978 - 979 C.pr.civ.
În aceste două lucrări sunt criticate reglementările anterioare intrării în vigoare a dispozițiilor art. 978 - 979 C.pr.civ. și sunt făcute propuneri de lege ferenda pentru îmbunătățirea legislației în materia mijloacelor de apărare a drepturilor de proprietate intelectuală.
[13] Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 100/2005: „Instanţa judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv: a) să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue [...].”
[14] Potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 100/2005: „Măsurile provizorii prevăzute la art. 9 alin. (1)-(4) sunt dispuse de instanţele judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.”
[15] Publicată în M. Of. nr. 643 din 20 iulie 2005.
[16] Conform art. 103 din Legea nr. 84/1998: „(1) Dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială consimțământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanța judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială [...]. (3) Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispozițiile codului de procedură civilă privitoare la măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. (4) Măsurile provizorii pot fi dispuse și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.”
[17] Publicată în M. Of. nr. 856 din 18 septembrie 2020.
[18] Potrivit art. 53 din Legea nr. 129/1992: „(1) Dacă titularul unui desen ori model înregistrat sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra desenului sau modelului face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. (4) Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.”
[19] Publicată în M. Of. nr. 242 din 4 aprilie 2014.
[20] Potrivit art. 61 din Legea nr. 64/1991: „(1) Dacă titularul unui brevet de invenţie sau persoanele titulare ale unui drept de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie acordat de statul român şi succesorii lor în drept, deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cărora le-au fost încălcate drepturile patrimoniale conferite de brevet prin exploatarea invenţiei în mod abuziv, fără consimţământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia, sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul său de proprietate industrială protejat printr-un brevet de invenţie face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. (4 )Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.”
[21] Publicată în M. Of. nr. 613 din 19 august 2014.
[22] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2015, pp. 5-6; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I, Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 22-25.
[23] Sunt excluse măsuri precum retragerea din comerț a mărfurilor suspecte ca fiind contrafăcute, acestea fiind măsuri definitive, care pot fi solicitate numai pe calea acțiunii de fond, conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 100/2005, care transpun în dreptul intern prevederile art. 10 din Directiva nr. 48/2004; art. 10 este situat în Secțiunea 5 „Măsuri care rezultă dintr-o hotărâre de fond”, în Capitolul II al Directivei.
[24] Aceste condiții se referă la dovezile pe care trebuie să le facă reclamantul. În acest sens, a se vedea M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Ed. Universul Juridic, București 2013, p. 713.
[25] Potrivit dispozițiilor art. 997 alin. (1) C.pr.civ.: „(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivit cu prilejul unei executări.”
[26] I. Deleanu, Gh. Buta, Forța normativă a adagiilor juridice, în Dreptul nr. 1/2012 pp. 135 și urm., citată de M. Nicoale, op. cit., p. 366 și n.s. 78. Achiesăm la opinia autorilor, potrivit căreia norma specială este o normă derogatorie de la o normă generală. Ca normă derogatorie, norma specială este o excepție, iar excepțiile trebuie respectate, adică aplicate, altminteri ele devin lipsite de sens. Derogarea, adică excepția, urmărește un scop specific, fie în considerarea naturii raporturilor sociale reglementate prin normele speciale. Dacă normele speciale în asemenea situații și din asemenea motive nu și-ar găsi aplicarea preeminentă și necondiționată, scopul urmărit de legiuitor ar fi fatalmente și abuziv compromis.
[27] A se vedea A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Universitatea din București, Facultatea de Drept, pp. 87-92.
[28] Interpretarea unei norme de drept este o operațiune logico-juridică de stabilire a conținutului și înțelesului acesteia, efectuată în scopul garantării principiului legalității și securității juridice, scop care nu poate fi atins altfel decât cu respectarea și aplicarea anumitor principii și metode de interpretare, de la care interpretul nu poate abdica decât cu prețul încălcării (deliberate, interesate) a normei de drept supuse interpretării.
[29] A. Pop, Gh. Beleiu, op.cit., p. 89.
[30] A se vedea M. Nicolae, op. cit., pp. 365-366 și n.s. 76.
[31] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 6; M. Tăbârcă, op. cit., vol. I, pp. 24-25.
[32] În sensul că procedura de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală este o procedură asimilată, în întregime, procedurii ordonanței președințiale, inclusiv în ce privește condiițiile stabilite de art. 979 alin. (1) C.pr.civ. pentru instituirea măsurilor provizorii, a se vedea Gh.-L. Zidaru, Evoluția legislativă a ordonanței președințiale și apariția unor proceduri asimilate în noile coduri. Examen jurisprudențiale cu privire la condițiile ordonanței președințiale, în volumul 30 de ani de INM. 30 de ani de Drept, Ed. Hamangiu, București, 2022, accesat pe www.bibliotecahamangiu.ro, ultima accesare la 20 iunie 2025.
[33] M. Tăbârcă, op. cit., vol. I, p. 24.
[34] Termenul tehnico-juridic „condiții de înființare” este utilizat în întreg Titlul IV din Codul de procedură civilă, pentru a reglementa condițiile de înființare a sechestrului asigurător (art. 953 C.pr.civ.), a sechestrului asigurător al navelor civile (art. 961 C.pr.civ), a sechestrului judiciar (art. 973 C.pr.civ.), a măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală (art. 979 C.pr.civ.).
[35] Pe larg, a se vedea M. Nicolae, op. cit., pp. 364 - 365.
[36] A se vedea, în acest sens, I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 1240; Tr.C. Briciu, Comentariu la art. 979 C.pr.civ. în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 1346; M. Tăbârcă, op. cit., vol. II, p. 716.
[37] Sub acest aspect, este lipsită de temei legal și nejustificată practica instanțelor de a soluționa cererile de înființare a măsurilor provizorii la sfârșitul ședinței de judecată, după ce s-au luat la rând toate dosarele având ca obiect acțiuni de fond pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală.
[38] În acest sens, M. Nicolae, op. cit., p. 64: „Normele de drept comun sau general se aplică direct și automat, în măsura în care legea specială este incompletă sau nu dispune altfel.”
[39] Care se găsește pe platforma www.rejust.ro și „hrănește” motoarele de căutare și sistemele de inteligență artificială, facilitând (sau garantând) încălcarea legii prin greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor speciale ale art. 979 alin. (1) C.pr.civ., în condițiile grabei, superficialității, lipsei gândirii critice și mimetismului caracteristice actualei societăți.
[40] A se vedea A. Constanda, în „Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole”, coord. G. Boroi, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 533. Pornind de la premisa că art. 979 alin. (1) C.pr.civ. reglementează „condițiile de admisibilitate” a cererii de instituire a măsurilor provizorii (aceasta fiind în realitate denumirea marginală a art. 997 C.pr.civ., din materia cererii de ordonanță președințială, de unde și primul pas spre confuzia instituțiilor juridice), s-a afirmat că aceste condiții sunt „în principiu, cele de admisibilitate a ordonanței președințiale, adaptate la caracterul specific al cererii și care trebuie întrunite în mod cumulativ”, deoarece, potrivit art. 979 alin. (4) C.pr.civ., soluționarea cererii de instituire a măsurilor provizorii se face „potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător”. Autoarea nu a făcut distincția pe care legea o face, între condițiile de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prevăzute de art. 979 alin. (1) C.civ., normă de procedurî specială completă, care nu face trimitere la art. 997 alin. (1) C.pr.civ, deoarece nu are nevoie de completare sub aspectele reglementate în mod expres și procedura de soluționare a cererii potrivit art. 979 alin. (4) C.pr.civ., care face trimitere la dispozițiile art. 999 C.pr.civ. privitoare la procedura de soluționare a unei cereri de ordonanță președințială [care intră sub incidența art. 997 alin. (1) C.pr.civ.]. A se vedea și C.C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 131, autor care este de opinie că o cerere de instituire a măsurilor provizorii întemeiată pe dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ. trebuie să întrunească toate condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială instituite prin art. 997 alin. (1), cu excepția urgenței, care este „prezumată”.
[41] A se vedea jurisprudența citată de Gh.-L. Zidaru, Gh.-L. Zidaru, Evoluția legislativă a ordonanței președințiale..., op. cit., supra. Autorul este de opinie că „dacă există aparență de drept și urgență, cererea de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală este de admis”.
[42] A se vedea, la adresa www.rejust.ro, de exemplu: hotărârea nr. 62/01.02.2024, cod RJ 987d24g24; hotărârea nr. 657/01.11.2024, cod RJ 86e898693; hotărârea nr. 1460/04.11.2024, cod RJ 6287d96g4; hotărârea nr. 535/08.05.2024, cod RJ ee2e7ge25; hotărârea nr. 1083/11.09.2024, cod RJ 4e7g62e5g; hotărârea nr. 268/13.03.2024, cod RJ 595de235e; hotărârea nr. 1417/13.11.2024, cod RJ 728ed8539; hotărârea nr. 594/15.05.2024, cod RJ 23g83d962; hotărârea nr. 493/17.04.2024, cod RJ 4e84dd6e5 etc.
[43] Constituie o excepție de la jurisprudența constantă a instanțelor hotărârea nr. 428/11.07.2024, cod RJ 39854364g, prin care prima instanță a făcut în mod corect distincția dintre condițiie cumulative pentru înființarea măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală, stabilite prin dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, stabilite de art. 997 alin. (1) C.pr.civ. și a soluționat cererea cu aplicarea dispozițiilor art. 979 alin. (1) C.pr.civ.; nu cunoaștem dacă această hotărâre a rămas definitivă.
[44] Potrivit prevederilor art. 7 C.pr.civ., Legalitatea: „(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. (2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.”
[45] Sentința civilă nr. 385 din 19.03.2025, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 5522/3/2025, păstrată în apel prin Decizia civilă nr. 487 din 14 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în același dosar.
[46] Decizia civilă nr. 487 din 14.05.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 5522/3/2025.
[47] Gh.-L. Zidaru, P. Pop, Drept procesul civil. Procedura în fața primei instanțe și în căile de atac, Ed. Solomon, București, 2020, p. 478.
[48] Reglementat prin dispozițiile art. 7 C.pr.civ., citat supra.
[49] Art. 9 alin. (2) C.pr.civ. prevede: „Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.”
[50] Potrivit art. 14 alin. (6) C.pr.civ.: „Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.”
[51] Dispozițiile art. 22 alin. (4) - (6) C.pr.civ. stabilesc că: „(4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă. (5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora. (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.”
[52] Potrivit dispozițiilor art. 176 pct. 6 C.pr.civ.: „Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la [...] 6. alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
[53] A se vedea jurisprudența indicată la pct. 43, supra și Decizia civilă nr. 711 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, citată de Gh.-L. Zidaru, op. cit. supra.
[54] Sentința civilă nr. 1460 din 04.11.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 40939/3/2024, definitivă; Decizia civilă nr. 1308 din 11.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 40939/3/2024;
[55] Sentința civilă nr. 1460 din 4.11.2024, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 40939/3/2024, păstrată prin Decizia civilă nr. 1308 din 11.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București.
[56] De exemplu, în materia dreptului la marcă, dispozițiile art. 2, art. 9 alin. (2), art. 22, art. 32 alin. (4) și (5) din Legea nr. 84/1998.
[57] S. Florea, „Acțiunea în decădere din drepturile conferite de marcă și acțiunea în anularea înregistrării mărcii. Cazul înregistrării ca marcă a insignei profesiei de avocat de către o entitate lipsită de personalitate juridică”, în volumul In memoriam Prof. univ. dr. V.M. Ciobanu „Dreptul procesual și dreptul substanțial la începutul mileniului al III-lea”, Ed. Universul Juridic, București, 2023, pp. 97-114.
[58] În sistemul ”Common Law” echitatea este un izvor de drept, alături de legea scrisă și precedentul judiciar; în acest sens, a se vedea M. Nicolae, op. cit, p. 53, nota de subsol 125.
[59] A se vedea Gh.-L. Zidaru, op. cit., care citează Decizia nr. 711 din 27.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă și Laufer Y., Studiu de drept comparat asupra condiţiilor de admisibilitate a măsurilor provizorii în materia proprietăţii intelectuale în dreptul românesc şi dreptul englez, accesibilă la adresa https://www.universuljuridic.ro/studiu-de-drept-comparat-asupra-conditiilor-de-admisibilitate-a-masurilor-provizorii-in-materia-proprietatii-intelectuale-in-dreptul-romanesc-si-dreptul-englez/, ultima accesare la 20 iunie 2025.
[60] Decizia civilă nr. 48A din 22.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 40937/3/2024.
[61] Sentința civilă nr. 1460 din 4.11.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 40939/3/2024, definitivă.
[62] Spre exemplu, Decizia civilă nr. 48A din 22.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 40937/3/2024.
[63] Decizia nr. 228 din 24.04.205, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, citată de Laufer Y., op. cit. supra.
[64] M. Nicolae, op. cit., p. 345.
[65] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 6; M. Tăbârcă, op. cit., vol. I, p. 22.
[66] Gh.-L. Zidaru, Evoluția legislativă a ordonanței președințiale..., op. cit., supra.
[67] A se vedea M. Tăbârcă, op. cit, Vol. II, p. 749.
[68] Sentința nr. RJ 723879656/2023 din 01-mar-2023, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, accesată pe www.sintact.ro, ultima accesare: 20 iunie 2025; a se vedea și jurisprudența citată de L. Zidaru, op. cit.
[69] I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 1240.
[70] A se vedea S. Florea, Proceduri civile în materia drepturilor de proprietate intelectuală..., op. cit. supra; S. Florea, Reglementarea măsurilor asigurătorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală..., op. cit. supra.
[71] A. Petrescu, L. Mihai, Drept de proprietate industrială. Introducere în dreptul de proprietate industrială. Invenția. Inovația, Universitatea București, 1987, pp. 122-123; L. Mihai, Invenția. Condițiile de fond ale brevetării. Drepturi, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 100; P.C. Vlachide, Repetiția principiilor de drept civil, vol. I, Ed. Europa Nova, București, 1994, pp. 22-23; achiesăm la opinia autorului, potrivit căreia „ceea ce caracterizează dreptul de proprietate, ca drept, sunt atributele pe care titularul le are asupra obiectului juridic al acestuia [...] dreptul de folosință, dreptul de a culege fructele și dreptul de a dispune de lucru (jus utendi, jus fruendi, jus abutendi).”; cele două atribute specifice dreptului real - dreptul de urmărire și dreptul de preferință - caracterizează și drepturile de proprietate intelectuală; asemenea drepturilor reale, drepturile de proprietate intelectuală sunt supuse formalităților înscrierii în registre publice și sunt opozabile erga omnes.
[72] Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (JOUE C 202/289 in 07.06.2016) protejează drepturile de proprietate intelectuală prin dispozițiile art. 17, privitoare la „Dreptul de proprietate”.
[73] A se vedea M.-A. Ionescu, Măsurile provizorii în materia drepturilor asupra mărcilor: condițiile de admisibilitate. Perspectivă jurisprudențială, accesibil la https://www.universuljuridic.ro/masurile-provizorii-in-materia-drepturilor-asupra-marcilor-conditiile-de-admisibilitate-perspectiva-jurisprudentiala/, accesat la 20 iunie 2025. Menționăm că opinia subsemnatei, avută în vedere de autor, a fost formulată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă.
[74] Instanțele solicită proba afectării intereselor economice ale reclamantului, a se vedea Decizia civilă nr. 48A din 22.01.2025, dosar nr. 40937/3/2024, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.
[75] Potrivit hotărârii Phoenix Contact: „41. În acest context, trebuie amintit că brevetele europene depuse beneficiază de o prezumție de validitate de la data publicării eliberării lor. Astfel, începând de la această dată, brevetele menționate beneficiază de toată întinderea protecției garantate în special de Directiva 2004/48 [a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 48].”
