Introducere
Corelarea dintre normele speciale de procedură din materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală și normele de drept comun din materia ordonanței președințiale, sub aspectul condițiilor cumulative pentru institituirea măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală suscită interpretări doctrinare și jurisprudențiale diferite, care îngreunează stoparea imediată a faptelor ilicite de contrafacere, până la pronunțarea unei decizii definitive pe fond.
Aceste interpretări sunt făcute exclusiv din perspectiva dreptului procesual civil, lipsind perspectiva dreptului proprietății intelectuale, reglementat prin norme de drept european.
Opinăm că normele speciale de procedură care instituie condițiile cumulative pentru adoptarea măsurilor provizorii pot fi înțelese, corect interpretate și aplicate numai dacă sunt avute în vedere scopul și Directivei nr. 48/2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și instrumentele juridice prevăzute de legiuitorul european, respectiv: proceduri privind măsuri provizorii rapide și eficiente și garanții prevăzute în beneficiul pârâtului.
Studiul, organizat în trei părți, pune în discuție câteva aspecte esențiale privind condițiile stabilite de lege pentru dispunerea măsurilor provizorii în dreptul român, în dreptul european și în dreptul francez.
1.1. Cadrul normativ
În dreptul intern, măsurile provizorii din materia drepturilor de proprietate intelectuală sunt reglementate prin norme speciale de procedură, cuprinse în legi speciale din materia drepturilor de proprietate intelectuală: Ordonanța de urgență nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială[1], art. 9 alin. (1)[2] și art. 10[3], art. 103[4] din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice[5], art. 53 din Legea nr. 129/1994 privind protecția desenelor și modelelor[6], art. 61 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție[7] și în norme speciale de procedură cuprinse în Codul de procedură civilă, Titlul IV „Măsuri asigurătorii şi provizorii”, Capitolul VI „Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală”, art. 978-979 C.pr.civ.
Potrivit art. 979 C.pr.civ., „Măsuri provizorii”: „(1) Dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimţământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie [...]. (4) Instanţa soluţionează cererea (subl.ns.) potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător.”
Analitic, cerințele stabilite de lege pentru instituirea măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt: 1) reclamantul are calitatea de titular al dreptului de proprietate intelectuală; măsurile provizorii pot fi solicitate și de orice altă persoană care exercită dreptul cu consimţământul titularului; 2) dovada credibilă că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente; 3) acţiunea ilicită, actuală sau iminentă, riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat; 4) măsurile au caracter provizoriu, până la soluționarea definitivă pe fond a acțiunii în contrafacere.
Art. 979 alin. (4) prevede că soluționarea cererii de instituire a măsurilor provizorii se face potrivit dispozițiilor privitoare la soluționarea cererii de ordonanță președințială, acestea fiind reglementate prin art. 999 C.pr.civ., „Procedura de soluționare”.
1.2. Interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale
O parte a doctrinei a interpret dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ. în sensul că „în ceea ce privește [...] condițiile de înființare (a măsurilor provizorii), singurele aplicabile sunt dispozițiile art 979 [...]”[8], numai „pentru judecarea cererilor” făcându-se trimitere la procedura ordonanței președințiale[9]. Această opinie nu a fost urmată în practica judiciară.
A prevalat opinia care, pornind de la premisa că art. 979 alin. (1) C.pr.civ. reglementează „condițiile de admisibilitate” a cererii de instituire a măsurilor provizorii (aceasta fiind în realitate denumirea marginală a art. 997 C.pr.civ., din materia cererii de ordonanță președințială, de unde și primul pas spre confuzia instituțiilor juridice), a afirmat că acestea sunt „în principiu, cele de admisibilitate a ordonanței președințiale, adaptate la caracterul specific al cererii și care trebuie întrunite în mod cumulativ”[10], având în vedere că, potrivit art. 979 alin. (4), soluționarea cererii de instituire a măsurilor provizorii se face „potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, care se aplică în mod corespunzător”.
Această frază a fost preluată în numeroase hotărâri judecătorești, prin care s-a statuat, fără efort propriu de interpretare a legii, că „prevederile art. 979 C.pr.civ. privind măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile art. 997 C.pr.civ. referitoare la condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale”[11].
S-a creat astfel confuzia dintre cerințele cumulative pentru instituirea măsurilor provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală și condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, cu consecința golirii de conținut a dispozițiilor art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și rescrierii dispoziției legale, prin hotărâri judecătorești.
Art. 997 alin. (1) C.pr.civ., „condiţii de admisibilitate”, edictat în Titlul VI a Codului de procedură civilă „Procedura ordonanței președințiale”, prevede că: „(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice (subl. ns.), pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Art. 997 alin. (1) C.pr.civ. instituie condiții diferite de admisibilitate a cererii: 1) aparenţa de drept; 2) urgența; 3) păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.
Care sunt diferențele dintre cerințele cumulative instituite de art. 979 alin. (1) C.pr.civ. și condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 alin. (1) C.pr.civ.?
Raportat la art. 979 alin. (1) C.pr.civ., instanța verifică dacă 1) reclamantul[12] are calitatea de titular al dreptului de proprietate intelectuală și dacă acesta face 2) dovada credibilă că dreptul de proprietate intelectuală face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente, ceea ce impune ca verificările să fie limitate la: 1) dovada existenței unui drept exclusiv de proprietate industrială în patrimoniul reclamantului, având în vedere situația juridică din registrele administrate de OSIM, sau prezumția calității de autor și 2) dovada „credibilă” că un terț aduce atingere dreptului său de proprietate intelectuală, printr-o acțiune actuală, în desfășurare sau iminentă, care încă nu a început să se desfășoare, dar cu privire la care există acte preparatorii.
Instanța nu poate să procedeze la examinarea valabilității dreptului de proprietate industrială, câtă vreme în Registrul OSIM dreptul figurează ca existent. În toate cazurile în care terțul nu justifică un drept de proprietate industrială înregistrat la OSIM, cele două condiții sunt întrunite. În pofida aparentei evidențe, față de jurisprudența actuală a instanțelor[13], trebuie subliniat că în cazul acțiunii ilicite „iminente” prejudiciul nu poate fi dovedit, câtă vreme încă nu s-a produs, iar instituirea măsurii provizorii de apărare este o măsură de conservare a drepturilor, luată în scopul împiedicării producerii prejudiciului.
Raportat la art. 997 alin. (1) C.pr.civ. instanța verifică „aparența de drept”, condiție interpretată de instanțele din România având în vedere jurisprudența instanțelor engleze care, în aplicarea unui remediu reglementat ca ”equity”, procedează la examenul intereselor și posibilelor pierderi ale fiecărei părți în cazul în care măsurile provizorii s-ar admite (”balance of convenience”)[14]. Cu referire la materia mărcilor, trebuie spus că în sistemul common law se bucură de protecție legală și semnele neînregistrate, această concepție fiind străină sistemului de drept românesc și european.
Raportat la art. 979 alin. (1) C.pr.civ., instanța nu poate obliga reclamantul să facă dovada „urgenței” luării măsurii, acestă condiție nefiind prevăzută de lege. Dacă instanțele au în vedere dispozițiile art. 997 alin. (1) C.pr.civ., acestea examinează îndeplinirea condiției „urgenței”.
Potrivit doctrinei[15], o cerere de instituire a măsurilor provizorii întemeiată pe dispozițiile art. 979 alin. (1) C.pr.civ. trebuie să întrunească toate condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială instituite prin art. 997 alin. (1), cu excepția urgenței, care este „prezumată datorită prevederii exprese a posibilității luării măsurii”, sau „este justificată prin natura materiei la care se raportează cererea, adică protecția proprietății intelectuale”[16].
Explicația dată a fost insuficientă să convingă instanțele, care, actualmente, consideră, dimpotrivă, că art. 979 alin. (1) „subînțelege” și „impune” urgența[17] și analizează condiția „urgenței”, „neexistând nicio rațiune din spatele omiterii acestei condiții, neexistând nicio dispoziție contrară în acest sens la art. 979 C.pr.civ.”[18].
În ciuda faptului că „urgența” nu a fost instituită în materia măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, instanțele au interpretat noțiunea tehnico-juridică „urgență” în sensul că acesta „este conturată într-o modalitate ce o leagă de cerința de a exista riscul producerii unui prejudiciu iminent și greu de reparat, așa încât caracterul iminent al prejudiciului este cerința căreia i se circumscrie urgența solicitării de instituire a măsurilor provizorii”[19].
Art. 979 alin. (1) C.pr.civ. are însă în vedere nu un „prejudiciu iminent și greu de reparat”, așa cum instanța rescrie norma legală, ci o „acțiune ilicită actuală sau iminentă”, care se impune să fie stopată de urgență, în toate situațiile, având în vedere că „acțiunea ilicită odată declanșată, prejudiciul este prezumat”[20].
De principiu, orice acțiune ilicită de încălcare a unui drept de proprietate intelectuală existent în patrimoniul reclamantului se impune să fie interzisă de urgență, urgența fiind apreciată în raport de necesitatea de a pune capăt ilicitului, nu de data la care s-a săvârșit fapta ilicită. Chiar dacă faptele ilicite s-au săvârșit pe parcursul mai multor ani, urgența de a interzice faptele ilicite subzistă, per a contrario, perpetuarea acțiunii ilicite legitimează continuarea acesteia și împiedică instituirea măsurilor provizorii de interzicere a faptei ilicite[21].
Raportat la condiția „prejudiciu iminent și greu de reparat”, unele instanțe au respins cereri de instituire a măsurilor provizorii, refuzând să stopeze imediat săvârșirea faptelor de contrafacere, pe motiv că nu au identificat niciun motiv pentru care eventualul prejudiciu să nu poată fi reparat în procedura de drept comun[22].
Pentru a înțelege de ce, sub aspectul cerințelor cumulative stabilite de lege, regimul juridic instituit prin art. 979 alin. (1) C.pr.civ. nu se suprapune și nu se confundă cu regimul stabilit de art. 997 alin. (1) C.pr.civ., propunem examinarea prevederilor Directivei nr. 48/2004 referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală[23] („Directiva nr. 48/2004”).
2.1. Cadrul normativ
Articolul 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004, „Măsuri provizorii și asigurătorii” prevede că: „Statele membre asigură ca autoritățile judecătorești competente să poată, la cererea reclamantului: (a) să pronunțe împotriva presupusului contravenient o ordonanță [...], cu scopul de a preveni orice încălcare iminentă a unui drept de proprietate intelectuală, de a interzice, cu titlu provizoriu [...] ca prezumatele încălcări ale acestui drept să continue [...] (4) Statele membre asigură ca măsurile provizorii menționate [...] să poată, în cazurile corespunzătoare, să fie luate fără audierea pârâtului, în special atunci când orice întârziere ar cauza o vătămare ireparabilă titularului dreptului.[...].
Reglementarea Directivei are ca scop stoparea imediată a încălcărilor actuale sau iminente, fără condiționare de dovada „urgenței”, sau a unui „prejudiciu ireparabil”. Existența unui „prejudiciu ireparabil” justifică „în special” luarea acestei măsuri, fără să o condiționeze [par. (22), Preambul].
2.2. Interpretarea dispozițiilor legale
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o singură hotărâre în interpretarea art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004, în cauza C‑44/21, Phoenix Contact[24], în materia brevetelor de invenție.
Pentru identitate de rațiune, dezlegările date sunt aplicabile tuturor drepturilor de proprietate intelectuală.
Curtea a statuat că Directiva nr. 48/2004 se aplică „fără a aduce atingere mijloacelor prevăzute [...] în special în legislația națională, în măsura în care aceste mijloace sunt mai favorabile (subl.ns.) titularilor de drepturi” (par. 37) și că aceasta „consacră un standard minim privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală” (par. 38).
Potrivit CJUE, Directiva impune „existența unor căi de atac legale eficace, destinate să prevină, să pună capăt sau să remedieze orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală existent (subl.ns)” (par. 39).
Orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală existent se impune să fie interzisă prin instituirea măsurilor provizorii, fără condiții.
„Urgența” nu este o condiție „subînțeleasă” și „impusă”. Nici existența unui „prejudiciu iminent și greu de reparat” nu este o condiție pentru a pune capăt sau a preveni o faptă ilicită de contrafacere.
Dacă Directiva impune „existența unor căi de atac legale eficace, destinate să prevină, să pună capăt sau să remedieze orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală existent (subl.ns)” (par. 39), instituirea măsurilor provizorii nu poate fi făcută numai în cazuri evidente, cum ar fi, în materia dreptului la marcă, „identitatea între două semne sau o vădită similaritate a acestora”[25].
Totodată, dacă instituirea măsurilor provizorii se impune în orice caz de încălcare a unui drept de proprietate intelectuală existent, atunci Directiva nr. 48/2004 a exclus examinarea chestiunilor privitoare la valabilitatea drepturilor, cum ar fi distinctivitatea unei mărci înregistrate, precum și aplicarea procedurilor specifice sistemului de drept common law: examenul intereselor și posibilelor pierderi ale fiecărei părți în cazul în care măsurile provizorii s-ar admite (”balance of convenience”) și/sau estimarea șanselor de câștig ale reclamantului în acțiunea în contrafacere de fond.
Concepția legiuitorului european este aceea că dreptul de proprietate industrială existent, protejat legal, beneficiază de „o prezumție de validitate” și „de toată întinderea protecției garantate în special de Directiva 2004/48”, fără să fie necesară confirmarea validității sale (par. 33 și 44).
CJUE insistă că voința legiuitorului europeana fost aceea de a institui măsuri provizorii destinate să stopeze imediat orice încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală existente, precum și instrumente juridice care permit protejarea intereselor pârâtului, cum ar fi condiționarea luării măsurilor de constituirea de garanții de către reclamant și posibilitatea despăgubirii pârâtului în cazul respingerii acțiunii în contrafacere de fond[26].
În dreptul francez, scopul Directivei nr. 48/2004 este atins prin dispozițiile art. L 716-4-6[27] din Codul francez de proprietate intelectuală, care a reglementat în mod distinct procedura ordonanței „en référé” și procedura ordonanței „sur requête”.
Procedura „saisie en référé” are ca obiect instituirea, pe cale de ordonanță, a măsurilor provizorii pentru a preveni orice încălcare iminentă a unui drept de proprietate intelectuală (și, implicit, orice pagubă iminentă) sau pentru a interzice încălcarea drepturilor. Procedura este contradictorie.
Procedura „saisie sur requête” are ca obiect instituirea, pe cale de ordonanță, a unor măsuri privizorii urgente, mai ales atunci când orice întârziere ar crea reclamantului un prejudiciu ireparabil. Părțile nu sunt citate.
Ambele proceduri prevăd condiția ca reclamantul să facă dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente, pe bază de probe accesibile în mod rezonabil.
Cele două proceduri se deosebesc prin condiția „urgenței”, care este impusă numai în ipoteza în care cererea de instituire a măsurilor provizorii se soluționează fără citarea părților.
Concluzii
În lumina prevederilor art. 9 alin. (1) din Directiva nr. 48/2004, astfel cum acestea su fost interpretate de CJUE, jurisprudența instanțelor române potrivit căreia insituirea măsurilor provizorii reglementate prin art. 979 C.pr.civ. impune întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială instituite prin art. 997 alin. (1) C.pr.civ. și cea pronunțată cu aplicarea procedurilor specifice sistemului de drept common law este ineficientă și contrară scopului Directivei de a asigura un nivel ridicat de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală, prin instituirea unor măsuri provizorii eficiente pentru stoparea imediată a încălcării acestora, fără a aștepta o decizie pe fond.
[1] Publicată în M.Of. nr. 643 din 20.07.2005.
[2] Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 100/2005: „Instanţa judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat (subl. ns.) un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă (subl. ns.) cu privire la acest drept, respectiv: a) să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue [...].”
[3] Potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 100/2005: „Măsurile provizorii prevăzute la art. 9 alin. (1)-(4) sunt dispuse de instanţele judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală (subl. ns.).”
[4] Conform art. 103 din Legea nr. 84/1998: „(1) Dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială consimțământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente (subl. ns.) și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat (subl. ns.), poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanța judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b)luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială [...]. (3) Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispozițiile codului de procedură civilă privitoare la măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. (4) Măsurile provizorii pot fi dispuse și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.”
[5] Publicată în M.Of. nr. 856 din 18 septembrie 2020.
[6] Publicată în M.Of. nr. 242 din 4 aprilie 2014.
[7] Publicată în M.Of. nr. 613 din 19 august 2014.
[8] I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 1240 și Tr.C. Briciu, Comentariu la art. 979 C.pr.civ. în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 1346;
[9] Tr.C. Briciu, op.cit., p. 1346.
[10] A. Constanda, în „Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole”, coord. G. Boroi, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 533.
[11] Sentința civilă nr. 1466 din 22 noiembrie 2024, Tribunalul București, Secția a V-a civilă.
[12] Potrivit textului de lege: „titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exrcită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului”.
[13] Instanțele solicită proba afectării intereselor economice ale reclamantului, a se vedea Decizia civilă nr. 48A din 22.01.2025, dosar nr. 40937/3/2024, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.
[14] Laufer Y., Studiu de drept comparat asupra condiţiilor de admisibilitate a măsurilor provizorii în materia proprietăţii intelectuale în dreptul românesc şi dreptul englez, accesibilă la adresa https://www.universuljuridic.ro/studiu-de-drept-comparat-asupra-conditiilor-de-admisibilitate-a-masurilor-provizorii-in-materia-proprietatii-intelectuale-in-dreptul-romanesc-si-dreptul-englez/.
[15] C.C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 131.
[16] Tr.C. Briciu, op. cit., p. 1346.
[17] Decizia civilă nr. 48A din 22.01.2025, dosar nr. 40937/3/2024, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.
[18] Sentința civilă nr. 1460 din 04.11.2024, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă (definitivă).
[19] Sentința nr. RJ 723879656/2023 din 01-mar-2023, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, pe www.sintact.ro.
[20] I. Leș, op. cit. supra, p. 1240.
[21] Decizia nr. 228 din 24.04.205, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, citată de Laufer Y., op. cit. supra.
[22] A se vedea M.-A. Ionescu, Măsurile provizorii în materia drepturilor asupra mărcilor: condițiile de admisibilitate. Perspectivă jurisprudențială, accesibil la https://www.universuljuridic.ro/masurile-provizorii-in-materia-drepturilor-asupra-marcilor-conditiile-de-admisibilitate-perspectiva-jurisprudentiala/. Menționăm că autorul citează dintr-o lucrare pe care am scris-o înainte de adoptarea dispozițiilor art. 978-979 C.pr.civ.
[23]Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
[24] Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 28 aprilie 2022 Phoenix Contact GmbH & Co. KG împotriva HARTING Deutschland GmbH & Co. KG și Harting Electric GmbH & Co. KG (ECLI:EU:C:2022:309).
[25] citată de Laufer Y., op.cit. supra.
[26] CJUE, Hotărârea în cauza C-44/21, Phoenix Contact, par. 42 - 48.
[27] „Toute personne ayant qualité pour agir en contrefaçon peut saisir en référé la juridiction civile compétente afin de voir ordonner, au besoin sous astreinte, à l'encontre du prétendu contrefacteur ou des intermédiaires dont il utilise les services, toute mesure destinée à prévenir une atteinte imminente aux droits conférés par le titre ou à empêcher la poursuite d'actes argués de contrefaçon. La juridiction civile compétente peut également ordonner toutes mesures urgentes sur requête lorsque les circonstances exigent que ces mesures ne soient pas prises contradictoirement, notamment lorsque tout retard serait de nature à causer un préjudice irréparable au demandeur. Saisie en référé ou sur requête, la juridiction ne peut ordonner les mesures demandées que si les éléments de preuve, raisonnablement accessibles au demandeur, rendent vraisemblable qu'il est porté atteinte à ses droits ou qu'une telle atteinte est imminente.”