Av. Dr. Florea Gheorghe

Av. Dr. Gheorghe Florea

Avocat în Baroul București din 1978, imediat după absolvirea Facultății de Drept a Universității din București, dedicat practicării profesiei de avocat, cu o vastă și valoroasă experiență profesională.

Nume de referință în activitatea de asistență juridică și reprezentare în litigii cu un grad ridicat de complexitate și dificultate, în varii materii de drept.

Arbitru și supraarbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Doctor în Drept procesual civil, cu teza „Apărarea în procesul civil. Garanții procesuale”, conducător de doctorat Prof. Univ. Dr. Savelly Zilberstein și Prof. Univ. Dr. V.M. Ciobanu, Facultatea de Drept, Universitatea din București, distinsă cu calificativul Magna cum Laude (2005). Teza a fost publicată la Editura Universul Juridic, București, 2006.

Monografia a primit premiul științific „ISTRATE MICESCU”, acordat de Uniunea Juriștilor din România (2006).

Activitate profesională

Educație

Facultatea de Drept, Universitatea din București, 1978 (Summa cum laude)

Doctor în drept procesual civil, cu teza: „Garanții ale dreptului la apărare în procesul civil”, Facultatea de Drept, Universitatea din București, 2006 (Magna cum laude)

Experiență profesională

Avocat în Baroul București (din 1978)

Arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (din 2011)

Arbitru în cadrul Comisiei de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naționala a Societăților de Asigurare din România (din 2005)

Membru al Comisiei de redactare a Proiectului noului Cod de procedură civilă (2006 – 2011)

Membru al Comisiei de radactare a Proiectului Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă (2011 – 2012)

Membru al Comisiei pentru elaborarea Proiectului de modificare a Codului Civil (1997 – 2000)

Membru al Comisiei de redactare a Proiectului Legii privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (1992 – 1995)

Membru al Comisiei de redactare a Proiectului Statutului profesiei de avocat (1995 – 1996)

Coordonator al Comisiei pentru elaborarea Proiectului Statutului Casei de Asigurări a Avocaților (2000)

Membru al Comisiei pentru redactarea Proiectelor actelor normative de înființare și organizare a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (2001 – 2004)

Raportor pentru România al Proiectului privind perfecționarea pregătirii avocaților în cadrul programului desfășurat sub egida Consiliului Europei privind inițiativa strategică în Balcani (1999 – 2000)

Coordonator al Comisiei de redactare a programei-proiect a Centrului zonal pentru pregătirea și perfecționarea avocaților din Balcani, inițiat de Uniunea Avocaților din România (1999 – 2000)

Experiență didactică

Lector formator în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, la materia Drept procesual civil (din 2004)

Publicații principale și monografii

„Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat” (coautor; coord. V.M. Ciobanu, M. Nicolae), Ed. Universul Juridic, București, 2013

„Apărarea în procesul civil. Garanții procesuale”, Ed. Universul Juridic, București, 2006

Premii științifice

Premiul „TRAIAN IONAȘCU” pentru lucrarea „Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat” (coautor; coord. V.M. Ciobanu, M. Nicolae), ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, acordat de „Revista română de drept privat”, pentru cea mai bună carte a anului 2016

Premiul „MIHAIL ELIESCU” pentru lucrarea „Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat” (coautor; coord. V.M. Ciobanu, M. Nicolae), ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, acordat de Uniunea Juriștilor din România

Premiul „ISTRATE MICESCU” pentru monografia ”Apărarea în procesul civil. Garanții procesuale”, Ed. Universul Juridic, București, 2006, acordat de Uniunea Juriștilor din România

Premiul „PAUL C. VLACHIDE” pentru deontologie și etică profesională, acordat de Uniunea Juriștilor din România (2000)

Articole științifice, studii

Condiții de formă ale reprezentării avocațiale, Buletinul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, nr. 2/2006

Apararea titlului profesional de avocat – problema de ordine publica, Revista Avocatul, nr. 1/2006

Pregatirea profesionala initiala si pregatirea profesionala continua a avocatilor, in contextul strategiei de reforma a sistemului judiciar din Romania si consolidarii mediului de afaceri, Revista Avocatul, nr. 1/2005

Avocat roman – avocat european. Armonizarea standardelor de calificare profesionala, Revista Avocatul, nr. 1/2003

Perspectivele de dezvoltare ale profesiei de avocat, Revista Avocatul, nr. 1/2001

Respectarea juramantului profesional al avocatului si casa comuna a justitiei, Revista Avocatul, nr. 1/2000

Prezentări în cadrul conferințelor de specialitate

„Principiul rolului activ al judecătorului. Motivarea actelor de procedură”, în cadrul conferinței ”Viorel Mihai Ciobanu” (ed. 8), organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București, în colaborare cu Universitatea din București, 27.02.2020

„Echilibrul procesual între aparență și justețe, între teorie și practică”, în cadrul conferinței ”Litigators”, organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României, București, 18-19.04.2019

„Garanțiile procesuale – între deziderate și realitate”, în cadrul conferinței ”Viorel Mihai Ciobanu”, organizată de Societatea de Științe Juridice, Baroul București și Facultatea de Drept a Universității din București, 30.01.2019