[76] A se vedea precizările făcute la pct. 1, supra.
[77] Gh.-L. Zidaru, op. cit. supra, p. 603 și urm. și Laufer Y., op. cit. supra.
[78] În acest sens, V. Caron, Commentaire de la loi du 29 oct. 2007, JCP E 2007, p. 2419, apud Code de la propriété intellectuelle. Commenté, ed. a 16-a, Dalloz, 2016, p. 823.
[79] Potrivit dispozițiilor art. L. 716-4-6: „Toute personne ayant qualité pour agir en contrefaçon peut saisir en référé la juridiction civile compétente afin de voir ordonner, au besoin sous astreinte, à l'encontre du prétendu contrefacteur ou des intermédiaires dont il utilise les services, toute mesure destinée à prévenir une atteinte imminente aux droits conférés par le titre ou à empêcher la poursuite d'actes argués de contrefaçon. La juridiction civile compétente peut également ordonner toutes mesures urgentes sur requête lorsque les circonstances exigent que ces mesures ne soient pas prises contradictoirement, notamment lorsque tout retard serait de nature à causer un préjudice irréparable au demandeur. Saisie en référé ou sur requête, la juridiction ne peut ordonner les mesures demandées que si les éléments de preuve, raisonnablement accessibles au demandeur, rendent vraisemblable qu'il est porté atteinte à ses droits ou qu'une telle atteinte est imminente.
La juridiction peut interdire la poursuite des actes argués de contrefaçon, la subordonner à la constitution de garanties destinées à assurer l'indemnisation éventuelle du demandeur ou ordonner la saisie ou la remise entre les mains d'un tiers des produits soupçonnés de porter atteinte aux droits conférés par le titre, pour empêcher leur introduction ou leur circulation dans les circuits commerciaux. Si le demandeur justifie de circonstances de nature à compromettre le recouvrement des dommages et intérêts, la juridiction peut ordonner la saisie conservatoire des biens mobiliers et immobiliers du prétendu contrefacteur, y compris le blocage de ses comptes bancaires et autres avoirs, conformément au droit commun. Pour déterminer les biens susceptibles de faire l'objet de la saisie, elle peut ordonner la communication des documents bancaires, financiers, comptables ou commerciaux ou l'accès aux informations pertinentes.
Elle peut également accorder au demandeur une provision lorsque l'existence de son préjudice n'est pas sérieusement contestable.
Saisie en référé ou sur requête, la juridiction peut subordonner l'exécution des mesures qu'elle ordonne à la constitution par le demandeur de garanties destinées à assurer l'indemnisation éventuelle du défendeur si l'action en contrefaçon est ultérieurement jugée non fondée ou les mesures annulées.
Lorsque les mesures prises pour faire cesser une atteinte aux droits sont ordonnées avant l'engagement d'une action au fond, le demandeur doit, dans un délai fixé par voie réglementaire, soit se pourvoir par la voie civile ou pénale, soit déposer une plainte auprès du procureur de la République. A défaut, sur demande du défendeur et sans que celui-ci ait à motiver sa demande, les mesures ordonnées sont annulées, sans préjudice des dommages et intérêts qui peuvent être réclamés.” Codul poate fi accesat la adresa www.legifrance.gouv.fr.
[80] Code de la propriété intellectuelle. Commenté, op. cit., p. 823 și p. 826, pct. 4: hotărârile pronunțate de TGI Paris, 9.12.2008, TGI Lyon, 3.06.2008.
[81] Code de la propriété intellectuelle. Commenté, op. cit., p. 824.
[82] Accesibil la adresa https://www.altalex.com/documents/codici-altalex/2014/10/30/codice-della-proprieta-industriale, consultat la 11 iulie 2025.
[83] Accesibil la adresa https://www.altalex.com/documents/codici-altalex/2015/01/02/codice-di-procedura-civile, consultat la 11 iulie 2025.