„Mecanismele prin care sunt apărate drepturile fundamentale se dereglează sub presiunea unor evenimente dramatice”, mesaj în cadrul congresului general al Uniunii Avocaților Europeni, Alba-Iulia, 24.06.2016

„Perspectivele evoluţiei legislative la nivelul Uniunii Europene şi în plan naţional în ceea ce priveşte secretul profesional şi confidenţialitatea comunicărilor dintre avocat şi client. Preocupări actuale privind secretul profesional în cadrul profesiei de avocat în România”, în cadrul conferinței „Rolul legal al avocatului într-un stat de drept cu privire la apărarea vieţii private şi a secretului profesional. Situaţia din România”, organizată de Consilul Barourilor din Europa (CCBE) și Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), București, 11.12.2014

„Limitele dreptului avocatului de exercitare a actelor procesuale de dispoziţie în procedura arbitrală”, în cadrul conferinței ”Arbitrajul în noile Coduri”, organizată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, București, 16-17.12.2013

„Rolul avocatului în procesul civil conform NCPC”, în cadrul conferinței „Cunoașterea, înțelegerea și aplicarea noului Cod de procedură civilă”, organizată de UNBR și INPPA Timișoara, în colaborare cu Baroul Timiș, Editura Universul Juridic și Facultatea de Drept și Stiinte Administrative din cadrul Universității de Vest, Timișoara, 23-24.11.2012

„Regimul juridic al nulității actelor de procedură în noul Cod de procedură civilă”, în cadrul conferinței naționale „Noile Coduri ale României”, organizată de Centrul European de Studii și Cercetări Juridice în colaborare cu Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA) și INPPA Timișoara, Timișoara, 27-28.05.2011

Interviuri

Avocatul preferă judecata desfășurată în fața judecătorului, nu în fața ecranului, interviu Alina Matei, www.juridice.ro, 26.04.2020

A devenit fățișă o luptă continuă, pe viață și pe moarte, în plan politic, pentru a controla justiția, inclusiv avocatura, ca partener indispensabil al acesteia, interviu Alina Matei, www.juridice.ro, 13.01.2019

Rolul Uniunii Naționale a Barourilor din România și ”falsa avocatură”, interviu Loredana Voiculescu, www.juridice.ro, 17.06.2018

Noi provocări pe teme vechi privind starea avocaturii: secretul profesional, autonomia și independența barourilor, Casa de Asigurări a Avocaților, interviu Alina Matei, www.juridice.ro, 18.03.2018

Inteligența artificială s-ar putea întoarce împotriva umanității!, interviu Alina Matei, www.juridice.ro, 16.11.2017

Avocatul şi accesul la justiţie, interviu Alina Matei, www.juridice.ro, 09.04.2017

Dacă distrugem apărarea, cine mai are un cuvânt de spus?, interviu Alina Matei, www.juridice.ro, 19.05.2016

Rolul avocatului este de a apăra drepturile fundamentale ale cetățenilor, interviu revista ”Avocatul”, 25.11.2015

În ultimii ani s-a realizat modernizarea Casei de Asigurări a Avocaților, interviu Mircea Dragos Fica, www.juridice.ro, 13.11.2015

Statutul profesiei de avocat a avansat mereu sub multe aspecte şi s-a pliat continuu pe cerinţele timpului, interviu Alina Matei, www.juridice.ro, 10.12.2014

Despre starea profesiei de avocat, interviu av. dr. Doina Gherman, www.juridice.ro, 17.06.2014

Despre legalitate si responsabilitate, interviu Andrei Savescu, www.juridice.ro, 21.06.2012

Înregistrări emisiuni juridice

Universul Juridic, Maratonul Legal Point 3, 2018, De ce un Congres al Avocaților cu tematica secretului profesional? și Concluzii, realizatori Cornel Darvasan, Nicolae Cîrstea

Profit TV, Legile Afacerilor, 2018, realizator Andrei Cristea

Universul Juridic, Maratonul Legal Point 2, 2017, realizatori Cornel Darvasan, Nicolae Cîrstea

Universul Juridic, Maratonul Legal Point 5, 2016 (I), realizatori Cornel Darvasan, Nicolae Cîrstea

HotNews, Legile Afacerilor, 2016  realizator Andrei Cristea

Funcții de răspundere

Președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România (2007 – 2019)

Consilier în Uniunea Națională a Barourilor din România (din 1994)

Membru în Consiliul Baroului București (1990 – 2019)

Președinte al Consiliului de conducere al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (2008 – 2019)

Membru al Consiliului Școlii doctorale din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București (din 2014)

Societatea civilă profesională de avocați SCPA Florea Gheorghe și asociații a fost printre primele înființate în România după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, de către asociații Gheorghe Florea și Nadia Florea.

Informații de contact

SCPA Florea Gheorghe și Asociați
Calea Moșilor nr. 207, bl. 15, sc. 1, et. 1, ap. 1-3, Sector 2, București,  020862
Copyright © 2026 SCPA Florea Gheorghe și Asociații. Toate drepturile rezervate.  Reproducerea conținutului site-ului și a elementelor de design este interzisă.
chevron-down linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram